Pe 8 ianuarie, Kim Jong-un, liderul suprem din Coreea de Nord a împlinit 38 de ani. La sfârșitul anului trecut au fost marcați 10 ani de când a venit la putere, o perioadă în care stârnit tot felul de controverse și a atras atenția cu tot felul de decizii care de care mai absurde. S-a spus despre el că este foarte bolnav, după ce a lipsit o perioadă din atenția publică, zvonuri întările apoi de faptul că a slăbit vizibil într-o perioadă scurtă de timp. Însă Kim pare că se simte mai bine ca niciodată, în timp ce țara lui traversează o perioadă foarte dificilă.
Însă Kim a promis că obiectivul să principal în 2022 este să scape Coreea de Nord de foame.
Kim Jong-un a primit educație în Elveția
Deși a fost cel de-al treilea copil, Kim Jong-il l-a mumit pe el succesor. Înainte să devină lider suprem, Kim Jong-un ar fi primit educație la școli de prestigiu din Europa. Conform unor surse, sub un nume fictiv, ar fi urmat o școală privată cu limba de predare engleză din Elveția, lângă Berna, între 1993 și 1998. Foștii colegi au spus despre el că era timid, dar foarte conștiincios. Avea note bune, se înțelea bine cu colegii și era mare iubitor de baschet.
Ulterior ar fi urmat timp de 2 ani, până în 2000, cursurile unei școli publice tot din Elveția.
A revenit apoi în țară și a obținut două diplome universitate, în 2002 și 2007.
La 29 decembrie 2011, după încheierea perioadei de doliu național decretate în urma morții tatălui său, a fost proclamat oficial „conducătorul suprem al partidului, statului și armatei”.
Kim Jong-un ar fi mai apropiat de popor decât predecesorii săi, scrie digi24.ro.