România anunță că, în sezonul estival din acest an, își va deschide plajele pentru turiști.
Potrivit anunțului făcut de premierul Florin Cîțu, deschiderea litoralurilor se va face în două etape, la 1 iunie şi la 1 august, atunci când persoanele vaccinate ar putea merge la plajă, la restaurant sau la hotel fără mască de protecţie, transmite Adevarul.ro.
În acest context, câteva propuneri au fost discutate de premier cu reprezentanţii operatorilor economici de pe litoral şi vor fi transmise comitetului interministerial pentru a fi dezbătute în şedinţa de vineri, informează adevărul.ro.
„Vreau să pregătim cât mai bine acest sezon estival. După un an de pandemie vreau să arătăm că putem deschide în siguranţă acest sezon estival. Pentru a avea un sezon de succes, trebuie să lucrăm împreună”, a declarat Florin Cîţu.
Totodată, primele propuneri de relaxare pe plaje se referă la renunţarea la obligativitatea de a purta masca de protecţie, dar, se va păstra măsura distanţării dintre şezlonguri. Comitetul interministerial care se va întruni vineri, va decide care urmează să fie distanţa dintre turiştii de pe plajă.
De asemenea, românii ar putea renunţa la masca de protecţie şi atunci când se află în hotel sau când merg la restaurant, condiţia principală fiind ca aceştia să fie imunizaţi.
Premierul nu a precizat în ce fel turiștii vor putea demonstra că s-au vaccinat împotriva COVID-19, însă, a declarat că acest lucru poate fi verificat in baza Codului Numeric Personal (CNP) pe un site specializat. În acest sens, Florin Cîţu nu exclude faptul că românii ar putea efectua dovada vaccinării prin intermediul unei aplicaţii.
Cu toate acestea, marile festivaluri de muzică nu vor putea avea loc mai devreme de 1 august, dată la care este prevăzută a doua etapă de relaxări.