Ministerul Educației: ,,Toți elevii vor fi promovați în anul următor, cu cel puțin două note”

Medii încheiate în baza rezultatelor din primul și al doilea semestru, înscrierea în clasa I, fără certificate medicale și patru discipline vocaționale noi la treapta de liceu. Despre acestea, dar și alte decizii importante despre finalizarea anului de studii a anunțat astăzi ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul unui briefing de presă.

separator

În mesajul său, ministrul Igor Șarov a afirmat că perioada de redeschidere a școlilor va fi decisă, ținând cont de interesul superior al copilului și aspectele generale de sănătate publică, în baza evaluării beneficiilor și riscurilor aferente, a informațiilor intersectoriale și dovezilor specifice contextului, inclusiv factori educaționali, de sănătate publică și socio-economici.

Privind finalizarea anului de studii 2019-2020 în învățământul general, oficialul a subliniat că tezele semestriale din sesiunea de vară au fost anulate. Tuturor elevilor le va fi încheiată situația școlară și vor fi promovați în anul următor în baza rezultatelor obținute în semestrul I și a rezultatelor în semestrul al II-lea cu cel puțin două note, incluzând perioada învățării la distanță.

Referitor la examenului național de Bacalaureat, oficialul a reiterat că o decizie definitivă în acest sens va fi adoptată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării după finalizarea stării de urgență, respectiv 15 mai. „Ministerul este extrem de responsabil și va adopta cea mai corectă decizie, astfel ca și în acest an dificil, copiii să poată absolvi liceul cu demnitate și să aibă o diplomă recunoscută internațională.”, a afirmat Igor Șarov.

În învățământul profesional tehnic, media semestrială a elevilor va fi calculată în baza notelor acumulate pe parcursul semestrului. Toți elevii vor fi promovați în următorul an de studii, iar pentru cei care au obținut o medie mai mică decât 5,00 se va organiza, după revenirea la studii, o perioadă suplimentară de recuperare. Examenele de calificare urmează a fi desfășurate în condițiile prevederilor Ordinului 1127/2018, după revenirea la studii în termenele stabilite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării”.

În privința finalizării anului academic în instituțiile de învățământ superior senatele universitare urmează să decidă asupra modalităților de finalizare a studiilor superioare de licență, care au incluse și anumite examene la unele programe de studii superioare, în afară de tezele de licență. În același timp, prin derogare de la anumite prevederi ale Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de finalizare a studiilor superioare de licență, a Planului-cadru pentru studii superioare Ministerul va propune: pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada situației de urgență, cu respectarea calității procesului educațional, susținerea examenului și/sau tezei/proiectului de licență online, în baza unei metodologii aprobate de către senatul universitar.

În privința atestării cadrelor didactice, ministrul Igor Șarov a precizat că sesiunile republicane/ raionale/ municipale de atestare în vederea conferirii gradelor didactice și manageriale doi, întâi și superior se vor desfășura în luna iunie, în baza unui orar stabilit de minister sau după caz de organele locale de specialitate în domeniul învățământului, iar procedura de confirmare a gradelor didactice și manageriale doi, întâi și superior se va efectua în luna iunie, în baza evaluării interne consemnate în procesul-verbal al ședinței Consiliului pedagogic și extrasului din portofoliul de atestare prezentate în format electronic membrilor Comisiei republicane de atestare sau după caz membrilor Comisiei raionale/ municipale de atestare.

De asemenea, în cadrul briefingului, ministrul Igor Șarov a vorbit despre actualizarea de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a ofertei curriculare opționale prin inserția a patru discipline vocaționale la treapta de liceu și anume: Conducerea autovehiculului: Comportament și siguranță; Descoperă Moldova. Ghid pentru Republica Moldova; Profesiile domeniului IT: Dezvoltator de programe (Software developer); Design grafic; Inteligență artificială; Introducere în Securitate IT și Voluntar pentru Educație. Disciplinele vor avea un impact, în primul rând, educațional, determinat de o necesitate de a se adapta realităților din societate, și nu în ultimul rând socio-economic pentru a avea o orientare profesională și să creeze posibilități de certificare.

La final, ministrul Educației, Culturii și Cercetării a mulțumit cadrelor didactice pentru deschidere și promptitudine către adaptarea învățării la distanță.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Salariul mediu în R. Moldova a crescut!

Mărimea salariului mediu lunar în Moldova în iulie-septembrie a fost de peste 14,1 mii lei, ceea ce este cu 14,2% mai mult decât în trimestrul III 2023, scrie infotag.

Astfel de date au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică, menţionând că în sectorul real al economiei câştigurile s-au apropiat de 15 mii lei (+13,9%), în timp ce în sectorul bugetar continuă să rămână în urmă – 11,7 mii (+15,1%).

Potrivit calculelor statisticienilor, numărul de persoane ocupate în Moldova a crescut cu 0,6% pe parcursul anului. Cele mai mari salarii în Moldova sunt câştigate de cei angajaţi în domeniul informaţiei şi comunicaţiilor – peste 34 mii lei, în domeniul bancar şi financiar – 25,9 mii lei, iar de producătorii şi furnizorii de gaze, energie electrică, apă caldă, aer condiţionat – 21,1 mii lei.

Cele mai mici salarii sunt primite de lucrătorii din sectorul de catering şi cazare – 9,5 mii lei, din agricultură, silvicultură şi pescuit – 9,6 mii lei, precum şi din artă şi divertisment – 9,9 mii lei.

Salariile din învăţământ sunt încă departe de media statistică – doar 11,2 mii lei. În sănătate situaţia s-a îmbunătăţit, salariul mediu este de peste 15 mii de lei.

Teatrul ”Alexie Mateevici” invită la deschiderea unei noi stagiuni!

Teatrul Alexie Mateevici vă invită la deschiderea stagiunii XXVI! Așteptarea a luat sfârșit! După un an în care am construit, reclădit, reparat și ne-am depășit limitele, Teatrul Alexie Mateevici își redeschide ușile! 

Pe 14 decembrie, vă invităm să fiți alături de noi pentru a sărbători începutul stagiunii XXXVI și lansarea unei premiere: spectacolul Scaunele de Eugène Ionesco, în regia talentatului Florin Liță. 

Regizor din București, apreciat pentru modul unic în care îmbină tradiția cu modernul, vine să ne surprindă cu o montare care transformă absurdul într-un joc fascinant de întrebări și răspunsuri. Scaunele este o poveste despre sensul vieții, despre cât de importante sunt cuvintele rostite la momentul potrivit și despre obsesii – acele umbre care se așază confortabil pe scaun și nu te mai părăsesc. 

Poate o dorință să nu devină obsesie? Și dacă obsesia apare, cum îi facem față? Veniți să descoperiți împreună răspunsurile. 

Sub îndrumarea lui Florin Liță, actorii noștri – Elena Frunze-Hatman, Grigore Bechet, Giasti Sirah și Victor Untilă – aduc la viață personajele lui Ionesco într-un spectacol care explorează timpul, spațiul și formele în stilul inconfundabil al teatrului absurd.

Nu ratați reprezentațiile:

SCAUNELE:

  • 14 decembrie, ora 18:00 
  • 21 decembrie, ora 18:00 
  • 22 decembrie, ora 18:00 

MICUL PRINȚ

Vă așteptăm la Micul Prinț, în regia lui Mihai Țărnă – o istorie care nu are vârstă, dar reușește mereu să rămână actuală. Spectacolul este o invitație la reflecție, o călătorie prin lumi pline de înțelesuri, unde iubirea și bunătatea sunt cele mai prețioase comori. O poveste despre esența umană, perfectă pentru toate generațiile și mai relevantă ca niciodată în vremurile noastre. 

  • 17 decembrie, ora 18:00 
  • 18 decembrie, ora 18:00 
  • 19 decembrie, ora 18:00
  • 24 decembrie, ora 11:00 

ARTĂ  

Spectacolul ARTĂ, în regia lui Slava Sambriș, este alegerea ideală pentru acest an tumultos. Cele trei personaje – Francoise, Paula și Catherine – vă vor provoca să vă gândiți la limitele prieteniei și la ce înseamnă, cu adevărat, să cunoști pe cineva. Este o comedie dramatică plină de farmec, care cucerește prin replici tăioase, un stil minimalist și o poveste realistă. 

  • 20 decembrie, ora 18:00 

Biletele le găsiți pe pagina noastră https://tam.md/bilete/  sau pot fi rezervate la nr de telefon 0 604 41 471.

Peste 300.000 de britanici s-au lăsat de fumat, de teama coronavirusului
Articolul anterior
Înscrierea elevilor în clasa întâi. Nu este obligatorie prezentarea certificatului medical
Articolul următor