Forma certificatului Covid-19 emis de Republica Moldova va fi modificată pentru a fi compatibilă cu certificatul european

Forma certificatului COVID-19 emis de Republica Moldova va fi modificată pentru a fi compatibilă cu certificatul european. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.

În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a menționat că până în prezent sunt înregistrate peste 5.500 de fișe epidemiologice completate de către cetățenii Republicii Moldova care au traversat frontiera. 

„Scopul acestei fișe este de a duce evidența tuturor persoanelor care nu au fost vaccinate. Cu scopul de a diminua efectele răspândirii virusului, informația din aceste fișe este transmisă către centrele de sănătate publică pentru a fi efectuată monitorizarea acestor persoane din punct de vedere al sănătății”, a precizat Iurie Țurcanu, conform stiri.md.

Totodată, vicepremierul a accentuat că, începând de astăzi, 11 octombrie, se modifică forma certificatului COVID pentru a fi compatibilă cu certificatul european.

„La data de 1 octombrie a fost dezvoltată și pusă în aplicare soluția de certificat digital COVID, iar la data de 5 octombrie a fost extinsă această soluție pentru a putea accepta și valida certificatele emise de alte țări. 

De astăzi, 11 octombrie, se modifică forma acestui certificat pentru a fi compatibilă cu certificatul european, vizual. Astfel, din 15 octombrie, când vom începe să colectăm date, să fie disponibile aceste 3 informații: 

1. persoana a fost vaccinată;

2. persoana a trecut prin boală și s-a vindecat;

3. există un test negativ la COVID în ultimele 3 zile.

Aceste date pot fi generate la adresa certificate-covid.gov.md„, a precizat Iurie Țurcanu.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie, unica instituție din Capitală care va activa în regim mixt
Articolul anterior
Medic german, suspectat că a injectat peste 1.200 de pacienți cu apă în loc de vaccin anti-Covid
Articolul următor