Poliția îndeamnă persoanele vârstnice să rămână acasă de Blajini

Inspectoratul General de Poliție îndeamnă cetățenii să comemoreze reposații cu respectarea măsurilor generale de prevenire a virusului: purtarea măștii obligatorie, respectarea distanței fizice, precum și excluderea consumului de produse alimentare sau a băuturilor alcoolice pe teritoriul cimitirelor.

Totodată, pentru diminuarea riscului de contaminare cu infecția Covid-19 IGP recomandă vârstnicilor, persoanelor infectate cu Covid – 19 sau cele ce prezintă simptome de infecție, persoanelor aflate în carantină/autoizolare sau cu probleme majore de sănătate, inclusiv celor din grupele cu risc sporit, să se abțină de la deplasare și să rămână acasă, pentru a nu se expune riscului de infectare pe ei însăși sau cei apropiați.

De asemenea, oamenii legii recomandă conducătorilor auto să excludă deplasarea cu unitățile de transport până la intrarea în cimitire, parcând în adiacentul acestora, doar în locurile permise și să nu fie lăsate în mașină bunuri de preț.

„Poliția, în comun cu alte subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne, vor asigura ordinea publică și recomandă cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate civică și să respecte prevederile hotărârilor comisiilor extraordinare de sănătate publică.

În caz dacă ați devenit victima sau sunteți martorul unei infracțiuni adresați-vă  după ajutor angajaților poliţiei implicați la menținerea ordinii publice sau apelați numărul unic de urgență – 112″, se arată în comunicat.

În perioada 9-10 mai curent, circa 3500 de polițiști se vor afla la datorie pentru a asigura ordinea publică, circulația rutieră și pentru a monitoriza respectarea regulilor de prevenire a infectării cu virusul COVID-19.

Oamenii legii se vor afla pe teritoriul și în adiacentul cimitirelor, atât în localitățile unde a fost permisă oficierea procesiunii de pomenire a celor răposați, cât și în acele localități unde aceasta a fost interzisă.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Uniunea Europeană finanțează renovarea arenei mari a circului din Chișinău
Articolul anterior
În Capitală se permit nunțile, cumetriile și alte evenimente festive cu 50 de persoane
Articolul următor