Tarife noi pentru șoferi din 1 iunie, la eliberarea certificatelor de către Agenția Servicii Publice

Tariful pentru eliberarea plăcilor de înmatriculare pentru automobil s-a majorat de la 480 la 550 de lei, iar pentru identificarea vehiculului în cazul primei înmatriculări în Republica Moldova – de la 400 la 600 de lei.

Agenția Servicii Publice precizează, în contextul modificării tarifelor la mai multe servicii, de la 1 iunie, că majorarea este neesențială, transmite IPN.

Conform noilor tarife, identificarea vehiculului înmatriculat în Republica Moldova costă 280 de lei, în loc de 200 de lei. Eliberarea certificatului de înmatriculare pentru vehicul costă 330 de lei, comparativ cu 320 de lei vechiul tarif.

Eliberarea permisului de conducere, care costa 320 de lei într-un termen de 30 de zile calendaristice, după ajutarea tarifelor costă 340 de lei, dar se eliberează în 20 de zile lucrătoare. 

Pentru eliberarea permisului de conducere provizoriu pe perioada confecționării permisului de conducere permanent, tariful s-a menținut la 80 de lei.

În cazul preschimbării sau restabilirii permisului de conducere, tariful și termenul s-au micșorat – de la 400 de lei (30 de zile calendaristice) la 340 de lei (20 de zile lucrătoare).

Tariful pentru întocmirea și expedierea interpelărilor de solicitare a confirmării valabilității permisului de conducere eliberat de autoritățile străine s-a micșorat de la 400 de lei la 130 de lei. 

Totodată, tariful pentru verificarea autenticității permisului de conducere nesupus evidenței în Registrul de stat al conducătorilor de vehicule în procesul preschimbării acestuia în permis de conducere al Republicii Moldova s-a micșorat de la 250 de lei la 100 de lei.

Testare tematică la două discipline pentru elevi. Urmează tezele semestriale

Elevii claselor a VIII-a și a IX-a din 32 de raioane, dar și din municipiile Bălți și Chișinău, scriu, în zilele de 27 și 28 noiembrie, teste de evaluare a competențelor la limba și literatura română și la matematică, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La testarea tematică participă, în total, elevi din 486 de instituții de învățământ din țară. Instituțiile de învățământ implicate în procesul de evaluare au avut posibilitatea să aleagă una dintre cele două discipline sau ambele, dar și clasele care participă la testare – a VIII-a, a IX-a sau ambele.

Lucrările scrise de elevi vor fi verificate în Comisiile raionale/ municipale de evaluare, constituite prin ordinul direcției raionale/municipale de învățământ. „Rezultatele acestui exercițiu vor fi transmise Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) pentru efectuarea unei analize a nivelului de aplicare a curriculumului la clasă pe anumite segmente de conținut, iar lucrările scrise ale elevilor sunt returnate instituțiilor de învățământ”, susține Lilia Ivanov, directoarea ANCE.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri tuturor instituțiilor implicate în organizarea testărilor și le urează succes elevilor care participă la acest exercițiu.

Tânăr din Strășeni, prins transportând ilegal lemne la Leova

La data de 26 noiembrie curent, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Leova” de comun cu Inspectoratul de Poliție Leova, au efectuat razii în zona de frontieră, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma acestei conlucrări, în orașul Leova a fost stopat un mijloc de transport de model Ford Transit, înmatriculat în Republica Moldova, la volanul căruia se afla un conațional în vârstă de 22 de ani, locuitor al orașului Strășeni.

În urma verificărilor de rigoare, în interiorul microbuzului au fost depistate produse lemnoase, în cantitate de 3 metri cubi, lemn tare, fără acte de proveniență.

Mijlocul de transport și încărcătura au fost indisponibilizate, conform legislației în vigoare, iar cazul a fost sesizat Inspectoratului pentru Protecția Mediului Leova.

Cazul este cercetat în continuare, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

ATENȚIE! Zeci de cazuri de escrocherie cu presupusa implicare a ,,Poștei Moldovei”

Inspectoratul General al Poliției informează că în primele 10 luni ale anului curent, oamenii legii au înregistrat 86 de cazuri de escrocherie, săvârșită prin folosirea abuzivă a identității Întreprinderii de Stat ,,Poșta Moldovei”, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Astfel, Poliția avertizează populația să fie extrem de precaută în raport cu mesajele primite care solicită modificarea în regim de urgență a datelor personale, bancare sau furnizarea altor informații confidențiale, sub pretextul unui pachet nelivrat.

Pentru a nu deveni victima infractorilor cibernetici, țineți cont de următoarele reguli:

  • Poșta Moldovei nu transmite mesaje prin care să ceară date bancare, parole sau alte informații confidențiale.
  • Orice solicitare de acest tip, primită prin SMS sau alte canale de comunicare este frauduloasă și nu provine de la această instituție.
  • Clienții sunt încurajați să verifice cu atenție sursa mesajelor și să nu furnizeze niciun fel de date personale prin astfel de canale.

Totodată, pentru a vă asigura securitatea cibernetică în mediul virtual, respectați următoarele recomandări:

  • Fiți atenți la mesajele suspecte;
  • Nu accesați linkurile și nu descărcați fișierele din mesaje dubioase;
  • Verificați sursa mesajelor doar pe pagina oficială a expeditorului sau contactați organizația legitimă;
  • Nu expediați informații sensibile prin SMS.

Cum procedați dacă ați primit un mesaj suspect?

  • Blocați numărul de telefon de la care ați primit mesajul;
  • Imediat informați banca, dacă ați introdus datele bancare;
  • Monitorizați conturile bancare;
  • Schimbați parolele conturilor.

În cazul în care aveți îndoieli sau doriți să verificați informația, contactați Serviciul Suport Clienți al Poștei Moldovei la numărul unic de telefon 1310, telefonul fix 022-27-00-44 sau lăsați un mesaj pe adresa electronică: informatii@posta.md.

Vă încurajăm să fiți vigilenți și să raportați Poliției orice tentativă de escrocherie prin apel la 112.

Ninsoare și viscol în România. Atenţionare de risc moderat de avalanşă
Articolul anterior
Școlile din Moldova vor fi conectate la internet de mare viteză
Articolul următor