Lanuri întregi de porumb rămân nerecoltate în decembrie. Care este cauza

În luna decembrie, pe câmpurile din țară rămân nerecoltate lanuri întregi de porumb. Gradul de umiditate al boabelor este ridicat, iar depozitarea necorespunzătoare a acestora implică anumite riscuri.

Astfel, în condiţiile în care fermierii au obţinut în acest an o recoltă record, uscătoarele de cereale nu fac faţă numărului mare de solicitări, transmite Publika.md.

Este şi o consecinţă a crizei gazelor din lunile octombrie şi noiembrie, când elevatoarele din ţară nu au activat. Printre cei care s-a bucurat de o recoltă bună este şi Mihail Bobicov, din oraşul Căuşeni. Însă până în decembrie, agricultorul a reuşit să recolteze doar o parte din porumb.

„Criza cu gaz nu a dat voie să usuce la timp, să meargă permanent lucrul. Era timp de o lună de zile elevatoarele închise, nu puteau să usuce. Şi când s-a pornit valul, nu reuşea elevatorul să îl primească.”, a relatat Mihail Bobicov, fermier.

Agricultorul urmează să mai recolteze porumb, însă pământul este umed, iar combinele nu pot intra în câmp. Așa că va începe lucrările când se va lăsa gerul.

Nu şi-a strâns porumbul de pe câmp nici Ştefan Roşca din satul Popeasca, raionul Ştefan Vodă.

„Ne-a rămas în jur de 20 de hectare. Nu am avut unde duce roada, pentru că nu lucrau uscătoarele. Nu am avut aşa situaţie. La noi în octombrie era tot deja strâns.”, a menționat Ştefan Roșca, fermier.

Agricultorul speră ca porumbul să atingă indicele optim de umiditate în câteva săptămâni. Acum însă nu-l strânge pentru a nu avea pierderi.

Fermierii usucă porumbul, dar şi alte cereale la elevatorul din oraşul Căuşeni. În ultimele săptămâni acesta lucrează la capacitate maximă. Vasile Costin a venit cu 700 de tone de porumb pe care l-a recoltat acum câteva zile.

În acest an, femierii au semănat porumb pe o suprafață de peste 500 de mii de hectare, iar recolta globală va constitui peste 2,3 milioane de tone. O bună parte va fi exportată în țări din Europa, Asia și Africa. 

Directorul Căilor Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, susţine că în ultimele luni, întreprinderea a transportat la portul din Reni, Ucraina, o cantitate record de cereale.

„Din iunie şi până în octombrie, am exportat 6 255 de vagoane. În patru luni. E aproape la fel de mult ca în anii 2018-2019 împreună. Nu am înregistrat aşa multe cereale, în ultimii 10 ani precis.”, a precizat Oleg Tofilat, director general al CFM .

Potrivit Ministerului Agriculturii, până în decembrie, fermierii moldoveni au reuşit să recolteze doar 68 la sută din suprafața totală de porumb din ţară.

Săptămâna Europeană a Sportului se va desfășura în Republica Moldova în perioada 23-30 septembrie

În perioada 23-30 septembrie în Republica Moldova se va desfășura Săptămâna Europeană a Sportului cu genericul BeActive. Scopul activităților este de a inspira oameni de toate vârstele să practice sportul, contribuind astfel la bunăstarea personală și la crearea unei comunități unite în jurul activităților fizice, transmite MOLDPRES

Seria de evenimente va începe cu Festivalul BeActive, care se va desfășura în parcul La Izvor din municipiul Chișinău. Participanții vor avea ocazia să participe la mai multe activități sportive, inclusiv fotbal pe plajă, volei, padel și tenis. Festivalul va găzdui și o zonă specială BeActive, dedicată activităților de fitness, pentru a încuraja un stil de viață activ. 

Pe data de 22 septembrie, de la ora 9:00 va avea loc BeActive Antrenament de Alergare, o sesiune condusă de antrenori experimentați, care va ajuta participanții să își îmbunătățească rezistența și tehnica de alergare. Pe 24 septembrie, de la ora 11:00, toți iubitorii de sport sunt așteptați la BeActive Cărpineni Start de Alergare, un eveniment special dedicat refugiaților din Ucraina stabiliți în Cărpineni. 

La 28 septembrie, de la ora 11:00, va avea loc BeActive Marathon start pentru copii, unde cei mici vor avea ocazia să alerge pe diferite distanțe și să încurajeze un stil de viață activ. 

Evenimentul principal al săptămânii va avea loc pe 28 și 29 septembrie, la Chișinău și va include BeActive Roller Marathon Start, BeActive Marathon4ALL Start, o cursă rezervată  sportivilor în scaune cu rotile; BeActive Moldova Mass Start, un moment istoric, cu starturi simultane în cinci orașe din Moldova; BeActive Special Olympics Înot, competiție de înot dedicată sportivilor cu dizabilități intelectuale etc.

Pe 5 octombrie, în cadrul evenimentelor BeActive, va avea loc un meci caritabil de tenis între Radu Albot și Marius Copil. Fondurile colectate din vânzarea biletelor și donații vor fi direcționate către susținerea sportivilor cu dizabilități din Moldova. 

Femeile câștigă mai puțin decât bărbații. Diferența e destul de mare

Salariul mediu al femeilor din Moldova, în anul trecut, a fost mai mic cu 15,6% față de cel al bărbaților, scrie jurnal.md.

Diferența între salariile medii este de peste 2 000 de lei. Salariul mediu lunar brut al femeilor a constituit 11 237 de lei, al bărbaților – 13 309 lei. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică, de Ziua internațională a salarizării echitabile, marcată anual în data de 18 septembrie, transmite IPN.

Bărbații câștigă mai bine decât femeile în majoritatea activităților economice. Biroul Național de Statistică precizează domeniile unde sunt raportate cele mai mari diferențe: informații și comunicații, unde salariul unui bărbat este cu 38% mai mare decât al unei femei; finanțe și asigurări – cu 34,6%, sănătate și asistență socială – cu 25,6%.

În schimb, femeilor le revin câștiguri salariale mai mari în servicii administrative și de suport – cu 7,5% mai mult în comparație cu lefurile bărbaților, iar în industria extractivă – cu 3,1%, notează BNS.

Poziția ierarhică la locul de muncă și nivelul de calificare al salariaților influențează diferențele salariale pe sexe, explică Biroul Național de Statică.

BNS mai precizează că femeile predomină în rândul salariaților în majoritatea raioanelor, cele mai mari ponderi fiind la Fălești, Nisporeni, Sângerei și Cantemir.

Tot mai mulțiminori după gratii: creștere alarmantă a infracțiunilor deosebit de grave comise de ei

Numărul infracțiunilor comise de minori în Republica Moldova continuă să scadă constant pe parcursul ultimilor zece ani, arată rapoartele Biroului Național de Statistică (BNS). Dacă în anul 2014, aproape 1200 de minori au figurat în dosare, în 2023  numărul acestora s-a micșorat la aproape 450. În același timp, numarul crimelor deosebit și exceptional de grave a crescut aproape de trei ori in 2023, ATO Gagauzia înregistrând o crestere de 200 la sută în sectorul delicvenței juvenile în comparație cu 2022, scrie anticorupțir.md.

Infracţiunile cel mai des comise de minori rămân a fi furturile, cu o pondere de 58,8% din totalul infracţiunilor, jafurile – 7,1%, cazurile de huliganism – 5,1%, pungășiile – 3,8% și escrocheriile – 2,9%, precum și alte infracțiuni – 22,3%.  Ultimul omor, cu implicarea minorilor, datează din anul 2021.

Deși indicii totali ai infracțiunilor se reduc, la capitolul infracțiunilor deosebit de grave numărul cazurilor a crescut de la trei  la nouă în 2023, comparativ cu 2022, iar al inracțiunilor  excepțional de grave – de la trei la șase, în aceleași perioade de referință.

Numărul minorilor care au comis infracțiuni (2022 vs 2023)

Analiza  fenomenului criminalității juvenile  după principiul teritorial ne relevă faptul că indicii s-au redus vizibil pe parcursul anului trecut în toate zonele republicii cu excepția ATO Gagauzia, unde s-a înregistrat o creștere de 200 la sută, de la 4 cazuri în 2022 la 12 în 2023.

Totodată, un raport al Inspectoratului General de Poliție arată că la comiterea celor 449 de  infracțiuni au participat 735 copii, dintre care  51 fete.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a comunicat pentru portalul Anticoruptie.md că, momentan, în penitenciarele Republicii Moldova își execută pedeapsa cu închisoarea 31 de deținuți minori. Vârsta celui mai mic minor aflat în detenție este de 16 ani, acesta executând pedeapsa pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 186 Cod penal – furtul, și a prevederilor art. 1921 Cod penal – răpirea mijlocului de transport.

Potrivit instituției, furtul este infracțiunea pentru care sunt pedepsiți cu privațiune de libertate cel mai mare număr de deținuți minori.

Conform informației livrate de ANP, din numărul total de deținuți minori care la moment se află după gratii, 14 deținuți au săvârșit infracțiunile prin recidivă, ceea ce înseamnă că fiecare al doilea deținut minor după eliberarea din închisoare revine la stilul de viață obișnuit și continuă să încalce legea.

Penitenciarul nr.10-Goian este unul de tip semiînchis unde îşi execută pedeapsa deţinuţii minori. Acesta este amplasat în comuna Ciorescu, satul Goian.

A apărut dovada că mamele care alăptează au copii mai sănătoși
Articolul anterior
Bruce Willis aproape a cumpărat un oraş întreg. Acolo a investit milioane de dolari, dar afacerile lui au eşuat
Articolul următor