Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova (AFRM) solicită factorilor de decizie să stopeze promulgarea modificărilor și completărilor la legislația farmaceutică operate recent de deputații unor fracțiuni parlamentare. Organizația anunță, într-o scrisoare deschisă, o serie de amenințări la adresa sănătății populației, care ar putea să apară în urma intrării în vigoare a modificărilor cu pricina, relatează www.anticoruptie.md.
Mai exact, promovarea automedicației necontrolate și iresponsabile prin accesul nelimitat la medicamente; ignorarea principiului utilizării raționale a medicamentelor prin oferirea accesului la ele de către persoane fără studii farmaceutice; ignorarea principiilor promovate de Carta Farmaciei Europene, a rolului primordial al farmacistului în prevenirea îmbolnăvirilor și în protecția sănătății publice; promovarea clandestină a medicamentelor neautorizate, contrafăcute, plasate ilegale pe piața farmaceutică – toate acestea ar putea să aibă consecințe foarte grave asupra populației.
De asemenea, AFRM susține că lipsa unui control asupra prețurilor de vânzare a medicamentelor; încălcarea regulilor de păstrare adecvată a medicamentelor se va solda cu degradarea calității, eficienței și inofensivității produselor farmaceutice.
În contextul acestor amenințări, AFRM întreabă de ce a fost ignorată transparența în elaborarea și promovarea acestor modificări, cine a efectuat analiza impactului modificărilor promovate și de ce nu a fost prezentat acest document și organizației profesionale a farmaciștilor?
Conform articolului 18 din Legea cu privire la activitatea farmaceutică, subliniază autorii declarației, statul garantează asistența populației cu medicamente și produse parafarmaceutice… în baza următoarelor principii: oportunitatea asistenței cu medicamente, răspunderea întreprinderilor și instituțiilor farmaceutice și specialiștilor pentru calitatea medicamentelor și accesibilitatea lor și participarea organizațiilor farmaceutice la soluționarea problemelor asistenței populației cu medicamente și produse parafarmaceutice.
Și comunitatea academică a criticat vehement modificările adoptate de către deputații PSRM și Partidul Șor la legislația farmaceutică.