Cetățenii moldoveni care pot călători în Italia fără restricții

În contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19, Italia a adoptat noi măsuri de intrare în țară a cetățenilor străini, printre care și cei din R. Moldova. Restricțiile intră în vigoare de astăzi, 14 octombrie, și sunt valabile până pe 13 noiembrie. 

Astfel, potrivit autorităților italiene, rămâne interzisă intrarea în Italia a persoanelor care în ultimile 14 zile au vizitat sau tranzitat teritoriul unui șir de state, inclusiv și Republica Moldova.

Noutatea este că cetățenii Republicii Moldova posesori a unui permis de ședere eliberat până la data de 9 iulie 2020 în conformitate cu Directiva 2003/109/CE a Consiliului European din 25 noiembrie 2003, precum și membrii familiilor acestora, pot intra pe teritoriul Italiei chiar dacă în ultimile 14 zile au vizitat Republica Moldova.

Așadar, potrivit acestei excepții, persoanele au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării, sau oricărei altei persoane desemnate să efectueze controalele, un certificat care atestă că în cele 72 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, au fost supuse unui test molecular sau antigenic, efectuat cu ajutorul unui tampon și cu rezultat negativ. La intrarea în Italia aceștia vor semna o declarație și vor fi obligați să să izoleze la domiciliul acestora pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, printre alte măsuri restrictive prevăzute de noul decret adoptat de guvernul de la Roma în contextul luptei cu pandemia provocată de COVID 19 se regăsesc interzicerea petrecerilor private în interior sau în aer liber (excepție maxim de 30 de persoane pentru nunți și înmormântări), „recomandarea strictă” de a evita primirea în ospeție a mai mult de șase persoane pentru cine sau alte ocazii. 

Restaurantele și barurile vor trebui să se închidă la ora 24.00, dar de la 21:00 va fi interzis consumul în picioare. Sunt interzise excursiile școlare și competițiile și activitățile legate de sporturile de contact de natură amatorială.

De asemenea, purtarea măștilor este obligatorie oriunde s-ar afla persoanele, inclusiv în spații deschise, cu excepțiile prevăzute anterior (la domiciliu, în timpul practicării sportului, copii sub șase ani și bolnavii care suferă de maladii și la care purtarea măștilor le-ar putea agrava boala). 

sursa: www.stiri.md

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Accident groaznic lângă Sărătenii Vechi, cu 240 km/h
Articolul anterior
„Vinișor moldovenesc”! Igor Cuciuc a lansat o nouă piesă de Hramul orașului
Articolul următor