Încă un medic din țara noastră, răpus de virusul ucigaș Covid-19. Ion Dvornic, în vârstă de 66 de ani, activa în calitate de medic terapeut în cadrul Spitalului Raional Orhei. Colegii medicului au transmis un mesaj de condoleanțe pentru toți cei care l-au cunoscut.
Medicul Ion Dvornic s-a născut în satul Cucuruzeni, raionul Orhei, pe 9 octombrie 1954.
A activat ca medic de familie în satul Bolohan din raionul Orhei, iar mai târziu în satul Piatra.
Începând cu anul 2011 și-a desfășurat activitatea la Centru Medical Munteanu din orașul Orhei. Din iulie 2020 se angajează la Spitalul raional Orhei, Unitatea Primire Urgențe în funcție de medic de urgență, unde a activat până în ultimul moment al vieții sale.
,,Pe parcursul activităţii s-a manifestat ca specialist bine pregătit profesional, compătimitor atât cu pacienţii, cât şi cu colegii. Îşi îndeplinea datoria conştiincios și cu multă străduinţă.
Suntem profund îndurerați de această pierdere și în aceste momente de mare tristețe, cu profund regret, transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei Dvornic și celor apropiați.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul colegilor.