Valul patru al pandemiei nu va cruţa persoanele nevaccinate

În valul patru al pandemiei, la terapia intensivă vor ajunge persoane nevaccinate, indiferent de vârstă, susţine un medic român.

În valul 4 al pandemiei COVID, la terapie intensivă vor ajunge persoanele nevaccinate, indiferent de vârstă, a spus la Digi24 medicul epidemiolog Emilian Popovici. El spune că acum situația este îngrijorătoare pentru că o persoană infectată cu varianta Delta poate îmbolnăvi în medie alte 8-9 persoane.

„E o mare diferență între situația de acum 3 luni și cea de acum, chiar dacă numărul de cazuri e comparabil, pentru că acum 3 luni nu aveam varianta Delta. La această variantă, numărul bazal de reproducere e 8 sau chiar 9, ceea ce înseamnă că o persoană confirmată infectează 8 sau 9 persoane din colectivitatea în care se află. Asta ne arată că avem o perspectiăa de multiplicare a infecției rapidă sau foarte rapidă”, a spus medicul.

„Acum suntem în plină vacanță, măsurile nu se respectă, sunt mari aglomerări de oameni care vin într-un loc și apoi pleacă în toată țară. Urmează să se încheie vacanțele la 1 septembrie, o parte imortantă dintre ele, iar oamenii aceștia din nou se vor răspândi, își reiau activitățile și sunt toate celelate aspecte legate de începerea anului școlar”, a adăugat el.

„În rest faptul că infecția se remarcă mai pregnant la vârstele tinere – să ne gândim că avem populația generală nevaccinată într-un procent semnificativ. Am spus că valul 4 va fi al nevaccinaților. Avem un procent de chiar 70% din populație nevaccinată, deci iată că nu trbebuie să ne gândim numai la copii și tineri, ci trebuie să ne gândim la toți nevaccinații, pentru că în primul rând se vor infecta într-un procent mai mare, iar în al doilea rând la persoanele vaccinate formele grave de boală vor fi extrem de rare sau chair absente, la fel decesele”, a spus Popovici.

„Formele grave, terapia intensivă va corespunde persoanelor nevaccinate, indiferent de vârstă. Se remarcă o creștere a numărului de infectări la copii și persoane de vârstă tânără, însă nu acesta e cel mai semnificativ lucru”, a subliniat medicul.

Important! Ce se întâmplă în organism după ce încetezi să mai fumezi țigări electronice

Țigările electronice au fost considerate o alternativă sănătoasă a celor clasice, dar studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că acestea pot afecta plămânii și, în plus, dau dependență, scrie digi-world.tv.

Ce se întâmplă în organismul tău, însă, atunci când renunți să mai utilizezi țigări electronice? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți oameni, iar un expert a încercat să ofere un răspuns.

Potrivit The Healthy, atunci când încetezi să mai folosești țigările electrice, tensiunea arterială scade, iar circulația sângelui se îmbunătățește, potrivit Nikolei Djordjevic, project manager al Med Alert Help.

Aceasta susține că, în anumite cazuri, poate să se îmbunătățească și respirația. Aceste țigări electronice conțin două ingrediente glicol propilen și glicerină vegetală, care atunci când sunt încălzite produc niște compuși chimici ce afectează tractul respirator, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health.


Țigările electronice, la fel ca și cele obișnuite, dau dependență, motiv pentru care odată ce ai încetat să le mai folosești te poți confrunta cu simptome precum creșterea dorinței de a fuma, schimbări ale stării de spirit, probleme de concentrare, iritabilitate, dar și anxietate. Unele persoane se pot confrunta și cu dureri de cap, transpirații, insomnie, constipație.

Totodată, țigările electronice îți pot afecta simțurile, motiv pentru care odată ce ai renunțat la ele poți să observi o îmbunătățire a capacității de a mirosi ori a gustului. În plus, cele mai noi studii arată că nicotina poate crește chiar și nivelul de zahăr din sânge.

O lună mai târziu după ce ai încetat să folosești țigările electronice vei observa o îmbunătățire a sănătății plămânilor, care vor funcționa mai bine. Astfel, respirațiile scurte și tusea nu vor mai reprezenta probleme pentru tine, potrivit sursei citate.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

La 48 de ani, Oana Zăvoranu își dorește să devină mamă
Articolul anterior
Patru raioane vor avea apă datorită României
Articolul următor