Timp de aproape 2 ani, Ministerul Sănătății nu a dezvoltat în niciun fel testarea PCR cu bani, iar până acum, au fost deschise centre la sediul ANSP din Chișinău, la Cahul, Bălți și Soroca, iar de astăzi va fi deschisă o secție la Centrul de Diagnostic Medical din capitală.
Declarațiile au fost făcut de către ministra Ala Nemerenco la emisiunea Moldova în direct de la postul public de televiziune, transmite replicamedia.md.
În același timp, ministra nu a dorit să comenteze criticile municipalității, menționând că „aceste comentarii sunt artificiale și utilizate doar în scop politic”.
„Îmi pare foarte rău să declar aici că Ministerul Sănătății nu a făcut până acum nimic ca să dezvolte capacitatea de testare a instituțiilor publice și pentru categoriile de cetățeni care plătesc pentru aceste teste pentru scopuri personale nu le putem acoperi din contul statului sau al sistemului de asigurări medicale.
Pe parcursul a aproape 2 ani, aceste teste au fost efectuate doar în mediul privat care foarte repede s-a dezvoltat. Fiecare laborator privat și bravo lor, s-a organizat rapid, inclusiv echipamente, capacități de testare, personal, instruire și s-au încadrat în aceste investigații.
Statul nu a făcut nimic în acest domeniu, a stat degeaba, mai mult ca atât, nici nu a revăzut acest cost, el a rămas la 750 de lei. Noi astăzi avem laboratoare în țară care realizează testul cu 960 de lei, testul PCR, că multe din ele eu scăzut până la 650, dar nu mai puțin”, a spus Nemerneco.
Ministra Sănătății afirmă că a fost nevoie de mai mult timp pentru ca laboratoarele de stat să poată începe testarea contra bani.
„Noi, primul lucru pe care l-am făcut, am revăzut acest cost, după asta, am început să dezvoltăm practic de la 0 capacitatea de testare contra cost, fiindcă ea este diferită. Deci nu mai poți colecta cum colectezi la persoanele care au simptome clinice și la care se colectează la patul pacientului, la spital.
Deci, noi nu avem puncte de colectare cum au organizat în spațiul privat. Deci, în perioada de când am schimbat costul de test, noi am început să dezvoltăm capacitate de dezvoltare a testării la stat.
Astfel ANSP și-a dezvoltat capacitățile aici la sediul central, și de asemenea la Bălți, Cahul, Soroca și suntem în pregătire și în alte raioane ca să poată să colecteze și să prelucreze un anumit număr de teste, dar acest număr este infim în comparație cu necesitatea care crește de la zi la zi în legătură cu faptul că foarte multe țări au introdus această cerință la traversarea frontierei”, a mai spus Ala Nemerenco.
„De mâine, am organizat și va începe să testeze și Centrul Republican de Diagnosticare Medicală și asta înseamnă construcția unei anexe separate unde vor fi colectate aceste teste, unde oamenii nu vor interacționa cu persoanele care sunt bolnave și merg acolo să facă cu totul alt tip de investigații”, a mai precizat ministra Sănătății.
O altă problemă cu care s-a confruntat autoritățile a fost procedurile de achiziție a testelor. Chiar dacă ANSP deține stocuri, acestea nu pot fi folosite la testarea cu plată pentru că sunt primite din donații.
„Astfel noi am anunțat licitații noi pentru ANSP și de asemenea, aceste instituții care intră în circuit de asemenea au anunțat licitații. Nu o să vă povestesc eu acum cât este de complicat să organizezi licitații, deoarece ele durează, sunt niște condiții, după asta ar putea urma contestații ș.a.m.d.
Noi am început să dezvoltăm această capacitate. Îmi pare foarte rău că sunt foarte multe critici în spațiul public cu referire la faptul că astăzi statul nu are deplina capacitate să acopere toate necesitățile. Eu aș vrea să întreb, era mai bine să rămână toate testările la 750, 950 de lei și noi să stăm și să nu observăm nimic și să continuăm așa cum a procedat Ministerul Sănătății pe tot parcursul anului 2020 și până în august 2021”, a declarat Nemerenco.
La final, ministra Sănătății a oferit și un comentariu la criticile municipalității. Primarul capitalei, Ion Ceban spunea că a cerut autorităților suplinirea laboratoarelor, însă nu a primit niciun răspuns.
„Noi ne-am apucat de această problemă și suntem criticați, înțeleg că era mai bine să lăsăm ca toi oamenii să stea la cozi și să achite 960 de lei și acum reacționăm că ne critică municipalitatea.
Dar municipalitatea, vreau să vă întreb, despre ce nu ne critică? Municipalitate cred că s-au cam rupt puțin de la gestionarea traficului, fluidizarea traficului, ambuteiaje și îi interesează testele. Nu cred că oamenii întreabă despre teste la primărie.
Iertați-mă, dar chiar nu cred asta. Și nu vreau deloc să comentez ce spune municipalitatea, pe cei care îi interesează să sune la linia verde a ANSP, linia verde care o are Ministerul Sănătății, și pot afla răspuns la acele întrebări, iar aceste comentarii sunt artificiale și utilizate doar în scop politic.
Nu vreau absolut deloc să pierdem timpul cu comentariile cuiva”, a încheiat Ala Nemerenco.