Comisar european: Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până la jumătatea lunii iulie. Lumina de la capătul tunelului se vede

Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă „lumina de la capătul tunelului”, în pofida celui de-al treilea val al pandemiei de Covid-19 care continuă să se răspândească prin Europa, a declarat duminică, într-o emisiune televizată, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, relatează AFP, conform Agerpres.

„Avem acum 52 de uzine care lucrează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte în Europa pentru a produce vaccinuri împotriva Covid-19.

(…) Avem capacitatea de a produce şi livra pentru concetăţenii noştri europeni cele 360 de milioane de doze prevăzute până la finele trimestrului doi şi cele 420 de milioane necesare pentru a începe să vorbim despre acea imunitatea colectivă şi a o atinge la jumătatea lunii iulie”, a subliniat comisarul european, în emisiunea Grand jury difuzată pe posturile RTL-Le Figaro-LCI.

El a susţinut şi în cursul săptămânii trecute că Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până în 14 iulie, aminteşte AFP.

„Lumina de la capătul tunelului se vede”, a insistat comisarul european, care a mai apreciat că „mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a limita propagarea virusului şi în acelaşi timp să se vaccineze foarte substanţial”.

El a atenţionat că va trebui să se „treacă la o viteză superioară”, asigurând însă în acelaşi timp că „acum ştim că este posibil să facem acest lucru” în plan industrial.

Comisarul european a reiterat poziţia Comisiei în ceea ce priveşte livrările de vaccin AstraZeneca, aflate în centrul unui diferend Londra-Bruxelles, spunând că „atât timp când AstraZeneca nu-şi îndeplineşte obligaţiile (faţă de UE), tot ce este produs pe teritoriul european este destinat europenilor”. UE susppectează că laboratorul suedezo-britanic a avantajat Regatul Unit, în detrimentul blocului comunitar, menţionează France Presse.

Thierry Breton a mai susţinut, în acest context, că „britanicii sunt incapabili să-şi desfăşoare singuri politica de vaccinare” şi sunt „total dependenţi de UE”, care au livrat Regatului Unit 20 de milioane de doze pentru a-i ajuta pe britanici, în timp ce Marea Britanie nu a produs „decât 10 milioane”.

El a mai apreciat că guvernul lui Boris Johnson se confruntă cu o „problemă” de stocuri pentru administrarea celei de-a doua doze, explicând că, la fel ca în „fabula ‘Greierele şi furnica’, în loc să păstreze doza a doua, britanicii au preferat să o dea tuturor, fără rezerve”.

sursa

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurat, în premieră, un Centru Consultativ Metodologic de Vaccinare

Ieri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Centrului Consultativ Metodologic de Vaccinare în cadrul Departamentului Consultativ Specializat Integrat al Institutului Mamei și Copilului.

Centrul va asigura vaccinarea copiilor din toată țara, inclusiv a refugiaților din Ucraina și va informa părinții despre importanța vaccinării. Echipa formată din medici pediatri, imunologi și asistenți medicali, va identifica și gestiona provocările în domeniul imunizării și va participa activ la elaborarea programelor de cercetare științifică privind imunizarea, cu implicarea instituțiilor medicale din țară și de peste hotare.

Edificiul centrului a fost renovat, modernizat și dispune de toate echipamentele necesare pentru a asigura documentarea, examinarea, vaccinarea și monitorizarea copiilor care au fost sau urmează să fie vaccinați. Investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 750 de mii de lei, surse din bugetul de stat și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății publicat în aprilie 2024, în revista „The Lancet” relevă că în ultimii 50 de ani, la nivel global, prin vaccinare au fost salvate cel puțin 154 de milioane de vieți, adică șase persoane salvate la fiecare minut, dintre care 101 milioane de sugari.

Menționăm că, anual, în țara noastră sunt prevenite prin imunizare circa 350 de decese și 42 mii de cazuri de îmbolnăvire cauzate de maladii infecțioase.

Până în anul 2027, Ministerul Sănătății își propune să atingă și să mențină un nivel de acoperire vaccinală de până la 95%, obiectiv prevăzut în Programul Național de Imunizări pentru anii 2023-2027.  În Republica Moldova vaccinarea este asigurată de stat, cu acces gratuit la servicii de imunizare împotriva a 13 infecții incluse în calendarul național de vaccinări.

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente și sigure modalități de prevenire a bolilor infecțioase, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru milioane de oameni.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Screening și consultații medicale gratuite pentru locuitorii din trei raioane

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Dondușeni și anume:

– pe 14 mai – în Codrenii Noi,  unde vor fi deservite persoanele din satele Țaul, Codrenii Noi, Briceva, Caraiman;

 – pe 15 mai –  în Crișcăuți, unde vor fi deservite persoanele din Crișcăuți, Horodiște, Teleșeuca;

– pe 16 mai – în Elizavetovca – vor fi deserviți locuitorii din Elizavetovca, Braicău, Briceni;

– pe 17 mai – în Rediul Mare, pentru persoanele din Rediul Mare și Pivniceni.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:

– în  intervalul 14 – 17 mai – în Taraclia, Căușeni.

– în  zilele de 14  și 15 mai  – în Marinici, Nisporeni;

– în zilele de 16 și 17 mai  – Șișcani, Nisporeni.

Săptămâna trecută  au efectuat examene profilactice gratuite  circa 400 de  persoane, dintre care peste 120 –  screening pulmonar și  circa 270 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Cod galben de vânt puternic, în Moldova. Până când este valabilă avertizarea
Articolul anterior
Coronavirus: Serbia vaccinează cu miile cetăţeni din ţările vecine
Articolul următor