O moldoveancă, internată în spital cu Covid-19 la două zile după ce a ajuns în Italia

O femeie originară din Republica Moldova care s-a întors recent în Italia pentru a lucra ca îngrijitoare a fost testată pozitiv la noul coronavirus, după două zile în care a făcut febră și s-a simțit rău.

separator

Medicul Daniele Donato, directorul spitalului din Padova a declarat: „Era sosită în oraș de patru zile. După două, a acuzat febră și a mers la Urgență unde a fost testată pozitiv la coronavirus.”

Femeia a călătorit într-un microbuz cu alte 11 persoane, informează Padova Oggi. Îngrijitoarea moldoveancă este în prezent internată la secția de boli infecțioase, confirmă dr. Daniele Donato:

„Este vorba despre o doamnă care s-a întors din Republica Moldova în urmă cu patru zile și a călătorit cu un microbuz împreună cu alte unsprezece persoane. În urmă cu doar două zile, a început să facă febră și s-a prezentat la Urgență unde i-au fost făcute imediat analizele. Testată pozitiv la Covid-19, a fost imediat internată la secția de boli infecțioase.”

Cazul ridică problema celor care se întorc în Italia în această perioadă când au fost ridicate toate măsurile impuse în ce privește deplasarea, dar evidențiază și promptitudinea intervenției, după cum subliniază dr. Donato.

Întrebarea este dacă femeia a contractat în Moldova virusul și apoi l-a adus în Italia: „Având în vedere timpul de incubație, se poate presupune, dar nu cu siguranță – a declarat dr. Donato. „Am luat oricum imediat legătura cu toate persoanele cu care a intrat în contact aici, la Padova, cu bătrâna pe care o îngrijește și cu fiii acesteia.”

De asemenea, reprezentanții spitalului italian au anunțat consulatul Republicii Moldova și au activat protocolul pentru a găsi cele 11 persoane, plus șoferul, care erau prezente în microbuzul cu care îngrijitoarea a călătorit.

Directorul spitalului din Padova atrage atenție că toți cei care intră în Italia trebuie să respecte măsurile de prevenire împotriva noului tip de coronavirus, cum ar fi purtarea obligatorie a măștii în spațiile închise:

„Sper că inclusiv cei care intră din Moldova sunt conștienți de măsurile care trebuie luate pentru prevenirea coronavirusului. Depinde mult de comportamentul nostru, deoarece distragerea atenției pentru o clipă poate fi riscantă, dar dacă folosim toate măsurile recomandate este foarte puțin probabil să ne îmbolnăvim. Nu trebuie să reducem atenția asupra problemei și, prin urmare, să continuăm să folosim măști atunci când este nevoie, să fim atenți la modul în care ne spălăm pe mâini și la distanța pe care trebuie să o respectăm. Toate aceste reguli pe care le cunoșteam deja vor trebui respectate pentru o lungă perioadă.”

În legătură cu femeile care vin să lucreze în Italia ca îngrijitoare medicul Daniele Donato a spus: „Familiile italiene sunt conștiente de riscuri și sunt sigur, faptele demonstrează, că vor lua toate măsurile de precauție necesare.”

Sursa: www.rotalianul.com

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Cumplit. Doi polițiști din România au murit arși de vii, în timp ce se deplasau într-o misiune
Articolul anterior
Țara în care medicii nu mai contactează cu bolnavii de Covid-19. Tratamentul se efectuează digitalizat de la distanță
Articolul următor