Ziua de Crăciun are şi o altă semnificaţie pentru cei care regretă dispariţia comunismului, aşa-numiţii nostalgici. Iar pentru ei, vizita la mormintele lui Nicolae şi Elena Ceauşescu e obligatorie, pe 25 decembrie. Printre ei sunt şi români care s-au născut mult după 1989, scrie digi24.ro.
George Crăciun are 25 de ani, deci nici nu era născut la Revoluţie. N-a prins nici cozile la pâine şi alimentară, lumina cu porţia sau programul redus la televizor. I-a rămas însă în minte o vorbă pe care a tot auzit-o. Că înainte era mai bine. Aşa că a devenit, poate, cel mai mare admirator, din zilele noastre, al familiei Ceauşescu.
Din dragoste pentru ce a fost odată în România și pentru nedreptatea ce s-a întâmplat pe 25 decembrie, când doi oameni cu o judecată de tip sovietică au fost executați în ziua de Crăciun, legați de mâini și aruncați în groapă ca niște câini. Vin cam la două săptămâni și mă reculeg la mormântul lui Ceaușescu.
Chiar dacă nu la fel de des, sunt destui care îşi fac drum, mai ales în zilele importante, la mormintele lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.
„Zeci de oameni s-au adunat la cimitirul Ghencea pentru a aprinde o lumânare și a-i recita o poezie lui Nicolae Ceaușescu.
ATENȚIE la fraudele cu investiții online! Poliția vine cu precizări
Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI anunță că, pe parcursul anului 2024, la nivel național, au fost înregistrate peste 1000 de infracțiuni cu utilizarea tehnologiilor informaționale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În acest an, ofițerii Inspectoratului național de investigații a IGP au documentat activitatea ilicită a mai multor grupări infracționale, specializate în fraudele cu investiții care includeau tranzacții cu acțiuni fictive, criptomonede și scheme piramidale, unde victimele erau atrase prin publicitatea sponsorizată de pe rețelele de socializare sau apeluri telefonice cu utilizarea aplicațiilor de mesagerie rapidă, în mod special „WhatsApp” și „Telegram”.
Prezentându-se drept reprezentanți ai companiilor sau burselor de valori, sub pretextul investițiilor și asistenței în tranzacționarea criptomonedelor, aceștia obțin de la victime mijloacele financiare.
La fel, în vederea atragerii interesului persoanelor de a investi în platformele fantomă, infractorii răspândesc pe rețelele de socializare, în mod special “Facebook” și ”Instagram”, clipuri video create cu ajutorul inteligenței artificiale, folosind secvențe audio, foto și video trucate, ale demnitarilor de stat, politicienilor, sau persoanelor cunoscute publicului larg. De menționat că, aceleași grupări deseori apelează victimele prezentându-se drept avocați sau juriști, comunicându-le că îi pot ajuta în restituirea banilor pierduți, fapte care nu corespund adevărului.
Pentru prevenirea unor astfel de fraude, Poliţia recomandă REPETAT:
# Nu accesați link-uri din surse necunoscute sau dubioase.
# Evitați înregistrarea și completarea sondajelor online distribuite prin rețelele de socializare, în special a celor care promit câștiguri fabuloase.
# Nu introduceți datele Dvs personale sau datele de contact în anunțurile respective.
#Nu divulgați nimănui informațiile Dvs personale, datele cardului bancar sau ale conturilor de acces la aplicațiile web/mobile banking.
#Nu transmiteți bani persoanelor pe care nu le cunoașteți în realitate sau în care nu aveți încredere deplin.
#Nu oferiți persoanelor necunoscute acces la dispozitivele Dvs prin aplicații de acces la distanță, cum ar fi: AnyDesk, TeamViewer, indiferent de promisiunile primite.
#În cazul în care totuși ați decis să efectuați o investiție, asigurați-vă că acea companie este înregistrată oficial, are sediu și există demult pe piața de afaceri.
#Încercați să căutați în Internet cât mai multe informații despre această companie sau platformă, iar ulterior mergeți la ei în oficiu să discutați față în față cu un reprezentant.
În cazul în care ați căzut în capcana infractorilor, informați imediat Poliția și unitatea bancară care Vă deservește cardul.
Percheziții în sudul țării: polițiștii au ridicat mai multe arme și muniții în raioanele Vulcănești și Taraclia
Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Taraclia, în perioada octombrie – decembrie, au efectuat percheziții domiciliare în raioanele Vulcănești și Taraclia la persoane suspectate că ar deține ilegal arme, muniții precum și muniții speciale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Astfel, de la domiciliile a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, polițiștii au ridicat 30 de cartușe de calibrul 7,62 mm, un încărcător cu 9 cartușe de calibrul 5,45 mm, o armă pneumatică de model IJ-22 de calibrul 4,5 mm, 12 cartușe cu glonț de calibrul 5,45×39 mm pentru pistol mitralieră AK-74, 1550 cartușe de calibrul 5,6 mm, două arme pneumatice de model necunoscut, o mină antitanc TM-62U, mină anti infanterie PMN-1, două grenade RKG-3.
Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale pentru stabilirea circumstanțelor în care armele au fost dobândite, inclusiv acțiuni procesuale de stabilire a scopului păstrării acestora, precum și altor persoane implicate.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deținere, port şi folosire a armei.
O nouă premieră medicală în țara noastră! Medicii au salvat viața unui bărbat datorită unei intervenții care nu a mai realizată până acum
O nouă premieră la Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”. Chirurgii vasculari de comun cu cardiochirurgii au salvat viața unui bărbat de 62 de ani, diagnosticat cu anevrism toraco-abdominal gigant rupt, efectuând operația prin toracofrenolombotomie. Astfel de intervenții chirurgicale nu au fost realizate în țară până acum. Operația a durat mai bine de șapte ore, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Anevrismul enorm de 27 cm (anevrism mic se consideră 5 cm, mediu 5-7 cm) a fost situat în zona de unde se alimentează organele viscerale și măduva spinării cu sânge, ceea ce reprezintă o poziționare dificilă pentru efectuarea intervenției. Operația a putut fi realizată doar cu o echipă mixtă de chirurgi, fiind utilizată circulația extracorporeală.
Pacientul a suportat timp de doi ani dureri abdominale persistente, fără a cunoaște cauza exactă. Aproximativ un an în urmă, i s-a pus diagnosticul de anevrism toraco-abdominal cu risc major de ruptură, însă a amânat intervenția chirurgicală recomandată. În noiembrie anul curent, starea sa s-a agravat brusc din cauza ruperii anevrismului. Inițial, bărbatul a fost internat la Spitalul Clinic Bălți, de unde a fost ulterior transferat de urgență la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” pentru tratament de specialitate. În prezent, pacientul se simte bine și a fost externat, continuând recuperarea la domiciliu.