Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) reiterează faptul că asigurarea sănătății copiilor/elevilor/studenților și cadrelor didactice reprezintă principalul deziderat în toate acțiunile și deciziile sale. La moment, MECC examinează mai multe soluții privind organizarea noului an de studii 2020-2021.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat proiectul „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021 în condițiile epidemiologice de COVID-19 pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar”. Documentul respectiv se află la etapa consultărilor cu reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.
Astfel, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să se expună asupra recomandărilor privind măsurile de protecție, de organizare și menținere a spațiilor de studii, a programului școlar, completelor de clasă, condițiilor de distanțare fizică, de efectuare a triajului epidemiologic și de instruire a angajaților, ținând cont de specificul activităților și de structura instituțiilor de învățământ.
Proiectul „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021 în condițiile epidemiologice de COVID-19 pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar” urmează să fie definitivat și aprobat, ținându-se cont de recomandările și propunerile autorităților competente.