Câte cazuri de Covid-19 sunt confirmate astăzi, 2 februarie, în Moldova

Alte 639 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi, 2 februarie, în Republica Moldova.

Din numărul total de cazuri, 6 cazuri sunt de import (România-2, Danemarca-1, Belgia-1, Dubai-1, Ucraina-1).

Numărul total teste efectuate – 2564 dintre care 2312 primare și 252 repetate.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 160 725.

Din numărul total de cazuri, 45 sunt lucrători medicali: medici-20 , asistenți medicali-15, personal auxiliar-10.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 2471 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 258 în stare extrem de gravă (46 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 218 persoane au fost vindecate. În total, 150 720 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3433 persoane, iar 15855 sunt sub supraveghere la domiciliu.

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurat, în premieră, un Centru Consultativ Metodologic de Vaccinare

Ieri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Centrului Consultativ Metodologic de Vaccinare în cadrul Departamentului Consultativ Specializat Integrat al Institutului Mamei și Copilului.

Centrul va asigura vaccinarea copiilor din toată țara, inclusiv a refugiaților din Ucraina și va informa părinții despre importanța vaccinării. Echipa formată din medici pediatri, imunologi și asistenți medicali, va identifica și gestiona provocările în domeniul imunizării și va participa activ la elaborarea programelor de cercetare științifică privind imunizarea, cu implicarea instituțiilor medicale din țară și de peste hotare.

Edificiul centrului a fost renovat, modernizat și dispune de toate echipamentele necesare pentru a asigura documentarea, examinarea, vaccinarea și monitorizarea copiilor care au fost sau urmează să fie vaccinați. Investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 750 de mii de lei, surse din bugetul de stat și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății publicat în aprilie 2024, în revista „The Lancet” relevă că în ultimii 50 de ani, la nivel global, prin vaccinare au fost salvate cel puțin 154 de milioane de vieți, adică șase persoane salvate la fiecare minut, dintre care 101 milioane de sugari.

Menționăm că, anual, în țara noastră sunt prevenite prin imunizare circa 350 de decese și 42 mii de cazuri de îmbolnăvire cauzate de maladii infecțioase.

Până în anul 2027, Ministerul Sănătății își propune să atingă și să mențină un nivel de acoperire vaccinală de până la 95%, obiectiv prevăzut în Programul Național de Imunizări pentru anii 2023-2027.  În Republica Moldova vaccinarea este asigurată de stat, cu acces gratuit la servicii de imunizare împotriva a 13 infecții incluse în calendarul național de vaccinări.

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente și sigure modalități de prevenire a bolilor infecțioase, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru milioane de oameni.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Screening și consultații medicale gratuite pentru locuitorii din trei raioane

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Dondușeni și anume:

– pe 14 mai – în Codrenii Noi,  unde vor fi deservite persoanele din satele Țaul, Codrenii Noi, Briceva, Caraiman;

 – pe 15 mai –  în Crișcăuți, unde vor fi deservite persoanele din Crișcăuți, Horodiște, Teleșeuca;

– pe 16 mai – în Elizavetovca – vor fi deserviți locuitorii din Elizavetovca, Braicău, Briceni;

– pe 17 mai – în Rediul Mare, pentru persoanele din Rediul Mare și Pivniceni.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:

– în  intervalul 14 – 17 mai – în Taraclia, Căușeni.

– în  zilele de 14  și 15 mai  – în Marinici, Nisporeni;

– în zilele de 16 și 17 mai  – Șișcani, Nisporeni.

Săptămâna trecută  au efectuat examene profilactice gratuite  circa 400 de  persoane, dintre care peste 120 –  screening pulmonar și  circa 270 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Informație importantă: moldovenii care călătoresc în Germania nu mai pot urca la bord cu măști de pânză
Articolul anterior
Încă 16 moldoveni au pierdut lupta cu noul Coronavirus
Articolul următor