Polițiștii și procurorii au depistat și ridicat alte 6 mașini care, ar fi sustrase de pe teritoriul Uniunii Europene. Acțiunea a avut loc în cadrul cooperării autorităților de aplicare a legii din Republica Moldova, România, Franța, Germania, Ungaria, sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), în perioada lunilor martie–decembrie 2021, scrie echipa.md, citată de timpul.md.
Ca urmare a măsurilor de urmărire penală și speciale de investigații, în cadrul Operațiunii internaționale ”NETWORK”, au fost identificate alte mijloace de transport în privința cărora persistă bănuiala rezonabilă că au fost sustrase de pe teritoriul țărilor Uniunii Europene.
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată, prin sprijin analitic din partea Direcției analitică a Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au reușit depistarea și ridicarea a încă 6 automobile, modele de lux.
În cadrul documentării, s-a stabilit că mijloacele de transport după ce erau sustrase, le erau modificate elementele de identificare ale caroseriei, (VIN coduri modificate).
Astfel, mașinile erau introduse în țară prin contrabandă, iar la traversarea frontierei de stat, erau plasate plăcuțe de înmatriculare clonate de pe alte automobile înregistrate în mod oficial, fiind perfectate acte false pentru plăcuțele de înmatriculare clonate. Apoi, mașinile erau înmatriculate în baza actelor europene obținute în mod fraudulos și expuse spre vânzare pe piața auto din țară pe diferite căi.
Până la moment în cadrul operațiunii internaționale au fost identificate și ridicate circa 38 de automobile procurate, cumpărătorilor fiindu-le cauzate daune materiale în proporții deosebit de mari. Aceștia s-au pomenit că maşinile pe care credeau că le deţin legal sunt, de fapt, furate.
Astfel, a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de circa 15 milioane de lei. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.
Menționăm că, potrivit legislației naționale, persoanele vizate în investigații sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.