Actuala stare de urgență din Republica Moldova a fost decretată de Parlament la propunerea Guvernului demisionar în mod neconstituțional.
Decizia a fost anunțată cu puțin timp în urmă de magistrații Curții Constituționale (CC), după sesizările depuse de deputatul neafiliat Octavian Ţîcu, precum şi de parlamentarii PAS, Sergiu Litvinenco şi Veronica Roşca.
Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Vladimir Țurcan a fost singurul judecător constituțional care a formulat o decizie separată.
Amintim că Parlamentul a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv. Potrivit legii, pe perioada stării de urgență nu poate fi dizolvat Parlamentul.
Autorii sesizării la Înalta Curte au declarat că adoptarea acestei decizii de PSRM şi Platforma „Pentru Moldova”, din care face parte şi Partidul „ŞOR”, ar fi avut loc cu încălcarea procedurii legale de înaintare a unui asemenea proiect.
Şi asta pentru că doar un guvern plenipotențiar sau şeful statului pot solicita declararea stării de urgenţă, nu un grup de deputați.
Totodată, opoziția a acuzat majoritatea parlamentară de faptul că a făcut acest lucru pentru a nu-i permite șefului statului să dizolve Legislativul, drept oferit de o decizie a Înaltei Curți care a constatat că s-au îndeplinit condițiile pentru declanșarea anticipatelor.
Astfel, după decizia de astăzi a Curții Constituționale, Maia Sandu poate să dizolve Parlamentul și să anunțe alegeri anticipate.
sursa: www.stiri.md