Centrele comerciale își pot relua activitatea în zilele de sâmbătă și duminică, cu respectarea măsurilor de siguranță

Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat astăzi reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepţia unităților de agrement (recreative şi distractive), amplasate în incinta acestora și alte condiții.

Așadar, administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măștilor de protecție.

Intrarea în magazine va fi restricționată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră.

La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator/4m2 din suprafața comercială liberă.

Noile norme ce vizează activitatea Centrelor comerciale au fost discutate și acceptate în prealabil de către reprezentanți acestora.

Azi începe ”POVESTEA DE IARNĂ” – două spectacole grandioase la Palatul Național ”Nicolae Sulac”

În decembrie 2024, proiectul caritabil Povestea de Iarnă își sărbătorește aniversarea. De-a lungul a 5 ani, compania Media Show Grup, împreună cu Lupii lui Calancea, organizează un spectacol grandios de iarnă, inspirând fanii să devină mai buni și mai milostivi în ajunul sărbătorilor de Crăciun.

Deja un eveniment tradițional, concertul va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac” pe 18 și 19 decembrie, la ora 19:30. Ediția a 5-a a proiectului promite și mai multe momente spectaculoase, invitând pe aceeași scenă energica trupă Lupii lui Calancea și emoționant al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Sergei Lunchevici”.

Concertul va încânta spectatorii cu decorațiuni spectaculoase, show de lumini și momente muzicale inspiraționale. Totuși, scopul principal al evenimentului este misiunea caritabilă. Fiecare oaspete va deveni parte dintr-o inițiativă care ajută pe cei care au nevoie, în special în lunile de iarnă.

Povestea de Iarnă este mai mult decât un concert. Este un moment în care muzica, bunătatea și tradițiile se unesc, creând amintiri care vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Vino cu familia și prietenii pentru a simți căldura sărbătorilor și a face acest decembrie de neuitat!

Biletele pentru concertele din 18 și 19 decembrie sunt disponibile online: https://povesteadeiarna.md și în casele Palatului Național 

Organizatori: MEDIA SHOW GRUP și ALEX CALANCEA

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Comercianții de brazi, luați la control de inspectorii de mediu

Odată cu apariția brazilor în vînzare, au fost intensificate măsurile de verificare a comercianților. În această perioadă, inspectorii de mediu din toate localitățile desfășoară razii, pentru a-i prinde pe cei care recurg la acțiuni ilegale.

Comercianții sînt verificați minuțios în această perioadă dacă vînd molizii în corespundere cu normele legale. De regulă, vînzătorii sînt receptivi și prezintă fără ezitare toate actele permisive. În caz contrar, inspectorii aplică amenzi și acestea sînt destul de mari.

Vînzătorii trebuie să prezinte neapărat actele de proveniență a brazilor, dar și autorizația care permite comercializarea acestora. „În cazul în care se constată că molizii sînt comercializați fără acte de proveniență, în primul rînd, se face un act de predare-primire la întreprinderea silvică, în cazul dat – Întreprinderea silvică Chișinău”, a menționat Grigore Ciugui, inspector de mediu, notează Noi.md cu referire la jurnaltv.

Sînt și cazuri cînd vînzătorii spun că nu au actele asupra lor sau că așteaptă să vină cineva responsabil de activitatea lor pentru a le putea prezenta. „Unii au documentele asupra lor, le prezintă. Deja vedem dacă corespund, dacă sînt valabile. Alții dacă nu au, urmează să fie întocmite procese-verbale cu privire la contravenție”, a spus Ion Țurcanu, inspector de mediu. Cei care sînt identificați că vînd ilegal brazi se pot alege cu amenzi de la 2500 la 5000 de lei în cazul persoanelor fizice. Persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de la 15 la 20 de mii de lei.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie

Pe 21 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Locuri nu mai sunt. Într-un spital din Moldova pacienții sunt internați pe coridoare
Articolul anterior
Decizie CNESP: Se introduc măsuri de carantină strictă în raioanele aflate sub Cod roșu de alertă
Articolul următor