În Chișinău, a fost inaugurat astăzi scuarul Guguță, în sectorul Râșcani al capitalei, pe strada Kiev, 14/1.
Scuarul a fost creat de la zero, pe un spațiu public care anterior se afla în stare de delăsare. Punctul de atracție al zonei este monumentul lui Guguță, anunță Primăria Chișinău. Lucrarea este din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri și a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.
Prezent la evenimentul de inaugurare a scuarului și a monumentului, Primarul General, Ion Ceban, a ținut să menționeze că asemenea inițiative vin să pună în valoare ceea ce avem noi cu adevărat autentic, având în vedere opera vangheliană, cu care au crescut generații de copii. „Acum, odată cu dezvelirea monumentului, copiii au posibilitatea să se joace, să stea alături cu îndrăgitul personaj, nu doar să-l descopere, citind din cărți. În același timp, părinții se pot odihni în acest miniscuar, aproape de cei mici”, a spus edilul.
Lucrările de amenajare a scuarului au constat în pavarea aleilor pietonale, instalarea iluminatului public și a sistemului de irigare, reabilitarea spațiilor verzi, semănarea ierbii, instalarea mobilierului urban și montarea sistemului de supraveghere video.
Cheltuielile pentru amenajare au fost suportate de municipalitate, iar la unele lucrări și-au adus aportul și agenții economici.