Viermi și rugină în apa de la robinet. Locuitorii comunei Prepelița bat alarma

Apă îmbâcsită cu viermi și rugină, în satul Prepelița din raionul Sângerei. Locuitorii comunei se plâng că deja de trei săptămâni nu pot folosi apa la treburile casnice.

separator

„Viermișori mărunți, galbeni și deasupra este rugină. Prin ea parcă este și puf de vrabie. Este imposibil să o bei,”. Nina Calma, în vârstă de 65 de ani, spune că îi este frică să folosească apa la bucătărie.

„Are viermi. Foiesc prin căldare. Dar să mai bei? El se duce în organism. Și ce o să fie cu noi? Noi și așa suntem bolnavi, dar să mai bem apa asta cu viermi!”, a spus locuitoarea satului Prepelița, Sângerei, Nina Calma, potrivit publika.md.

Oamenii sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată sau să o aducă de la fântâni. Și asta deși achită câte 14 lei pentru un metru cub de apă.

„La ce plătim apa? Nu o folosim că ne temem. A mai fost așa doi ani în urmă, dar atunci au pus clor, dar acum zic că e de la canalizație.”

„Dacă o zi nu este apă, atunci apare murdăria, viermii. Mărunței, roșietici și subțirei.” – Spun mulți că au găsit și la filtru. Eu am filtru. Apa îmi vine curată.

– Dar lângă filtru? – Acolo se mai adună, se mai oprește.

„Noi nu bem de la robinet. Noi nu folosim la băut. Întrebuințez de la fântână aduc și o filtrez.”

Autoritățile locale susțin că apeductul este unul vechi și nu a fost reparat niciodată.

„Cisternele sunt putrede și avem multă rugină în ele. Țevile au fost instalate din anii ’70. Eu cred că numai asta este problema viermișorilor care apar nu de fiecare dată. Dezinfectăm, dar dezinfectăm doar în cisterne. Noi nu putem dezinfecta toată rețeaua.”, a afirmat primarul comunei Prepelița, raionul Sângerei, Mihail Pleșca.

Pentru reparația apeductului este nevoie de aproximativ 400 de mii de lei. Autoritățile locale au acordat doar o sută de mii de lei din care s-au procurat câteva țevi și o cisternă nouă.

La apeduct sunt conectate aproape o mie de gospodării.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

CNA și Universitatea de Stat din Moldova au semnat un acord de colaborare

Centrul Național Anticorupție și Universitatea de Stat din Moldova au lansat un parteneriat care prevede o cooperare constructivă în domeniul formării profesionale a ambelor instituții. Principiile de colaborare, obiectivele și obligaţiunile părților sunt reflectate într-un Acord, care a fost semnat de directorul CNA, Alexander Pînzari, și rectorul USM, Igor Șarov, scrie jurnal.md.

Potrivit Acordului, instituțiile au convenit să facă schimb de informații și experiență, să organizeze întâlniri, cursuri de formare continuă, mese rotunde, seminare și ateliere de lucru pentru angajații USM și CNA. Totodată, se vor desfășura stagii de practică în cadrul programelor educaționale pentru studenții Facultății de Drept și Facultății de Științe Economice din cadrul USM.

Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a menționat că semnarea acestui acord are mai multe avantaje.

„Sunt convins că acest acord va pune bazele unei cooperări eficiente și benefice pentru ambele instituții și va contribui la promovarea integrității, dezvoltarea programelor anticorupție, inclusiv prin desfășurarea de către ofițerii CNA a lecțiilor publice cu privire la evaluarea integrității profesionale și consolidarea unui sistem viabil de integritate atât în mediul academic, cât și în rândul studenților”, a declarat Pînzari.

Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării și se încheie pe o perioadă de cinci ani cu posibilitatea de a fi prelungit pe un nou termen, prin convenirea în scris a ambelor părţi.

România prelungește stărea de alertă pentru încă 30 de zile
Articolul anterior
Creştere continuă a noilor cazuri de Covid-19 în Germania. Autoritățile caută soluţii pentru a evita reînchiderea şcolilor
Articolul următor