Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a aprobat în ședința de ieri, 18 noiembrie 2021, Hotărârea numărul 104 privind actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Republica Moldova rămâne în zona roșie, cu o tendință foarte apropiată de a intra în zona galbenă, dacă se va menține ritmul descendent al infectărilor.

În zona roșie au intrat: Cipru, Iordania, San Marino, Groenlanda și Trinidad și Tobago.
În zona galbenă au intrat:
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Azerbaidjan și Brunei Darussalam;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Franța, Portugalia, Monaco, Chile, Liban și Guyana.
În zona verde au intrat: Thailanda, Iran, Aruba și Saint Kitts și Nevis.