Rusia anunță lista neagră a „țărilor neprietenoase”, la ordinul lui Vladimir Putin

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat miercuri că o „listă cu ţări neprietenoase” faţă de Rusia va fi dată publicităţii în curând, un anunţ care coincide cu expulzarea din Rusia a trei diplomaţi din Slovacia, a doi din Lituania şi a câte unul din Letonia şi Estonia.

„La ordinul preşedintelui (Vladimir Putin, n.red.) şi, în conformitate cu un decret al său, guvernul a fost mandatat cu întocmirea unei astfel de liste”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă comună cu omologul său mexican, Marcelo Ebrard, la finalul convorbirilor purtate la Moscova, relatează Agerpres, care citează EFE.

Întrebat despre ţările care s-ar putea regăsi în respectiva „listă”, ministrul de externe rus a spus că nu doreşte să anticipeze evenimentele, dar a adăugat: „Nu mai este mult. Se va şti în curând”.

La 23 aprilie, preşedintele Vladimir Putin a emis un decret cu privire la măsurile destinate să contracareze acţiunile ostile ale unor state străine care includ, printre altele, interzicerea angajării de personal rusesc la reprezentanţele diplomatice ale acestor state în Rusia.

Lavrov a subliniat miercuri că Rusia nu practică angajarea de personal local la ambasadele sale din lume şi, prin urmare, le poate impune misiunilor diplomatice străine acreditate în Federaţia Rusă să procedeze în mod similar.

Cel puțin 10 țări vor fi pe „lista neagră”

Potrivit semioficiosului ziar „Izvestia”, mai mult de zece ţări s-ar putea regăsi pe lista cu state „neprietenoase”, între care SUA, Polonia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, precum şi Marea Britanie, Ucraina sau Australia.

Moscova a răspuns miercuri „în oglindă” declarând „persona non grata” un număr total de şapte diplomaţi din patru ţări din Europa de Est – Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia – într-o reacţie la măsuri similare luate de statele respective împotriva membrilor misiunilor diplomatice ruse.

Ambasadorului slovac la Moscova, Lubomir Rehak, „i s-a adus la cunoştinţă că decizia autorităţilor din Slovacia de a se solidariza în mod fals cu Republica Cehă în campania acesteia provocatoare antirusească poate aduce atingere relaţiilor amicale tradiţionale ruso-slovace”, a transmis diplomaţia rusă.

La fel ca în cazul ambasadorului slovac, şefilor misiunilor diplomatice din ţările baltice le-a fost adresat un protest faţă de \”expulzarea fără temei\” a unor diplomaţi ruşi.

Potrivit MAE rus, Lituania, Letonia şi Estonia „continuă o politică deschis ostilă” împotriva Moscovei, „ascunzându-se în acest caz în spatele unei pseudo-solidarităţi cu acţiunile nefondate ale Republicii Cehe împotriva Rusiei”.

Guvernul ceh a expulzat 18 diplomaţi ruși

Cu două săptămâni în urmă, guvernul ceh a expulzat 18 diplomaţi ai Ambasadei Rusiei la Praga, acuzându-i că ar fi agenţi ai serviciilor de informaţii ruseşti, Moscova răspunzând prin expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.

Criza fără precedent cu Republica Cehă a fost urmată de expulzări de diplomaţi ruşi din toate ţările est-europene membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei – România, Bulgaria, Slovacia şi Polonia -, precum şi din cele trei republici baltice: Letonia, Lituania şi Estonia, plus Ucraina.

Potrivit autorităţilor cehe, Rusia a fost implicată în explozia din 2014 la un depozit de arme din Cehia, soldată cu doi morţi, acuzaţii pe care Moscova le-a calificat drept \”nefondate\” şi \”distructive\” pentru relaţiile dintre Moscova şi Praga.

Bulgaria anchetează posibila implicare a unor agenți ruși în exploziile de la depozite de armament

Miercuri, Parchetul bulgar a anunţat că anchetează asupra posibilei implicări a şase agenţi ruşi în exploziile produse la patru depozite de armament între 2011 şi 2020, precum şi legături cu evenimente similare survenite în Cehia.

Lavrov a încercat să persifleze suspiciunile Sofiei. Într-un asemenea ritm totul poate să ducă la punctul în care Rusia să fie acuzată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în 1914, după care a început Primul Război Mondial, a spus el.

„Cel puţin încă nu l-am ucis pe arhiducele Ferdinand, dar se pare că lucrurile într-acolo se îndreaptă”, a afirmat ministrul rus de externe, citat de agenţia de presă rusă oficială RIA Novosti, comentând investigaţia bulgară. 

România l-a expulzat pe adjunctul militar din Ambasada Federației Ruse la București 

Luni, autorităţile române l-au declarat persona non grata pe teritoriul României pe adjunctul ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru spionaj. Acesta ar fi încercat să racoleze oficiali guvernamentali de la care să afle informații despre securitatea țării noastre și a NATO. 

România a fost amenințată de Rusia că se va proceda în același fel, adică va fi expulzat un reprezentant al Ministerului de Externe român de la Moscova. Anunțul oficial vine după ce, luni, adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost declarat „persona non grata”, scrie realitatea.net.

Azi începe ”POVESTEA DE IARNĂ” – două spectacole grandioase la Palatul Național ”Nicolae Sulac”

În decembrie 2024, proiectul caritabil Povestea de Iarnă își sărbătorește aniversarea. De-a lungul a 5 ani, compania Media Show Grup, împreună cu Lupii lui Calancea, organizează un spectacol grandios de iarnă, inspirând fanii să devină mai buni și mai milostivi în ajunul sărbătorilor de Crăciun.

Deja un eveniment tradițional, concertul va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac” pe 18 și 19 decembrie, la ora 19:30. Ediția a 5-a a proiectului promite și mai multe momente spectaculoase, invitând pe aceeași scenă energica trupă Lupii lui Calancea și emoționant al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Sergei Lunchevici”.

Concertul va încânta spectatorii cu decorațiuni spectaculoase, show de lumini și momente muzicale inspiraționale. Totuși, scopul principal al evenimentului este misiunea caritabilă. Fiecare oaspete va deveni parte dintr-o inițiativă care ajută pe cei care au nevoie, în special în lunile de iarnă.

Povestea de Iarnă este mai mult decât un concert. Este un moment în care muzica, bunătatea și tradițiile se unesc, creând amintiri care vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Vino cu familia și prietenii pentru a simți căldura sărbătorilor și a face acest decembrie de neuitat!

Biletele pentru concertele din 18 și 19 decembrie sunt disponibile online: https://povesteadeiarna.md și în casele Palatului Național 

Organizatori: MEDIA SHOW GRUP și ALEX CALANCEA

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Comercianții de brazi, luați la control de inspectorii de mediu

Odată cu apariția brazilor în vînzare, au fost intensificate măsurile de verificare a comercianților. În această perioadă, inspectorii de mediu din toate localitățile desfășoară razii, pentru a-i prinde pe cei care recurg la acțiuni ilegale.

Comercianții sînt verificați minuțios în această perioadă dacă vînd molizii în corespundere cu normele legale. De regulă, vînzătorii sînt receptivi și prezintă fără ezitare toate actele permisive. În caz contrar, inspectorii aplică amenzi și acestea sînt destul de mari.

Vînzătorii trebuie să prezinte neapărat actele de proveniență a brazilor, dar și autorizația care permite comercializarea acestora. „În cazul în care se constată că molizii sînt comercializați fără acte de proveniență, în primul rînd, se face un act de predare-primire la întreprinderea silvică, în cazul dat – Întreprinderea silvică Chișinău”, a menționat Grigore Ciugui, inspector de mediu, notează Noi.md cu referire la jurnaltv.

Sînt și cazuri cînd vînzătorii spun că nu au actele asupra lor sau că așteaptă să vină cineva responsabil de activitatea lor pentru a le putea prezenta. „Unii au documentele asupra lor, le prezintă. Deja vedem dacă corespund, dacă sînt valabile. Alții dacă nu au, urmează să fie întocmite procese-verbale cu privire la contravenție”, a spus Ion Țurcanu, inspector de mediu. Cei care sînt identificați că vînd ilegal brazi se pot alege cu amenzi de la 2500 la 5000 de lei în cazul persoanelor fizice. Persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de la 15 la 20 de mii de lei.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie

Pe 21 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Trafic intens la frontieră. Moldovenii revin acasă de sărbători
Articolul anterior
Pască tradițională cu brânză dulce! Rețeta interpretei Lenuța Gheorghiță
Articolul următor