Studenții din Capitală doresc să susțină examenele online și cer revizuirea deciziei CNESP

Un grup de studenți din capitală și-au exprimat nemulțumirea față de decizia Comisiei Naționale Extraordinare din Sănătate Publică. Tinerii ar prefera să susțină sesiunea online.

Potrivit deciziei însă tinerii vor trebui să-și demonstreze cunoștințele în sălile de clasă.

Studenții spun că, în acest caz, sunt expuși riscului de a contracta coronavirus. Al doilea motiv este că va fi greu pentru colegii lor din alte orașe și sate să se întoarcă la Chișinău.

Deocamdată, Ministerul Educației nu a oferit declarații.

Trump a anunțat că Zelenski va vizita SUA, pentru a semna acordul privind minerale. Kievul a confirmat: „E doar un început”

Trump a anunțat că Zelenski va vizita SUA pe 28 februarie (vineri) pentru a semna un acord privind dezvoltarea resurselor minerale ale Ucrainei, scrie digi24.ro

Președintele Trump este cel care a anunțat asta la începutul unei reuniuni a cabinetului american din 26 februarie, după cum a relatat European Pravda. Trump a deschis reuniunea declarând că „ne descurcăm foarte bine cu Rusia și Ucraina”, referindu-se la eforturile de a pune capăt războiului. El a spus că „Președintele Zelenski va veni vineri; acest lucru este acum confirmat. Și vom semna acordul, care va fi un acord foarte important”.

Pe de altă parte, Ucraina insistă că e doar un acord-cadru, un pas inițial, iar succesul său va depinde de faptul dacă președintele american Donald Trump va trece în cele din urmă la un acord mult mai amplu care să includă garanții de securitate.

Trump proiectează pactul privind mineralele ca o modalitate de a forța Kievul să ramburseze Americii ajutorul pe care l-a primit de la invadarea de către dictatorul rus Vladimir Putin în februarie 2022. Ucraina, în schimb, susține că acordul „cadru” nu va rambursa ajutorul anterior din partea SUA, dar s-ar putea dovedi a fi un prim pas semnificativ spre asigurarea unor garanții de securitate pentru Kiev.

Zelenski a declarat că acordul preliminar nu conține obligații financiare reale și detalii geologice. Această cooperare va trebui să fie clarificată într-un tratat ulterior, care necesită aprobare parlamentară, și va face parte dintr-un pachet mai amplu care va include dispoziții privind securitatea, a adăugat el.

„Acesta este un început. Un acord-cadru. Poate avea un mare succes sau poate doar să treacă pe lângă. Succesul va depinde de discuția noastră cu președintele Trump, dacă înțeleg imaginea mai largă pe care o vede el, dacă înțeleg că toate acestea fac parte din garanții de securitate mai largi pentru Ucraina”, a explicat Zelenski.

Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, ce partide ar accede

Dacă duminică viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede patru formațiuni politice. Datele Barometrului iData arată că 27,2% din respondenți ar vota cu Partidul Acțiune și Solidaritate, 13,3% – cu Partidul Socialiștilor, 11,8% – cu Blocul Victorie, 5,1% – cu Partidul Politic Partidul Nostru. Puțin peste 18% din intervievați nu știu cu cine vor vota, 5,7% – nu vor vota, iar 2,6% nu au răspuns, scrie IPN.

Dacă se exclud indecișii, în Parlament ar accede și a cincea formațiune politică – Partidul Comuniștilor.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul companiei sociologice Date Inteligente, Mihai Bologan, a declarată că, dintre respondenți cu opțiune de vot, pentru PAS ar vota 37,3%, pentru PSRM – 18,2%, pentru Blocul Victorie – 16,2%, pentru PPPN – 7%, iar pentru PCRM – 5,9%. Alte formațiuni nu ar trece pragul electoral de 5%.

Autorii cercetării au analizat cum ar arăta Parlamentul dacă s-ar vota doar în țară, fără regiunile din stânga Nistrului și fără diasporă. Astfel, PAS ar obține 45 de mandate, PSRM – 22 de mandate, Blocul Victorie – 19 mandate, PPPN – 8 mandate și PCRM – 7 mandate.

„Aș vrea să menționez că Blocul Alternativa, deși în sondajul nostru ar obține peste 5% din intențiile de vot dintre cei care sunt deciși, nu ar putea accede ca bloc în legislativ (pragul pentru bloc este de 7%). Dacă ar merge ca partid, s-ar modifica configurația actuală”, precizează directorul iData.

Tragedie la Cricova. A murit străpuns de un gard, după ce a căzut din copac

Un bărbat a murit, după ce a căzut dintr-un copac peste un gard din răngi metalice. Tragedia a avut loc în această seară, în jurul orei 18.00, pe strada Păcii din orașul Cricova, municipiul Chișinău, scrie PulsMedia.MD.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 75 de ani. Acesta ar fi efectuat lucrări de curățire a copacilor din propria gospodărie, când din neatenție ar fi căzut din copac și a fost străpuns de răngile metalice ale unui gard peste care se prăbușise.Acesta a fost găsit de către soția sa înfipt în gard, care imediat a solicitat intrevenția unei ambulanțe. Din nefericire, medicii veniți la fața locului, au putut doar să constate decesul bărbatului.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Video! Bebelușul care face snowboarding la doar 11 luni a devenit viral pe rețelele sociale
Articolul anterior
Un copil de doi ani și-a pierdut viața după ce un televizor vechi a căzut peste el
Articolul următor