A fost vândut când era bebeluş pentru 10 mii de dolari! Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea

Un bebeluş din România, vândut de părinţii săi unui cuplu canadian, a devenit un tânăr împlinit pe plan personal şi profesional, scrie qbebe.ro. Parcurge cu atenţie articolul de mai jos pentru a descoperi povestea lui Brandon Simon!

Ajuns la maturitate, Brandon Simon şi-a dezvăluit povestea în cadrul unui interviu pentru sport.ro. A ţinut să precizeze cum a ajuns în Canada pe când avea doar câteva luni: „În 1991 am fost vândut de familia mea din România unui cuplu din Canada în schimbul a 10.000 de dolari”. Despre faptul că a fost vândut, a adăugat şi că: „…Exista şi un intermediar. Nu ştiu cum o chema pe femeia care a vorbit cu ai mei. Poate Angela?! Nu ştiu. Ce ştiu e că mă aflam în spital, apoi tranzacţia a fost aranjată şi documentele din instanţă au fost falsificate. Asta e ce am aflat.”

A precizat că la un moment dat a reuşit să ia legătura cu mama sa biologică: „Din ce ştiu, mama mea trăieşte în Italia şi le-a cerut din familie să nu mă caute. E căsătorită cu un alt bărbat, nu cu tatăl meu…Cu mama am vorbit o dată pe WhatsApp. Am pus câteva întrebări, dar nu mi-a răspuns. Am întrebat-o cum poţi să vinzi un bebeluş şi să trăieşti apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”

Moldovenii supuşi sancţiunilor internaţionale pot rămâne fără cetăţenie

Moldovenii supuşi sancţiunilor internaţionale pot rămâne fără cetăţenie. Proiectul de modificare a legii, care conţine noile reglementări, a fost aprobat în lectura a doua de către deputaţi, scrie realitatea.md.

Astfel, Legea privind aplicarea măsurilor internaţionale se completează cu un nou aliniat. Potrivit lui, Serviciul de Informaţii şi Securitate va analiza dacă este necesară aplicarea măsurii şi la necesitate va sesiza Agenţia Servicii Publice despre iniţierea procedurii de retragere a cetăţeniei.

Conform reglementărilor aprobate, Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Servicii Publice vor putea recepționa de la Serviciul de Informații și Securitate informații despre modificarea listei celor sancţionaţi la nivel internaţional, care va fi elaborată de către ofițerii de securitate, cu sprijinului Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Aliona Triboi a lansat prima sa melodie în stil popular! Este superbă

Îndrăgita actriță și artistă, Aliona Triboi vine cu o noutate muzicală! Interpreta lansează prima sa melodie în stil popular, dedicată clipelor petrecute alături de oamenii dragi, în jurul meselor de sărbătoare ce ne adună ACASĂ.

”La căsuța veche”, este o melodie veselă și va da gust petrecerilor. Artista a lansat și un videoclip pentru această piesă.

Muzica este semnată de Oleg Baraliuc, iar textul îi aparține ei.

Vă invităm să o ascultați și să lăsați aprecierile voastre.

Echipa unica.md o felicită pe Aliona Triboi pe această cale și îi urează mult succes pe tărâm profesional!

Vladimir Zelenski, fotografie splendidă alături de soția sa Olena, de Ziua iei tradiţionale ucrainene

Ucraina sărbătorește Ziua Iei Naționale ”Vishivanka” – „Вышиванка”.  În cea de-a treia zi de joi a lunii mai, în Ucraina este sărbătorită Ziua Iei Naționale. Președintele Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni cu această sărbătoare și a transmis un mesaj special, scrie stiripesurse.ro.

„Vizibilă sau invizibilă, ea se află întotdeauna sub pixelul unui apărător, sub uniforma unui salvator, sub haina unui medic, sub jacheta unui inginer de forță, a unui voluntar, a unui profesor sau a oricărei persoane care deține apărarea.

Copiii noștri o cunosc încă din copilărie. Ea reprezintă unitatea tuturor generațiilor de ucraineni de-a lungul secolelor. Modelul său este unic, deoarece este brodat de propriile noastre acțiuni pe o pânză a valorilor noastre.

De-a lungul anilor de rezistență la agresiune, a devenit o uniformă informală pentru toți cei care apără umanitatea, libertatea și dreptul la autoidentitate.

La mulți ani de Ziua Vishivanka Ucrainei, tuturor ucrainenilor și prietenilor Ucrainei!“, este mesajul transmis de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Ucraina sărbătorește Ziua Iei Naționale ‘Vishivanka’

Istoria Zilei Naționale a Iei – „вышиванка” a început în 2006, când o studentă al Facultății de Istorie, Științe Politice și Relații Internaționale a Universității din Cernăuți, „Iurii Fedkovici”, Lesea Voroniuk, a venit cu o astfel de inițiativă. Cu fiecare an, sărbătoarea a devenit din ce în ce mai populară. Scopul principal al acesteia este de a păstra tradițiile populare originale.

„Вышиванка”este un cod unic, specific ucrainenilor, cu amulete și semne brodate pe ea, iar neamul ucrainean este parte a rădăcinii din care ia naștere Ucraina. O cămașă brodată este considerată un talisman care apără de toate cele rele ce ți se pot întâmpla în viață. „Вышиванка” simbolizează dragostea de familie, credința și memoria neamului, scrie Canal 24.

Poliţiştii prinşi cu contrabandă de mărfuri, cercetați penal şi pentru trafic de droguri
Articolul anterior
Ipostaze cu totul neașteptate în care a fost filmată Meghan Markle pe stradă
Articolul următor