Ksenia Sobceak, implicată într-un grav accident. Două tinere au decedat

Accident grav la Soci. Mașina în care se afla prezentatoarea TV Ksenia Sobceak a fost implicată într-un accident, în urma căruia au murit două persoane. Accidentul groaznic s-a produs din cauza unei coliziuni dintre un Mercedes Maybach, în care se afla Sobceak, și un Volkswagen. Mașina în care se deplasa jurnalista s-a făcut zob, au declarat martorii într-un video postat pe internet. Prezentatoarea TV a scăpat ca prin minune.

În urma impactului, o tânără din Volkswagen a decedat pe loc, iar alta a fost transportată la spital. Din nefericire, duminică, aceasta a murit pe patul de spital.

Impactul a fost confirmat de șoferul Mercedes, în care se afla Sobceak. Potrivit acestuia, după accident, prezentatoarea TV a refuzat spitalizarea, a urcat într-un taxi și s-a dus la aeroport, ca să zboare cu avionul spre Moscova.

Înainte de accidentul fatal, Ksenia Sobceak a găzduit un concert de gală pentru a marca lansarea vânzărilor stațiunii Sun City din Soci. Evenimentul a reunit mai mulţi artişti, precum Leonid Agutin, Zemfira, Renata Litvinova, Matilda Şnurova, „Disco Crash” și mulți alții.

Sobceak îl consideră vinovat de accident pe șoferul Mercedes-ului. „Am fost în mașină. Mașina nu este a mea, la fel şi șoferul. Nu l-am grăbit pe șofer, desigur”, a declarat Sobceak.

Șoferul este angajat al unui serviciu de taxi de elită. Mașina pe care o conducea era închiriată. Pe autostrada dintre Adler și Krasnaya Polyana, șoferul a intrat cu mașina pe contrasens şi s-a ciocnit cu un Volkswagen, care a sărit într-un autobuz. În autobuz erau 10 pasageri, care nu au avut de suferit.

Ajunsă la Moscova, Ksenia Sobchak a dezvăluit detalii despre accidentul de la Soci. Aceasta susține că, în mod miraculos, nu a devenit o altă victimă a accidentului. În canalul ei Telegram, Sobchak a explicat de ce a refuzat asistența medicală. Îi era foarte dor de fiul ei și a zburat la Moscova, în ciuda stării teribile. „Acum sunt acasă, am contuzie cerebrală și numeroase traume. După coliziune mi-am pierdut cunoștința. Echipa mea mi-a oferit spitalizare la Soci, când mi-am revenit, mă simțeam foarte rău. Dar am vrut să merg la fiul meu acasă, așa că am zburat. Am suferit contuzii ale organelor interne și contuzie cerebrală”, a explicat jurnalista.

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Se schimbă procedura de înmatriculare a vehiculelor! Obligațiile care au fost eliminate definitiv

Agenția Servicii Publice amintește că în martie 2024 Executivul  a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a fost simplificată procedura de înmatriculare a vehiculelor. Potrivit modificărilor aprobate pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins. 

Astfel, prin simplificarea procedurilor de înmatriculare a vehiculelor a fost exclusă obligativitatea prezentării multiplelor formularelor în cazurile în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resurse informaționale și pot fi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate, și anume:

  • se elimină necesitatea prezentării în format fizic a documentelor ce confirmă asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule),  dovada inspecției tehnice periodice valabile și dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor. 

Totodată, a fost stabilit termenul de 30 de zile în care este valabil raportul de identificare a vehiculului (anterior termenul a fost doar de 5 zile lucrătoare).

De asemenea, prin hotărârea aprobată a fost exclusă obligativitatea prezentării vehiculului la ASP pentru prestarea serviciilor  de:

  • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate;
  • eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare;
  • radierea din evidență a vehiculului.

Prin urmare, procedura de identificare a vehiculului prin verificarea numerelor șasiului, caroseriei și motorului se va desfășura doar la înmatricularea primară  de stat și la eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a reutilării vehiculului

Proiectul Hotărârii a fost elaborat de Agenția Servicii Publice cu suportul Ministerului Afacerilor Interne al RM  în vederea implementării recomandărilor din Raportul de evaluare SIGMA din octombrie 2023 care vizează digitalizarea serviciilor și simplificarea procedurilor de reînnoire a documentelor de identificare personală, înregistrarea unui vehicul, etc. Totodată, elaborarea și aprobarea Hotărârii a fost condiționată de obiectivele din Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, cum ar fi  extinderea accesului la servicii electronice pentru cetățeni și antreprenori, promovarea digitalizării serviciilor publice, excluderea obligativității prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorități și implementarea serviciilor publice automatizate, fără necesitatea solicitării explicite a acestora, simplificând interacțiunea cu statul, anunță ASP într-un comunicat.

Caz șocant la o maternitate! Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. După ce le-a dat alt copil la externare, doctorul a fost obraznic

Cazul petrecut la Maternitatea din Ploiești, România la începutul acestui an, a stârnit revoltă în spațiul public. După ce că li s-a dat alt copil la externare, unul dintre medici le-a răspuns obraznic părinților, scrie presa română.

Echipa medicală a unității spitalicești a încurcat doi nou-născuți, fiecare dintre aceștia ajungând în alte familii. Deși au trecut câteva luni de la incident, părinții cer ca medicii să plătească pentru faptele sale.

Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. În urma incidentului, părinții unuia dintre bebeluși au depus o plângere penală. Asistenta vinovată a primit o sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului pe o perioadă de trei luni. Totodată, acesteia i s-au atribuit alte responsabilități la aceeași unitate medicală.

Mama care a rămas în spital, după ce copilul ei a fost luat din greșeală, a observat că fetița adusă nu este a sa.  Aceasta a alertat imediat personalul medical, iar femeia care s-a externat mai devreme a fost contactată și înștiințată. Conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a confirmat oficial incidentul.

Revolta părinților

Conducerea unității medicale a inițiat o anchetă internă în acest sens. Totodată, managerul spitalului și a anunțat că va revizui procedurile de externare și va stabili un program de pregătire mai riguroasă a personalului.

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a precizat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute.

După incident, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe își caută dreptatea în instanță. Aceștia au depus o plângere penală împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, acuzând instituția de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

„Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, a mai spus acesta.

670 de noi cazuri și 22 de victime din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
De la mamă, la fiică! Fetița Corneliei Ștefăneț cântă o melodie din repertoriul mamei sale, de când era mică
Articolul următor