Pandemia le-a făcut viaţa şi mai grea. Oamenii cu venituri reduse au devenit şi mai săraci în această perioadă, iar numărul părinţilor care riscă să fie decăzuţi din drepturi din cauză că nu pot să le ofere copiilor condiţii decente de trai a crescut.
În octombrie, asociaţia „Copil, Comunitate, Familie” s-a implicat pentru a susţine 28 de familii aflate în dificultate. De cele mai multe ori, este vorba despre familii cu mulţi copii din mediul rural.
Natalia Prisăcaru din satul Băcşeni, raionul Nisporeni, creşte singură cinci copii care au între unu şi 11 ani. La 31 de ani, Natalia, care nu ştie să scrie, nici să citească, risca să fie decăzută din drepturile părinteşti, pentru că nu avea cu ce să-şi crească micuţii.
„Era foarte greu. Unde mâncau copiii, când nu mâncau, când era, când nu era”, a spus locuitoarea satului Băcşeni, Natalia Prisăcaru.
Asociaţia „Copil, Comunitate, Familie” s-a implicat, iar din donaţii, femeia a primit paturi, aragaz, frigider şi veselă.
„Din start ne-am dat seama că ea nu ştie carte, dar am înţeles că Nataşa ştie să-şi iubească copiii şi vrea să îi păstreze. Când i-a fost propus să meargă cel puţin ea cu cel mai mic la un centru maternal, ea a spus că nu poate să îl ia pe unul şi pe ceilalţi să-i lase acasă”, a spus asistenta socială la organizaţia CCF Moldova, Veronica Donciu.
Am găsit-o pe Natalia înconjurată de copii în casa lor veche cu trei camere, în care sărăcia se vede cu ochiul liber. În pofida greutăţilor, ea vrea să le ofere copiilor un viitor mai bun.
„Întotdeauna am vrut să fie copiii lângă mine”, spune Natalia Prisăcaru.
Copiii Nataliei îşi doresc lucruri care pentru majoritatea copiilor din ţară sunt normale. Gheorghe ar vrea un televizor pentru că cel pe care îl au e stricat.
„- N-are lanternă.
– Ce ai vrea să priveşti la el?
– „Maşa”.
Autorităţile locale susţin că în comuna Boldureşti sunt mai multe familii nevoiaşe care primesc ajutor social.
„Am putea să le mai acordăm câte un ajutor bănesc, din când în când, să mai procurăm câte ceva, dar vedeţi care este situaţia. Suntem limitaţi în resurse şi asta este situaţia”, a spus secretarul Consiliului Local Boldureşti, Vera Suciu.
Cei de la Asociaţia „Copil, Comunitate, Familie” le oferă atât ajutor material, cât şi sprijin psihologic. Ei spun că numărul celor care au nevoie de ajutor va creşte odată cu venirea iernii.
„Sunt, de obicei, familii monoparentale, cu mai mulţi copii, cinci, şase, şapte, care nu au o reţea stabilă de suport, nu au suportul familiei, elementar, familiei extinse”, a spus managerul de proiect la organizaţia CCF Moldova, Livia Mărginean.
Asociaţia a lansat anul acesta campania „Cu grijă faţă de copii”, prin care îşi propune să ajute peste 700 de copii aflaţi în dificultate.
Cine vrea să se implice, poate face o donaţie pe site-ul organizaţiei, ccfmoldova.org.
Datele statistice arată că până la pandemie unul din zece copii din ţară era afectat de sărăcie extremă, pentru că veniturile familiei sale erau sub minimul de existenţă.
sursa: www.publika.md