Doi soți cu Covid, internați cu pneumonie pe ambii plămâni: ,,A fost un calvar, tratamentul este extenuant”

„A fost un calvar, a fost o situație care, în principiu, schimbă viziunile despre lume, despre viață, existență”. Așa descriu soții Angela și Anatolie Istrate, avocați de profesie, boala COVID-19 prin care au trecut.

separator

Soții spun că timp de 33 de zile s-au tratat în spital, fiind internați cu pneumonie bilaterală, iar acum se recuperează acasă.

Tratamentul este extenuant și costisitor.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu online: „Strigăt la rațiune din salonul bolnavilor gravi de COVID-19”, realizat de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Anatolie Istrate, persoanele care cred că nu se pot infecta greșesc amarnic, deoarece virusul nu alege nici vârsta, nici starea socială.

„Am văzut în spital și tineri, și persoane în vârstă, care sufereau la fel”.

Bărbatul condamnă comportamentul celor care refuză să poarte măști sau nu păstrează distanța socială.

A văzut acest lucru de Hramul Orașului și Ziua Vinului, urmărind, din spital, buletinele de știri la TV. Bărbatul spune că e diferit să auzi despre această boală și să vezi în spital cum oamenii luptă pentru viață.

După o lună de spitalizare, pentru început i s-a prescris tratament acasă pentru 15 zile, iar cheltuielile pentru medicamente se ridică la șase mii de lei.

„Virusul care a fost în vară pe timp de căldură a avut un alt comportament. Acesta de acum, pe fundalul răcirii timpului, are o altă rădăcină și, respectiv, alt comportament, este mult mai agresiv”, spune Anatolie Istrate.

„Masca, mănușile, dezinfectantul și distanța socială este protecția noastră”, a adăugat bărbatul.

Soția sa, avocata Angela Istrate, a îndemnat să nu uităm de medicii, asistenții medicali care încearcă să salveze vieți omenești „pe fondul aberațiilor din spațiul public” că virusul nu există.

„Acest fenomen te distruge și mai mult văzând prin ce trece lumea, prin ce trec cei care încearcă să te ajute și cât de iresponsabili și neglijenți sunt cei care sunt în spațiul public și creează aceste circumstanțe pentru a contacta acest virus pentru oamenii care au responsabilitate”, a adăugat ea.

Angela Istrate îi atenționează pe toți că nu e de glumă cu această infecție.

„Oamenii pe care-i vezi pe holul sălii, care merg, peste două ore sunt luați în reanimare și peste nouă zile ți se spune că acest om a decedat.

Acest fenomen nu este o glumă, este o chestie foarte serioasă și trebuie evaluată la modul cel mai serios”.

Virusul provoacă furtuna citocinică, care afectează toate organele interne, sistemul nervos, vascular, imunitar. Rezultatul acestor atacuri sunt diferite maladii.

Medicii le-au comunicat că atât ea, cât și soțul vor mai fi sub tratament 7-8 luni și nu există siguranța unei reabilitări totale.

Avocata crede că autoritățile trebuie să eficientizeze acțiunile de informare și sensibilizare a populației pentru o percepere realistă a acestui virus și consecințelor pe care le provoacă.

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Alegeri prezidențiale 1 noiembrie: Vezi lista adreselor secțiilor de votare peste hotare
Articolul anterior
Epidemiolog: ,,Virusul se răspândeşte mai bine pe vreme rece pentru că noi trăim mai mult înăuntru”
Articolul următor