La mulţi ani pentru Valentina Cojocaru!

cojocaruCântecul ei atinge cele mai sensibile strune ale sufletului. Bucuria şi tristeţea transpusă în vocea ei ajung direct la inimă. Este cumătra tuturor şi o femeie deosebită. Valentina Cojocaru este pe cât de cunoscută, pe atât de iubită de admiratorii muzicii populare de la noi şi din România. Nu este casă în care să nu se cunosc cântecele ei.

separator

Astăzi când artista îşi sărbătoreşte ziua de naştere, Unica.md îi aduce cele mai sincere urări de bine şi sănătate. Anii să treacă pe alături, iar fanii muzicii populare să se înmulţească. La mulţi ani!

fratii advahovCuvinte de adâncă recunoştinţă vin şi din partea fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov:

„Am crescut cu melodiile Valentinei Cojocaru. Îmi aduc aminte cum mama se oprea din treburile casnice pentru a asculta cântecul „Are mama doi feciori”. Era ca un imn în casa noastră, un imn al familiei. Când am crescut şi am avut ocazia să colaborăm cu dumneaei, a fost o onoare pentru noi. Astăzi, venim să-i aducem în dar cele mai frumoase urări de sănătate şi fericire. Să ne bucure încă mulţi ani cu melodiile sale pline de adevăr şi profunzime. La mulţi ani! ”

Serviciul Vamal marchează Ziua Internațională a Muzeelor

În Republica Moldova și în întreaga comunitate europeană este este sărbătorită Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, astăzi 18 mai.

Serviciul Vamal marchează Ziua Internațională a MuzeelorFoto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Tradițional, Serviciul Vamal se alătură acestei inițiative și invită toți cetățenii la vernisarea expoziției tematice „Modelism militar”, organizată de Muzeul Serviciului Vamal și Galeria colecțiilor „Petru Costin” a Consiliului raional Ialoveni.

Expoziția prezintă machete și piese de tehnică militară în miniatură, confecționate de fondatorul Muzeului Serviciului Vamal, colonelul Petru Costin, care este de altfel și un pasionat constructor de machete, iar această expoziție reflectă arta militară, din diferite perioade istorice.gallery images

gallery images

gallery images

Vernisarea expoziției va avea loc sâmbătă, 18 mai, între orele 10:00-22:00, în incinta Muzeului de Istorie Militară din Chișinău (strada Tighina 47).

De asemenea, doritorii sunt invitați și la Muzeul Serviciului Vamal, amplasat în orașul Ialoveni, care face parte din comunitatea mondială a muzeelor vamale, pentru a admira colecțiile unice ce cuprind o imensă varietate de obiecte din arheologie, etnologie, filatelie, istorie, numismatică, tehnologie, heraldică.

„Folosind acest deosebit prilej, fiind omagiat în această zi simbolică colegul nostru, colonelul și colecționarul Petru Costin, îi transmitem sincere felicitări, însoțite de multă sănătate și putere de creație, și exprimăm întreaga apreciere pentru efortul, munca și dăruirea depusă de dumnealui întru promovarea patrimoniului și a valorilor culturale naționale”,punctează Serviciul Vamal.

Președinta Maia Sandu a primit astăzi premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, la Leipzig

Astăzi, la Leipzig, șefa statului a primit premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, oferit sub patronajul Președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoțit de 25000 de euro, sumă pe care Președinta Maia Sandu o va dona. 

„Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, dar și o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor Republicii Moldova în calea spre democrație”, a spus Președinta.

Președintele Steinmeier, după întrevederea de ieri cu șefa statului,  la Berlin, a afirmat: „În vremuri în care războiul a revenit în Europa și când democrația liberală trebuie să se afirme pe plan intern și extern, conduceți țara cu încredere și curaj. Fie ca acest Premiu să vă dea putere să vă continuați angajamentul pentru o Moldovă democratică și europeană”.

Premiul „Robert Blum pentru Democrație” este oferit la fiecare doi ani personalităților care s-au remarcat în promovarea drepturilor omului și democrației. Robert Blum a fost un politician german din secolul al XIX-lea, care a luptat pentru unificarea Germaniei, pentru justiție și libertate.

Șefa statului se află într-o vizită de lucru în Germania, în perioada 17-18 mai, unde a avut întâlniri cu oficiali  ai Germaniei, inclusiv, Președintele Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz și Președinta Bundestagului, Bärbel Bas. De asemenea, vineri s-a văzut cu comunitatea de moldoveni din Berlin și urmează să discute azi și cu conaționalii din Frankfurt pe Main.

Cancelarul german Olaf Scholz va efectua o vizită în Republica Moldova: ,,Aștept cu nerăbdare să vizitez Chișinăul”

Cancelarul german Olaf Scholz va efectua o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către acesta, pe 17 mai, la Berlin, în timpul unei conferințe de presă alături de președinta Maia Sandu. Scholz a precizat că vizita va avea loc, la Chișinău, în această vară.

Scholz va veni în Moldova: Aștept cu nerăbdare să vizitez ChișinăulFoto: Facebook/ Maia Sandu

În cadrul conferinței de presă, Olaf Scholz a menționat că, după ce a depus cerere de aderare la UE, Republica Moldova a lansat un program „ambițios” de reformă, într-un moment dificil, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, transmite newsmaker.md.

Cancelarul a declarat că, pentru voința sa de reformă, țara noastră merită „un mare respect și mulțumiri”. Oficialul a dat asigurări că Germania și Uniunea Europeană susțin parcursul european al Republicii Moldova.Ar putea fi o imagine cu 7 persoane

Totodată, Scholz a menționat că își dorește ca cooperarea dintre Berlin și Chișinău să continue.

„În mod special, aștept cu nerăbdare să vizitez Capitala țării dvs, Chișinău, în această vară”, a declarat cancelarul german.

Precizăm că, în perioada 17-18 mai, președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Germania. Șefa statului a avut întrevederi, la Berlin, cu președintele țării, Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz și președinta Bundestagului, Bärbel Bas. Șefa statului a discutat cu oficialii despre coperarea economică dintre Moldova și Germani, precum și parcursul european al țării noastre.

De asemenea, președinta Sandu urmează să se deplaseze în orașul Leipzig, unde va participa la ceremonia de decernare a Premiului Robert Blum pentru Democrație 2024. Totodată, șefa statului se va întâlni cu comunitățile de moldoveni din Berlin și Frankfurt pe Main.

NUNTA Aurei după 15 ani (FOTO)
Articolul anterior
Citate celebre a marelui designer- Giorgio Armani!
Articolul următor