În ultimele 24 de ore, două persoane au avut de suferit în urma deflagrațiilor produse de la acumularea de gaze naturale.
Primul caz în care a avut de suferit o femeie în vârstă de 65 de ani, s-a produs într-o locuință din satul Risipeni, raionul Fălești. Potrivit primelor informații din cauza unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan butan, femeia s-a ales cu arsuri de gradul I, II și III pe suprafața corpului, fiind ulterior transportată la spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri medicale. Circumstanțele cazului urmează a fi investigate.
Un alt caz în care a avut de suferit un bărbat în vârstă de 70 de ani s-a ales cu traumatisme la piciorul stâng după ce în propria locuință a avut loc o explozie a gazului acumulat în urma scurgerii de gaz de la un aragaz.
Cazul a avut loc în dimineața zilei de 24 ianuarie în localitatea Congaz din UTA Găgăuzia. Intervenția pompierilor la fața locului nu a fost necesară întrucât incendiul nu s-a produs. Cazul este cercetat de specialiști.
În acest context IGSU atenționează oamenii să fie responsabili și atenți atunci când exploatează aparate conectate la gaze naturale și să verifice instalațiile periodic.
Atentie! Utilizarea buteliilor de tip propan butan în locuințe este periculoasă, în special în cazul racordării incorecte a furtunului cu instalația, sau a defecțiunii aragazului.