Pentru prima dată, peste 7.000 de cazuri active de COVID-19 au fost înregistrate în Moldova.
Numărul actual total de cazuri active de coronavirus a fost, ieri, de 7.124. Dintre acestea, 424 de persoane erau în stare gravă, inclusiv 35 – conectate la aparatele de ventilare artificială a plămânilor.
Comentând situaţia creată odată cu răspândirea virusului, Veaceslav Ioniţă, expert la IDIS Viitorul, a menţionat că „Moldova a înregistrat un nou anti-record – în 44 de zile a trecut de la peste 6 mii la mai mult de 7 mii de cazuri active de COVID-19.
În acelaşi timp, expertul observă că „recordurile” anterioare s-au produs şi mai rapid – în doar 13 zile din luna iulie, republica a trecut de la 4 mii de cazuri active la peste 6 mii.
„La nivel global, situaţia din Moldova s-a îmbunătăţit uşor din cauza creşterii accelerate a numărului de cazuri active din întreaga lume. Astfel, într-o lună, numărul cazurilor active la un milion de locuitori, în lume, a crescut cu 38% – de la 574 cazuri la 1 milion de persoane, în medie (la nivel mondial), în perioada 5 iulie, la 792 cazuri la 6 august. În aceeaşi perioadă, în Moldova, numărul cazurilor active a crescut cu 9% – de la 2.067 cazuri la un milion de persoane în iulie, la 2.622, pe 6 august „, a menţionat expertul.
Conform calculelor sale, în funcţie de numărul de cazuri active la un milion de persoane, Moldova se află pe locul trei în Europa şi pe locul 17 în lume. În urmă cu o lună, Moldova s-a clasat pe locul 2 în Europa şi pe locul 11 în lume.
„Aş dori să spun că situaţia s-a îmbunătăţit, dar nu pot. Pentru că oricum s-a agravat”, a subliniat expertul Veaceslav Ioniţă.
sursa: www.infotag.md