Atac cu cuțitul într-un tren din Germania: cel puțin trei răniți

Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu cuţitul comis într-un tren în landul german Bavaria, a anunţat poliţia locală. Prezumtivul agresor a fost arestat.

„Conform primelor informaţii, mai multe persoane au fost rănite”, a indicat poliţia din Neumarkt in der Oberpfalz, într-un comunicat, dând asigurări că „acum nu mai există niciun pericol”, scrie digi24.ro,

Un bărbat a fost arestat, a mai anunţat poliţia, fără alte precizări deocamdată.

Potrivit tabloidului Bild, cel puţin trei persoane au fost rănite, dintre care două grav.

Totuşi, niciunul dintre răniţi nu este în pericol de moarte, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale pentru AFP, potrivit Agerpres.

Trenul Intercity Express (ICE), care circula între oraşele Regensburg şi Nurnberg, este oprit în gara din Seubersdorf, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei federale, potrivit DPA.

Premieră! Elevii din două licee din capitală susțin testul la matematică în format digital

185 de elevi din Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău au susținut, astăzi 17 mai, testul la matematică, din cadrul testării naționale în învățământul primar, în format digital, scrie stiripesurse.md

Elevii au rezolvat la calculator, pe o platformă specializată, un test la matematică, în format digital, constituit din 14 itemi. Durata examenului a fost de 60 de minute.

„Testarea națională la matematică în format digital vine să contribuie la îmbunătățirea procesului educațional și va pregăti elevii pentru cerințele unei lumi digitale în continuă schimbare”, susține Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

Menționăm că, în luna februarie 25 de elevi din aceste două instituții au participat la testarea pilot la calculator și au avut posibilitatea de a exersa pe un test de antrenament pentru a fi familiarizați cu interfața aplicației, tipologia itemilor, cronometrarea timpului.

Astăzi la testarea națională în învățământul primar participă 31.114 elevi în 1.084 instituții de învățământ.

O pacientă, internată cu botulism, după ce a mâncat pate de porc, conservat acasă

O femeie cu botulism a fost internată la spitalul „Toma Ciorbă”. Tânăra de 25 de ani a fost diagnosticată cu botulism, scrie realitatea.md.

Ancheta epidemiologică a stabilit că pacienta consumase pate de porc conservat, gătit acasă. Ea s-a aflat în spital în perioada 1-11 mai 2024 și a primit trei doze de ser antibotulinic polivalent, administrate intramuscular timp de trei zile consecutiv.

„Datorită intervenției prompte și tratamentului specific, evoluția bolii a fost controlată, iar pacienta a fost externată într-o stare satisfăcătoare, fără sechele”, transmit doctorii.

Botulismul este o neuroinfecție paralitică. Infectarea se face prin consumul de alimente contaminate, în special conservele artizanale, sau prin contactul direct cu o plagă infectată. Diagnosticul se bazează pe date epidemiologice, clinice și de laborator, iar tratamentul constă în administrarea serului antibotulinic și suport respirator la nevoie.

Spitalul „Toma Ciorbă” deține stocuri de seruri curative pentru botulism. În aprilie 2024, instituția a sprijinit doctorii din Ploiești și Piatra Neamț, România, furnizând seruri pentru tratarea a doi pacienți.

O fată din Băcioi, bătută cu bestialitate de alți trei adolescenți, cu pumnii, picioarele și o ștachetă! ATENȚIE! Imagini care vă pot afecta emoțional

Caz șocant în comuna Băcioi. O fată a fost bătută cu bestialitate de alte trei adolescente și un băiat. Imaginile video au fost publicate pe rețele, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

„- Dă vreun băț, că o cantujesc”, „Eu te omor!”, se aude în înregistrarea video.

„- Fetelor, liniștiți-vă, eu vă rog frumos! Speriați copilul”, spune o altă voce.

Potrivit sursei care a publicat secvența video în mediul online, la fața locului se afla și un băiat, care tot a participat la bătaie. 

„Este unul dintre cele mai periculoase cazuri pe care eu le-am avut până acum. (…) Voi ați ascultat doar câteva secunde din sunetul videoului, dar să vedeți video, e groaznic. (…) Demult tare nu a fost așa un caz, unde trei fete să bată cu pumnii și picioarele o altă fată. Mai mult, au luat și o bucată de gard și au lovit-o. Din câte eu știu, totul a început de la niște amenințări. (…) Plus la asta, vine prietenul unei bătăușe și o lovește pe fata care stă jos. Nu cred că asta este ceva normal. Eu cred că pentru tot ceea ce facem noi trebuie să plătim”, a spus sursa. 

Oamenii legii spun că s-au autosesizat, iar persoanele implicate în incident vor fi identificate și audiate conform procedurii, scrie stiri.md. Șefa Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a spus că acest caz a avut loc la începutul lunii aprilie curent, în comuna Băcioi, iar până în prezent atât victima, cât și alte persoane, martore la conflict, nu au sesizat organele de drept.

„Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat, angajații Poliției întreprind măsuri pentru a stabili persoanele din imagine implicate în conflictul dat. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii, pentru a stabili motivul conflictului degenerat în bătaie. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite”, a declarat Natalia Stati.

ATENȚIE! Urmează imagini care vă pot afecta emoțional: 

Ce l-a făcut bărbatul din Roman să-și înjunghie soția și doi bebeluși. Cheia anchetei poate fi un copil martor la tragedie
Articolul anterior
Emoții mari! Moldovenii care au trecut în etapa următoare la SuperStar. Un concurent a părăsit competiția
Articolul următor