Europa, „epicentrul pandemiei”. OMS avertizează că va urma o iarnă grea, pe măsură ce cazurile noi de COVID se înmulțesc

Europa este din nou „epicentrul pandemiei”, spune directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, care avertizează că europenii vor avea parte de o „iarnă grea” ca urmare a creșterii numărului de cazuri de COVID și a deceselor asociate virusului în majoritatea țărilor din regiune.

Hans Kluge a participat la deschiderea celui de-al 44-lea Congres Mondial al Spitalelor, care se desfăşoară în Barcelona, scrie digi24.ro.

În intervenţia sa, Hans Kluge a subliniat că regiunea europeană a OMS – care include 53 de ţări din Europa şi Asia Centrală, printre care Rusia şi mai multe foste republici sovietice – a înregistrat săptămâna trecută aproape 2 milioane de cazuri noi de COVID-19 şi că numărul total al deceselor a ajuns la aproape 1,5 milioane.

„Regiunea noastră este epicentrul pandemiei, înregistrând o creştere a transmiterii, a spitalizărilor şi a deceselor”, a adăugat directorul OMS Europa, avertizând cu privire la o” iarnă grea” pe acest continent.

OMS face apel la vaccinare în rândul personalului medical

În acest sens, Hans Kluge a făcut apel la intensificarea vaccinării populaţiei în general, dar mai ales a personalului sanitar, pentru „a menţine virusul la distanţă”, şi a precizat că în şapte ţări din regiune mai puţin de 20% dintre angajaţii din sectorul medical sunt vaccinaţi cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

„Vaccinarea extinsă şi măsurile de prevenţie sunt singura cale pentru a uşura creşterea presiunii asupra spitalelor şi a sistemelor sanitare”, a avertizat el, citat de EFE și Agerpres.

Directorul OMS Europa a citat câteva „lecţii” învăţate în timpul pandemiei, precum coordonarea între protagoniştii sanitari şi cei instituţionali, modernizarea instalaţiilor, îngrijirea sănătăţii angajaţilor din sectorul medical, creşterea efectivelor medicale şi a digitalizării, printre altele.

Ţările de pe continentul european sunt deosebit de afectate de COVID-19, cu o incidenţă a cazurilor în Germania la cel mai înalt nivel de la începutul pandemiei şi un record de decese în Rusia, unde au fost raportate peste 1.200 de morţi în ultimele 24 de ore.

OMS a avertizat zilele trecute că dacă trendul actual continuă, Europa ar putea înregistra încă jumătate de milion de decese asociate COVID-19 până în luna februarie. Pentru specialiştii de la OMS, creşterea numărului de cazuri poate fi explicată printr-o combinaţie de doi factori – acoperirea vaccinală insuficientă şi relaxarea restricţiilor anti-COVID-19.

www.digi24.ro

Hermes depășește Louis Vuitton şi devine cel mai valoros brand de lux din lume

Hermès a devenit cea mai valoroasă casă de lux din lume, depășind cu puțin LVMH. Din cauza declinului brusc generat de vânzările trimestriale dezamăgitoare, brandul condus de Bernard Arnault a alunecat pe locul doi, scrie hotnews.ro

Capitalizarea LVMH se ridică în prezent la 245 miliarde de euro, în timp ce a lui Hermès (-0,9% la 2.328 de euro) este de 246 miliarde de euro, scrie Il Sole 24 Ore, citat de Rador Radio România.

Baza de clienți extrem de bogați, exclusivitatea mărfurilor și producția strict controlată au permis casei de modă franceze Hermès, producătoare a faimoaselor genţi model Birkin, să facă față recentei încetiniri a sectorului de lux – care a fost afectat de regresul economiei chineze și a tarifelor americane – mai bine decât rivalii săi.

O exclusivitate s-a reflectat și pe piață: acțiunile se tranzacționează la 50 de ori câștigul, un multiplu mult mai mare decât orice alt brand de lux.

Astfel, Hermès a redus treptat decalajul de valoare de piață față de rivalul francez LVMH (Moët Hennessy – Louis Vuitton), deținut de Bernard Arnault.

Producătorul genţilor Kelly și Birkin „se bucură probabil de cea mai mare putere de stabilire a prețurilor, datorită dezirabilității de neegalat a mărcii sale”, potrivit Barclays, care spune că marca nu va trebui să crească prețurile la fel de mult ca rivalii pentru a compensa impactul taxelor lui Trump asupra marjelor sale de profit.

Mai mult, în timp ce Bernard Arnault a transformat grupul LVMH într-o companie cu peste 80 de mărci, producând genți, bijuterii și băuturi spirtoase de ultimă generație, Hermès a rămas un grup cu o singură marcă.În 2010, Arnault a achiziționat o acțiune în companie, sperând să o aducă în regatul său, însă avansurile i-au fost respinse de consiliul de administrație de la Hermès.

Fost preşedinte peruan condamnat la 15 ani de închisoare pentru spălare de bani. Alți trei foşti preşedinţi peruani implicați în această schemă de corupție, condamnați

Fostul preşedinte peruan Ollanta Humala, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat marţi la 15 ani de închisoare pentru spălare de bani în scandalul de corupţie legat de gigantul brazilian al construcţiilor Odebrecht, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Ollanta Humala este al doilea dintre cei patru foşti preşedinţi peruani care a fost implicat în această vastă afacere care a dus după gratii zeci de lideri politici şi de afaceri din America Latină.

Condamnarea survine la mai bine de trei ani de la începutul procesului împotriva lui Humala, care a condus Peru din 2011 până în 2016. Apărarea a indicat imediat că va ataca decizia.

Soţia lui Ollanta Humala, Nadine Heredia, urmărită şi ea în acest dosar, a fost condamnată de asemenea la 15 ani de închisoare. Absentă la audiere, judecătorul a dispus arestarea acesteia.

În octombrie 2024, un alt fost preşedinte peruan Alejandro Toledo, în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat luni de un tribunal din Lima la 20 de ani şi şase luni de închisoare pentru corupţie şi spălare de bani în scandalul gigantului din domeniul construcţiilor Odebrecht.

Potrivit procurorilor, fostul preşedinte peruan (2001-2006) a luat mită 35 de milioane de dolari de la compania cunoscută anterior sub numele de Odebrecht, în schimbul acordării unui contract pentru construirea drumului care leagă acum coasta de sud a Peru de o zonă amazoniană din vestul Braziliei.

El a susţinut că este nevinovat după dezvăluirile făcute în 2016 de grupul brazilian justiţiei americane despre un vast sistem regional de corupţie vizând obţinerea de contracte publice.

În acest dosar au fost implicați alți doi președinți din Peru, Pedro Pablo Kuczynski (2016-2018) şi Alan Garcia (2006-2011), care s-a sinucis în 2019, când era pe punctul de a fi arestat în legătură cu acest caz.

Zelenski a răbufnit după ce Witkoff a transmis că soluția pentru pace în Ucraina se învârte în jurul a „cinci teritorii”

Preşedintele Volodimir Zelenski a răspuns marţi unor declaraţii făcute de trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, care a vorbit despre „cele cinci teritorii” în jurul cărora gravitează cheia unui acord de pace cu Rusia, scrie news.ro

Witkoff s-a întâlnit săptămâna trecută cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg.Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat luni la Fox News că acordul de pace va include o reglementare a „aşa-numitelor cinci teritorii”, fără a preciza despre ce anume este vorba.

Anterior, într-un interviu cu Tucker Carlson, Witkoff a spus că „cea mai mare problemă în acest conflict sunt aşa-numitele patru regiuni”, dar când a început să le enumere, a enumerat cinci: „Donbas, Crimeea, Luhansk şi alte două”.

Unele declaraţii ale emisarului preşedintelui SUA cu privire la soluţionarea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina au atras însă critici la Casa Albă şi în rândul republicanilor, inclusiv din partea trimisului lui Trump pentru Ucraina şi Rusia, generalul Keith Kellogg, potrivit Reuters, citată de News.ro.

„În ceea ce priveşte teritoriul, Ucraina este un stat suveran, iar toate teritoriile aparţin statului unitar Ucraina. Prin urmare, din nou, numai poporul Ucrainei poate vorbi despre teritoriile statului nostru. Şi ştiţi că, pentru noi, acestea sunt linii roşii – a recunoaşte orice teritoriu ocupat temporar ca fiind nu ucrainean, ci rusesc. Prin urmare, din nou, reprezentanţii în cauză discută despre probleme care nu sunt de competenţa lor”, a punctat marţi Zelenski în timpul unei conferinţe de presă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Odesa, relatează Interfax-Ucraina.

Meteo: În Moldova se anunță temperaturi de -5 grade Celsius
Articolul anterior
Caz unic la Institutul Mamei și Copilului. În aceeași zi au fost înregistrate patru nașteri multiple
Articolul următor
Close menu