Directorul OMS: Vaccinul nu împiedică în totalitate transmiterea tulpinii Delta. Respectați și alte măsuri de protecție

Varianta indiană (Delta) a SARS-CoV-2, foarte contagioasă, a redus la 40% eficienţa vaccinurilor împotriva transmiterii COVID-19, subliniază miercuri directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care îndeamnă oamenii să continue să poarte măşti de protecţie şi să respecte alte măsuri.

”Vaccinurile salvează vieţi, dar nu împiedică în totalitate transmiterea COVID-19”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă obişnuită, consacrată pandemiei COVID-19, care face din nou ravagii în Europa.

”Există date care sugerează că, înainte de apariţia variantei Delta, vaccinurile reduceau transmiterea cu aproximativ 60%. Odată cu Delta, acest (nivel) a scăzut la 40%”, a subliniat el.

”În numeroase ţări şi comunităţi, ne temem că ar exista ideea falsă potrivit căreia vaccinurile au pus capăt pandemiei şi că oamenii care s-au vaccinat nu mai au nevoie de alte precauţii”, a continuat el.

Directorul general al OMS şi-a început conferinţa vorbind despre situaţia din Europa, lovită în plin de al cincilea val COVID-19, cauzat de un amestec al unui nivel insuficient al vaccinării şi de o relaxare prematură, în pofida dominaţiei variantei indiene în regiune, a gesturilor barieră şi restricţiilor.

”Săptămâna trecută, peste 60% dintre infecţiile şi morţile din cauza COVID-19 în lume au avut loc în Europa”, a subliniat Tedros.

”Acest număr enorm de cazuri se repercutează într-o povară de nesuportat a sistemelor de sănătate şi a personalului din sănătate epuizat”, a adăugat el.

Europa, care a înregistrat într-o săptămână peste 2,5 milioane de cazuri şi aproape 30.000 de morţi, este de departe cea mai afectată regiune din lume de pandemie, potrivit unor date oficiale colectate de AFP.

Această tendinţă rămâne în creştere.

OMS Europa a tras marţi un semnal de alarmă cu privire la ”acapararea” Europei de COVID-19, care ar putea conduce la 700.000 de morţi suplimentare până în primăvară. Până în prezent s-au înregistrat 1,5 milioane de morţi de COVID-19.

sursa

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurat, în premieră, un Centru Consultativ Metodologic de Vaccinare

Ieri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Centrului Consultativ Metodologic de Vaccinare în cadrul Departamentului Consultativ Specializat Integrat al Institutului Mamei și Copilului.

Centrul va asigura vaccinarea copiilor din toată țara, inclusiv a refugiaților din Ucraina și va informa părinții despre importanța vaccinării. Echipa formată din medici pediatri, imunologi și asistenți medicali, va identifica și gestiona provocările în domeniul imunizării și va participa activ la elaborarea programelor de cercetare științifică privind imunizarea, cu implicarea instituțiilor medicale din țară și de peste hotare.

Edificiul centrului a fost renovat, modernizat și dispune de toate echipamentele necesare pentru a asigura documentarea, examinarea, vaccinarea și monitorizarea copiilor care au fost sau urmează să fie vaccinați. Investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 750 de mii de lei, surse din bugetul de stat și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății publicat în aprilie 2024, în revista „The Lancet” relevă că în ultimii 50 de ani, la nivel global, prin vaccinare au fost salvate cel puțin 154 de milioane de vieți, adică șase persoane salvate la fiecare minut, dintre care 101 milioane de sugari.

Menționăm că, anual, în țara noastră sunt prevenite prin imunizare circa 350 de decese și 42 mii de cazuri de îmbolnăvire cauzate de maladii infecțioase.

Până în anul 2027, Ministerul Sănătății își propune să atingă și să mențină un nivel de acoperire vaccinală de până la 95%, obiectiv prevăzut în Programul Național de Imunizări pentru anii 2023-2027.  În Republica Moldova vaccinarea este asigurată de stat, cu acces gratuit la servicii de imunizare împotriva a 13 infecții incluse în calendarul național de vaccinări.

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente și sigure modalități de prevenire a bolilor infecțioase, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru milioane de oameni.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Screening și consultații medicale gratuite pentru locuitorii din trei raioane

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Dondușeni și anume:

– pe 14 mai – în Codrenii Noi,  unde vor fi deservite persoanele din satele Țaul, Codrenii Noi, Briceva, Caraiman;

 – pe 15 mai –  în Crișcăuți, unde vor fi deservite persoanele din Crișcăuți, Horodiște, Teleșeuca;

– pe 16 mai – în Elizavetovca – vor fi deserviți locuitorii din Elizavetovca, Braicău, Briceni;

– pe 17 mai – în Rediul Mare, pentru persoanele din Rediul Mare și Pivniceni.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:

– în  intervalul 14 – 17 mai – în Taraclia, Căușeni.

– în  zilele de 14  și 15 mai  – în Marinici, Nisporeni;

– în zilele de 16 și 17 mai  – Șișcani, Nisporeni.

Săptămâna trecută  au efectuat examene profilactice gratuite  circa 400 de  persoane, dintre care peste 120 –  screening pulmonar și  circa 270 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Procuratura va investiga relația soldatului gay cu iubitul său, întrucât acesta din urmă ar avea doar 17 ani
Articolul anterior
Turcii sunt îndemnați să devină vegetarieni pentru a supraviețui crizei economice
Articolul următor