Președinta Maia Sandu: Ar trebui cât mai curând începută vaccinarea persoanelor în etate și a celor cu comorbidități

Președintele Maia Sandu va recomanda Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să fie demarată a doua etapă a planului național de vaccinare, chiar dacă prima etapă a imunizării nu a fost finalizată.

Maia Sandu se arată dezamăgită de viteza cu care are loc imunizarea medicilor și spune că ar trebui cât mai curând începută vaccinarea persoanelor în etate și a celor cu comorbidități pentru ca procesul să decurgă într-un ritm mai accelerat, notează IPN.

Președintele Maia Sandu spune că pentru gestionarea eficientă a crizei pandemice este necesară suplinirea echipei de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, întrucât acum instituția activează cu un singur secretar de stat.

„I-am solicitat premierului interimar să consolideze echipa de la Ministerul Sănătății. Acum că decizia Curții Constituționale permite să se numească în funcție secretarii de stat, sper că în următoarele zile Guvernul va numi secretari de stat la Ministerul Sănătății, ca să avem o echipă de profesioniști”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii  „Bună seară” de la postul public de televiziune.

Mai mult, Maia Sandu se arată dezamăgită de reticența unor angajați ai sistemului de sănătate în privința eficacității vaccinului anti-COVID-19. Șeful statului spune că ar trebui începută cea de-a doua etapă a imunizării, chiar dacă încă nu s-a reușit vaccinarea tuturor cadrelor medicale din țară.

„Sunt dezamăgită de viteza cu care decurge prima etapă de vaccinare, vaccinarea cadrelor medicale. Dacă vor fi în continuare întârzieri, eu voi recomanda, că nu pot să le dau ordine, să se înceapă următoarea etapă de vaccinare. 

Nu trebuie să stăm și să așteptăm până unele spitale se gândesc cu săptămânile. Există următoarea etapă. Sunt mulți oameni care abia așteaptă să se vaccineze, voi insista să dăm posibilitatea la mai mulți oameni să se imunizeze”, a spus Maia Sandu.

Președintele spune că, în prezent, este negociată cumpărarea unor loturi de vaccinuri Pfizer, Astra Zeneca și Johnson&Johnson.

„Guvernul trebuie să cumpere de la toate companiile și să le ofere cetățenilor posibilitatea de a alege. Eu vreau să mă vaccinez, dar aștept să-mi vină rândul. Acum sunt alți oameni care au mai mare nevoie”, a mai spus Maia Sandu.

Potrivit planului național de imunizare, în prima etapă urmează să fie vaccinați toți angajații sistemului de sănătate, în etapa a doua urmează a fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 60 de ani și cele cu comorbidități. În etapa a treia va fi imunizată populația generală. 

Potrivit specialiștilor ANSP, prima etapă va dura 2 luni și va cuprinde imunizarea a 60 de mii de persoane, angajați ai sistemului de sănătate.

Alocații de 15 mil lei pentru 13 proiecte sectoriale pentru populația din Zona de Securitate

Prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.341/2024, autoritățile publice centrale și locale, au beneficiat de alocații bugetare în valoare de 15 mln. de lei pentru a implementa 31 de proiecte cu impact sectorial major pentru populația din perimetrul Zonei de Securitate, scrie oficial.md.

La fel, Consiliul raional Dubăsari a primit 4,6 mln. de lei pentru a compensa parțial unele cheltuieli suportate de proprietarii de terenuri agricole, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, ca urmare a impunerii de către Tiraspol a plăților ilegale la transportarea recoltei sau a materialului semincer prin posturile neautorizate de control din Zona de Securitate.

Beneficiarii Programului, au avut obligația de a realiza activitățile stabilite, conform destinației și până la finele anului, iar după încheierea anului bugetar, au avut sarcina de a prezenta în adresa Cancelariei de Stat (Biroul politici de reintegrare), rapoarte anuale privind utilizarea mijloacelor alocate.

În rezultatul examinării rapoartelor prezentate de către autoritățile beneficiare s-a constatat că toate proiectele aprobate au fost finalizate, cu valorificarea sumei de 16,73 mln. de lei din totalul de 19,6 mln. de lei alocați în total, iar suma neutilizată de 2,87 mln. de lei a fost virată pe contul bugetului de stat, în corespundere cu prevederile pct.29 de la anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.131/2014.

În total, în perioada anilor 2011–2024, prin intermediul Programului dat au fost finanțate 581 de proiecte în valoare de peste 194 mln. de lei.

Câștig pentru Moldova în disputa privind concesionarea Aeroportului

Curtea de Apel Svea din Stockholm a respins cererea depusă de „Komaksavia Airport Invest Ltd” împotriva Republicii Moldova, confirmând astfel hotărârea Tribunalului arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm, informează Ministerul Justiției. Potrivit autorităților decizia, pronunțată pe 14 februarie 2025, reconfirmă că investitorul cipriot nu a realizat o investiție protejată conform acordului bilateral între Republica Moldova și Republica Cipru, transmite IPN.

Litigiul a început în 2020, când „Komaksavia” a acționat Republica Moldova în arbitraj, susținând că acesta ar fi intervenit ilegal în gestionarea companiei Avia Invest, fostul concesionar al Aeroportului Internațional Chișinău. Tribunalul arbitral din Stockholm a decis în august 2022 că nu are jurisdicție asupra cazului, iar „Komaksavia” a fost obligată să acopere cheltuielile de judecată ale statului moldovean.

Ministerul Justiției specifică că ulterior, „Komaksavia” a contestat această decizie la Curtea de Apel Svea, însă instanța a constatat că transferul părții sociale de 95% în Avia Invest către „Komaksavia” nu constituia o investiție protejată. Totodată, s-a stabilit că firma nu a demonstrat o contribuție economică reală și nici asumarea unui risc financiar.

Autoritățile precizează că. prin decizia sa, Curtea de Apel Svea nu doar că a menținut hotărârea arbitrală, dar a obligat „Komaksavia” să achite integral cheltuielile de judecată ale Republicii Moldova, în valoare de 105 000 de euro și 10 000 de dolari, plus dobândă.

Reprezentanții ministerului punctează că decizia Curții de Apel Svea reconfirmă poziția Republicii Moldova în dosar și reprezintă un pas important în soluționarea litigiului privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Intervenție sporită a pompierilor la o patiserie din clădirea ULIM. Studenții și profesorii au fost evacuați

Nivel sporit de intervenție a pompierilor pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din capitală. În după amiaza zilei de 17 februarie 2025 pompierii IGSU au fost solicitați conform nivelului sporit de intervenție la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o clădire multietajată de pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:42, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit primelor informații, a fost observat fum dens din interiorul clădirii cu 10 nivele. Pentru lichidarea arderii a fost îndreptată tehnica IGSU conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși, la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit în interiorul secției de producere a unei patiserii de la etajul 1, în urma unui scurtcircuit electric. Astfel, nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat. Angajații IGSU au reușit prompt lichidarea incendiului la ora 12:55. Nimeni nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele urmează fi stabilite ulterior.

Cum obții calificările/diplomele Cambridge în Moldova: 4 motive pentru a alege Liceul Heritage
Articolul anterior
Căsuțe gratuite pentru bătrânei aflați în dificultate, construite la Cahul cu ajutorul unei fundații din Olanda
Articolul următor