Când se deschid restaurantele și cafenelele. Anunțul făcut de autorități

Companiile din domeniul HoReCa își vor relua activitatea începând cu 1 iunie 2020, în cazul în care evoluția situației epidemiologice se va menține în parametrii actuali.

separator

Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de prim-ministrul Ion Chicu care a participat la ședința Asociației Investitorilor Străini în Moldova.

Obiectivul ședinței a fost de a permite un schimb de opinii referitoare la evoluția situației epidemiologice, efectele măsurilor restrictive asupra economiei și agenților economici și soluțiile de stimulare a activităților economice.

Ion Chicu a mulțumit conducerii Asociației pentru inițiativa de a avea acest dialog și a menționat că experiența și opinia investitorilor sunt absolut necesare pentru procesul de planificare a Executivului. Guvernul este orientat spre menținerea unui echilibru prudent în procesul de ieșire din carantină. Prea multă nepăsare din partea oamenilor poate determina crearea unui val de infecții și conduce la sufocarea sistemului de sănătate. Prea multă prudență din partea autorităților ar putea conduce la un colaps social-economic.

Alexander Koss, președintele Asociației, a apreciat modul în care autoritățile administrează situația epidemiologică și deschiderea în dialogul cu mediul de afaceri.

Au fost abordate problemele în sectorul HoReCa și comerțului cu amănuntul, digitalizarea economiei inclusiv a serviciilor publice, accesul la resurse financiare în condițiile crizei economice globale și căderii consumului, reluarea activității centrelor comerciale, situația în industria automotive și altele.
Au fost discutați parametrii economici curenți și menționată reducerea încasărilor în bugetul public și deficitul bugetar. Prognozele inițiale ale FMI indicau la o contractare a PIB cu cca 3% comparativ cu anul 2019. Între timp estimările făcute de German Economic Team arată o contractare a PIB în 2020 cu cca 6,3% comparativ cu 2019.

Incertitudinea în evoluția situației epidemiologice se răsfrânge direct asupra intensității activităților economice și asupra consumului.

Premierul a anunțat despre intenția de a relua activitățile de către companiile din domeniul HoReCa începând cu 1 Iunie 2020 în cazul în care evoluția situației epidemiologice se va menține in parametrii actuali și HoReCa va beneficia de instrumentul de subvenționare a dobânzilor pentru credite. A fost abordat subiectul modificării reglementărilor pentru a permite activitatea stațiilor de alimentare cu petrol în regim de autodeservire, fără implicarea operatorilor.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

După data de 16 mai, în Moldova va fi instituită stare de urgență în sănătate
Articolul anterior
O companie aeriană a descris regulile cum vom zbura de la 1 iulie
Articolul următor