Taxarea electronică ar putea fi introdusă în parcul Dendrariu și la Grădina Zoologică din Chișinău

La Grădina Zoologică și în parcul Dendrariu din Capitală ar putea fi implementată taxarea electronică. Un anunț în acest sens a venit din partea edilului de Chișinău, în cadrul ședinței de astăzi, 17 mai, a Primăriei.

Potrivit lui Ion Ceban, odată cu încălzirea vremii, aceste locații au devenit foarte solicitate de oameni, motiv pentru care sunt analizate posibilități de a crea intrări noi, dar și de a soluționa problema parcărilor în zonă.

”În ambele locaţii am fost ieri, este pur şi simplu de nedescris. Aici trebuie să căutăm soluţii pe partea de parcări, pe partea de fluxuri, intrări noi”, a spus Ion Ceban, potrivit publika.md.

Totodată, edilul a semnalat o insuficiență drastică de locuri de parcare în preajma menajeriei din Chișinău. 

”La Grădina Zoologică era imposibil să te parchezi, pentru că de la staţia PECO din deal şi până la porţile oraşului era absolut totul ocupat”, a afirmat Ion Ceban.

Amintim că în acest weekend, Grădina Zoologică din Capitală a devenit neîncăpătoare. Zeci de oameni au format cozi, iar pe teritoriul menajeriei era îmbulzeală.

Renato Usatîi, înregistrat oficial în calitate de candidat la prezidențiale

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a fost înregistrat oficial în calitate de candidat la funcția de președinte. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală, scrie N4.md.

Până acum, singurii candidați înregistrați oficial în cursa pentru prezidențiale sunt Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de PSRM, și Maia Sandu, susținută de Partidul Acțiune de Solidaritate.

Comisiile locale pentru situații excepționale evaluează prejudiciile după intemperii

Comisiile locale pentru situații excepționale lucrează la evaluarea prejudiciilor ploilor din ultimele zile pentru ca ulterior autoritățile să intervină cu ajutor în cazurile în care este necesar. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a venit cu detalii despre intervențiile autorităților în contextul ploilor puternice, transmite MOLDPRES.

Daniel Vodă a explicat că autoritățile locale și centrale cooperează „în regim de cascadă”, ceea ce înseamnă că la nivelul fiecărui sat sau oraș din țară activează comisiile locale pentru situații excepționale care colectează informația, estimează pierderile și transmit datele către Comisiile raionale pentru situații excepționale. „Acestea, la rândul lor, analizează informațiile și în funcție de resursele pe care le au, decid care acțiuni urmează a fi acoperite din resursele raionale, iar celelalte, care nu sunt în măsură de a fi acoperite de autoritățile locale, sunt transferate la Guvern. Respectiv, autoritățile au toată deschiderea să colecteze cât mai rapid aceste detalii și informații din partea instituțiilor și comisiilor locale de specialitate, pentru a interveni după caz și a ajuta oamenii acolo unde este necesar”, a afirmat Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Executivului. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că după 72 de ore de activitate sporită dedicată gestionării intemperiilor naturale, Centrul de Dirijare în Situații Excepționale a revenit la regimul său cotidian de operare, „ceea ce înseamnă că gradul de alertă a fost transferat la regim de normalitate, păstrându-și  totodată pregătirea pentru gestionarea situațiilor de urgență”.

În contextul ploilor, autoritățile au desfășurat în total 402 misiuni de lichidare a efectelor intemperiei, inclusiv intervenții în 214 cazuri de pompare a apei din gospodării. Daniel Vodă a spus că la momentul de față nu există nicio operațiune în desfășurare de pompare a apei. 

„Cele mai multe intervenții au avut loc în centrul țării, avem peste 145 de misiuni, urmate de 77 de intervenții în sudul Republicii Moldova. De asemenea, 42 de drumuri naționale au fost afectate de inundații, iar 30 de trasee au fost complet inundate, situația fiind remediată la această etapă”, a afirmat Daniel Vodă. 

Totodată, au fost desfășurate lucrări de fortificare și reabilitare a barajelor și digurilor de protecție de-a lungul râului Nistru, în perimetrul raionului Ștefan Vodă, și pe râul Prut, în raionul Cantemir.

La acțiunile de gestionare a situațiilor de urgență au participat circa 5600 de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării și alte autorități, utilizând 489 de unități de tehnică specializată.

În contextul precipitațiilor abundente de la sfârșitul săptămânii trecute, premierul Dorin Recean a solicitat astăzi inventarierea tuturor lacurilor de acumulare și a digurilor de protecție din țară, precizând că „foarte multe din aceste inundații și pierderi s-au întâmplat tocmai de aceea că nu avem regulă în acest domeniu”.

O moldoveancă din Italia, trimisă pe banca acuzaților după ce i-a pus soțului în mâncare otravă pentru șoareci

O femeie de 47 de ani din R.Moldova a fost trimisă pe banca acuzaților în Italia, fiind învinuită de tentativa de omor al soțului său. Mai exact, aceasta ar fi pus otravă pentru șoareci în mâncarea bărbatului, scrie deschide.md.

Potrivit presei apenine, în anul 2022 cuplul care domicilia în orașul Rimini a avut mai multe conflicte, în urma cărora moldoveanca și soțul ei albanez de 55 de ani s-au despărțit. Totuși, la scurt timp cei doi s-ar fi împăcat și femeia a revenit acasă.

Ulterior, începând cu luna iulie 2022, bărbatul a apelat de mai multe ori după ajutorul medicilor, invocând dureri insuportabile. Astfel, medicii au dispus efectuarea unor analize suplimentare care au confirmat prezența substanțelor active „Bromadiolon” și „Coumatetralyl” – utilizate în otravă pentru șoareci – în organismul bărbatului.

În urma perchezițiilor la domiciliul cuplului, polițiștii au depistat într-un sertar o seringă care conținea „Bromadiolon”. Fiind audiată, femeia a respins acuzațiile. Totuși, aceasta nu a putut explica cum a ajuns otrava pentru șoareci în mâncarea soțului.

La moment, femeia este plasată în arest la domiciliu.

Un minor din Rezina a violat o femeie de 54 de ani. Ce le-a povestit victima polițiștilor
Articolul anterior
Miranda, fiica Danielei Ciocanu, răsfățată de ziua ei! Vezi ce petrecere i-au organizat părinții
Articolul următor