Regretatul Iurie Sadovnic pregătea un Festival al Chitarelor, pe malul Nistrului. Evenimentul va avea loc în memoria artistului

Regretatul Iurie Sadovnic pregătea un Festival al Chitarelor, pe malul Nistrului.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu. a povestit cum a făcut cunoştinţă cu interpretul şi detalii despre acest eveniment, care va fi realizat în memoria artistului.

„Într-o zi, am rămas surprins să descopăr că, printre oamenii care așteptau răbdători să intre la mine era și el, Iurie Sadovnic în persoană, bardul nostru de la Susleni, cel care a încântat, atâta amar de vreme, generații întregi.

Da, maestrul Sadovnic Orheianul, pe care îl admira atâta lume, stătea cuminte în anticameră și aștepta să-i vină rândul. Simplu, modest, ca un om obișnuit.

Am discutat îndelung cu el. Nu venise pentru a-și soluționa probleme personale. A venit să ne ceară ajutorul pentru a organiza un eveniment cultural, un Festival al Chitarelor, pe malul Nistrului.

Un eveniment frumos și de suflet, pentru oamenii care înțeleg valoarea muzicii adevărate, cea care izvorăște din esența noastră, care se contopește cu natura și istoria noastră milenară. Un festival pentru prietenii lui, cunoscuți și necunoscuți…

Am început pregătirile, cu multe seri petrecute pe malul Nistrului. Așa am avut ocazia să-l cunosc îndeaproape, să aflu detalii din viața lui, să glumim, să povestim. Așa l-am descoperit pe omul Sadovnic, că pe artistul Sadovnic îl știam de mic copil…

Aș vrea să cred că am devenit prieteni, oameni apropiați. Și iată, când totul prindea contur, când am ajuns pe ultima sută de metri, prietenul meu, Iurie Sadovnic Orheianul, a decis ca acest festival, pe care și l-a dorit atât de mult, să fie organizat fără el….

O veste amară, care ne-a dezarmat…, dar care nu ne va face să renunțăm. Festivalul Chitarelor va avea loc. Pe malul Nistrului, așa cum și-a dorit el. Va fi un eveniment frumos, ca sufletul marelui nostru artist.

În numele lui, în memoria lui, în cinstea lui. Și în semn de profundă recunoștință pentru moștenirea pe care ne-a lăsat-o. Dumnezeu să-l ierte”, a subliniat Dinu Țurcanu.

Iurie Sadovnic a fost găsit mort luni în apartamentul său din Capitală. Potrivit oamenilor legii, artistul, în vârstă de 69 de ani, s-ar fi împuşcat în cap. Acesta a lăsat un bilet de adio în care a menționat că are prea multe boli și că nu vrea să fie o povară pentru nimeni.

Emoțiile sunt mari! Corneliu Botgros va deveni în curând tătic pentru a doua oară

Corneliu Botgros trece printr-o nouă etapă în viața sa. În curând, acesta va deveni tătic pentru a doua oară.

Violonistul a fost invitatul unei emisiunii de la TV8, unde a povestit despre emoțiile pe care le simte și ce așteptări are de la noul statut de tătic a doi copii.

Recunoaște că emoțiile sunt mari, iar așteptarea devine pe zi ce trece tot mai greu de suportat. Corneliu Botgros abia așteaptă să-și strângă micuțul la piept.

„Emoțiile sunt mari este o etapă noua în viața mea. Parcă o iau de la început. Soția, bunelul, care și el își dorește să devină din nou bunic și cei apropiați cu toții sunt alături de noi și suntem în marea minune care trebuie să se întâmple foarte curând”, ne-a spus violonistul.

Cum l-a anunțat soția că va deveni tătic? 

„M-a anunțat soția, ea a făcut niște teste, dar nu mi-a zis că a făcut testele acasă și ele au ieșit pozitiv, dar a vrut să aibă verdictul de la medic și a mers să facă analize fără să mă anunțe și mi-a trimis un e-mail în care scurt scrie pe final că este însărcinată. A făcut așa o surpriză, i-am dat un telefon am felicitat-o și de atunci parcă a început o altă etapă a vieții. Suntem în așteptare și abia aștept să pot să gust din fructul acesta, să-l pipăi”, ne-a mărturisit instrumentistul.

Deși are un băiat de 24 de ani, recunoaște că fiecare copil este un caz aparte, are caracter aparte și educarea acestora trebuie abordată diferit. Reportajul video poate fi urmărit aici.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate cinci accidente rutiere grave

În ultimile 24 de ore, Ministerul Afacerilor Interne a recepționat aproximativ 3.000 de apeluri de urgență, au fost semnalate cinci accidente rutiere grave, dar și au fost făcute 24 de sesizări despre infracțiuni. În același timp, pompierii și salvatorii au intervenit în 81 de situații.

Potrivit ofițerului de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, nu au fost înregistrate incidente grave, transmite moldova1.md.

La frontiera de stat au fost atestate 50 de încălcări, printre care treceri ilegale a graniței, documente de călătorie falsificate, sau încălcarea termenului de ședere de către străini.

Potrivit Poliției de frontieră, în ultimele 24 de ore, a fost interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova pentru 12 persoane străine.

O lumânare uitată aprinsă în coșul de Paște a provocat incendiu într-un apartament

O femeie din Bender a provocat astăzi un incendiu în apartamentul său după ce a uitat un coș de Paște cu o lumânare aprinsă pe masa din bucătărie.

Incidentul s-a produs după ce femeia a părăsit apartamentul, uitând să stingă lumânarea. Flăcările au dat foc coșului de Paște, care la rândul său a aprins draperiile din bucătărie, transmite newtv.md.

Vecinii au observat fum ieșind de sub ușa din față a apartamentului și au sunat imediat la pompieri. Aceștia au sosit la fața locului în câteva minute și au reușit să stingă incendiul în 18 minute.

Focul a distrus o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați din bucătărie, inclusiv masa și draperiile.

Rusia raportează un număr record de noi infectări cu Covid-19: peste 10 mii cazuri în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
Încă 60 cazuri de Covid-19, confirmate astăzi în Moldova
Articolul următor