Un medic din prima linie continuă să lupte cu noul coronavirus, chiar dacă s-a îmbolnăvit şi el însuşi. Șeful Secției Terapie Intensivă de la Spitalul Republican, Victor Ţurcanu, recent s-a vindecat şi a revenit la muncă pentru a salva bolnavii de Covid-19.
Medicul de 35 de ani este originar din satul Cigârleni, raionul Ialoveni, şi a devenit şef de secţie în martie, atunci când noul coronavirus a ajuns şi în Moldova. A respectat cu stricteţe regulile de protecţie, dar în 28 mai bărbatul a simțit primele simptome ale bolii.
„Am avut simptome de febră seara. Am sunat medicul epidemiolog și am cerut să mi se facă testul la COVID. A doua zi dimineață am venit și am făcut testul la COVID. M-am autoizolat până la așteptarea verdictului”, a declarat Victor Ţurcanu, într-un interviu pentru publika.md.
Astfel, din medic-şef, Victor Ţurcanu a devenit pacientul propriilor colegi. El a fost internat în Spitalul Republican opt zile, după care a fost transferat la Spitalul Cancelariei de Stat.
„Aveam febră, dureri musculare, frisoane. Patologia a progresat foarte violent. Am primit tratament conform protocolului de terapie intensivă. Ameliorări au fost la a patra și a cincea zi”, a spus șeful Secției Terapie Intensivă, SCR.
În timpul tratamentului, medicul spune că fiecare pacient trece prin diferite stări, iar bătălia pentru viață este una extrem de anevoioasă și dură.
„Pacientul când aude că este bolnav de această boală își pierde toată speranța de viață. La noi pacienții vin derutați. În primul rând, încercăm să căpătăm încrederea, să facem relația dintre pacient și medic.
Trecând prin boala și suferința prin care trec pacienții. Viziunea și atitudinea față de procesul de lucru, față de pacienți nu mi s-a schimbat”, a declarat Victor Ţurcanu.
Până în prezent, au fost confirmate aproape 2.600 de cazuri de infectare în rândul lucrătorilor medicali, dintre care 70 s-au vindecat şi au revenit la locul de muncă.