În acest an, Moldova va avea cea mai mică recoltă de grâu

În acest an, vom avea cea mai mică recoltă de grâu din ultimii 11 ani. Pronosticul sumbru a fost făcut de reprezentanţii Ministerului Agriculturii, care dau vina pe condiţiile meteorologice nefavorabile. Unii producătorii au început deja secerișul şi spun că au rămas practic fără de profit, dar speră să-şi întoarcă măcar investiţiile făcute.

separator

Ion Moroi, din satul Scumpia, raionul Făleşti, a început secerişul grâului acum câteva zile. Toamna trecută, agricultorul a însămânţat o suprafaţă de 260 de hectare, însă seceta i-a compromis o parte din recoltă, scrie publika.md.

„Spicele sunt mult mai mici ca anul trecut, grâul este cu mult mai rar ca anul trecut. Practic, grâul n-a înfrăţit din cauza că n-a avut umiditate. Şi umiditatea a apărut cu trei săptămâni înainte de recoltare „.

Fermierul spune că recolta din acest an va acoperi doar cheltuielile.

„Cheltuielile sunt în jur de 6000 de lei la hectar, dar după cum vedem la preţul de trei lei de kg pentru grâu, dacă strângem două tone, practic ne astupăm cheltuielile şi n-avem cu ce dezvolta mai departe afacerea”.

Şi în alte zone, productivitatea este foarte mică. Potrivit Ministerului Agriculturii, cea mai gravă situaţie se atestă în sudul ţării.

„Lucrările de recoltare au demarat practic în toate zonele republicii, mă refer la centru, nord şi sud. Spre regret nu este ceea ce şi-ar dori producătorul agricol, ceea ce şi-a planificat începând cu toamna anului 2019”.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, agricultorii moldoveni au început secerişul grâului cu aproape o lună mai devreme decât anul trecut. În această perioadă, pompierii atenţionează că riscul de izbucnire a incendiilor este unul mare.

„Angajaţii inspectoratului îndeamnă cetăţenii să fie prudenţi în perioada secerişului prin respectarea strictă a normelor antiincendiare. Potrivit datelor inspectoratului, pe parcursul anului 2019, în Republica Moldova au fost înregistrate 59 de intervenţii ale salvatorilor şi pompierilor la lichidarea arderii miriştii uscate. Focarele au compromis circa 280 de hectare de terenuri agricole”.

Toamna trecută, agricultorii moldoveni au semănat grâu pe o suprafaţă de aproximativ 320 de mii de hectare, de pe care se vor obţine circa 600 de mii de tone de cereale. Recolta globală din acest an va fi de două ori mai mică decât cea din 2019.

Colindul lansat de Ion Paladi și Georgiana Lobonț, cel mai ascultat și cel mai viral pe câteva platforme concomitent

După succesul cu colindul “Ziua-i mare, seara-i sfânta”, alături de Paula Seling, care are peste 9 milioane de vizualizări, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, vine cu un nou proiect muzical alături de artista din România Georgiana Lobonț – “Soră lângă frate bun”, informează unica.md.

Colindul, lansat acum câteva zile, a ajuns cel mai viral pe Tik Tok la moment, iar pe YouTube este în trendingyoutube România pe locul 19!

În prezent este cel mai ascultat colind din România! În curând atinge circa jumătate de milion de vizualizări.

Videoclipul cu imagini de poveste, filmate în Bucovina, Putna, dar și mesajul textului, vin să aducă lumina și căldura sărbătorilor de iarnă și să-i unească pe cei dragi de sărbători.

Muzica îi aparține lui Ion Paladi, textul lui Mihai Pascar, iar aranjamentul muzical este semnat de Corneliu Botgros, alături de Orchestra Națională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În acest colind, pe final, se aud și vocile tinerilor din ansamblul etnofolcloric DORURELE, condus de Vladimir Șchiopu, și care este patronat de revista unica.md, fapt pentru care ținem să-i felicităm pentru colaborarea frumoasă cu interpretul Ion Paladi.

Vă invităm să savurați acest superb colind, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Marți, 17 decembrie, Ion Paladi va evolua la Sala Palatului din București în concertul Paulei Seling, iar pe 21 decembrie artistul nu va lipsi de la BT Arena Cluj, cea mai mare sală din România, de la spectacolul Georgianei Lobonț unde este Sold OUT de mai bine o lună. Colindul ”Soră lîngă Frate bun” a celor doi artiști va răsuna alături de Orchestra ”Lăutraii” condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Ion Paladi și-a început activitatea artistică de la vârsta de 11 ani. A studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii” și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Un ucrainean a vrut să mituiască polițiștii de frontieră cu 20 de euro pe care i-a pus în pașaport

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul activităților de control desfășurate la PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani, aflat în calitate de pasager într-un mijloc de transport înmatriculat în Republica Moldova, a încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu suma de 20 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bancnotele erau plasate în interiorul pașaportului și aveau scopul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

 Polițistul de frontieră a respins ferm tentativa de mituire, iar incidentul a fost imediat raportat autorităților competente.

Investigațiile ulterioare au relevat că cetățeanul în cauză fusese documentat anterior pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acum, acesta este cercetat și pentru tentativa de mituire, fiind pasibil de răspundere conform legislației în vigoare.

 Cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:

 Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Poliția de Frontieră promovează principiul „Toleranță zero la corupție”.

 Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

 Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră rămâne ferm angajată în asigurarea integrității și securității frontierei, acționând cu profesionalism și respectând principiile statului de drept.

Polițiștii din Brigada cu Destinație Specială Fulger și-au comemorat astăzi camarazii căzuți la datorie

Astăzi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger a IGP și-au comemorat primii camarazi căzuți la datorie pe câmpul de luptă de pe Nistru din anii 1991-1992, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au cinstit în tăcere memoria colegilor și au depus jerbe de flori la morminte.

La 13 decembrie 1991, 4 polițiști ai Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” Gheorghe Cașu (21 de ani), Ghenadie Iablocichin (26 de ani), Valentin Mereniuc (24 de ani) Mihail Arnaut (21 de ani) aflați în exercițiul misiunii, s-au deplasat lângă satul Lunga, raionul Dubăsari, pentru a acorda sprijin colegilor. În cadrul operațiunii polițiștii au fost uciși.

Prin Decret Prezidenţial, polițiștii au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Prin gestul de astăzi, angajații poliției şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile eroilor poliţişti şi au adus un omagiu celor care nu mai sunt alături de noi, dar care au rămas în memoria noastră.

Cinste și onoare eternă eroilor căzuți la datorie!

În acest moment, moldovenii pot călători fără restricții doar în Turcia. Regulile impuse de celelalte state
Articolul anterior
Încă un medic, din Fălești, a murit de Covid-19
Articolul următor