Povestea fascinantă a castelului Predjama, construit într-o peșteră din Slovenia

Predjama este unul dintre cele mai extraordinare castele din lume, construit în gura unui ansamblu de peșteri din sud-vestul Sloveniei.

Amplasat la jumătatea înălțimii unei stânci de 123 de metri, acesta a fost catalogat de Guinness World Records drept cel mai mare castel dintr-o peșteră din lume. Cu o fațadă renascentistă care datează din anii 1580, cuvântul „maiestuos” nu reușește să-l descrie suficient de bine. Vojko Jurca, ghid turistic și istoric, a spus pentru CNN povestea acestui castel fascinant.

Povestea fascinantă a castelului Predjama

Povestea castelului Predjama se concentrează pe cea a baronului tâlhar Erasmus von Lueg, un Robin Hood local care s-a refugiat în castel la mijlocul anilor 1480, după ce l-a ucis pe contele Pappenheim, mareșalul Curții imperiale de Habsburg, într-un duel a cărui legitimitate a fost contestată. Ca să răzbune moartea contelui, împăratul Frederic al III-lea a ordonat un asediu la Predjama.

Dar Erasmus a rămas de neatins, ajutat de o rețea de tuneluri secrete săpate în stânci care i-au permis să aducă provizii și să colecteze apa de ploaie. Și-a batjocorit adversarii aruncându-le cireșe proaspete aduse de pe Valea Vipavei, la 20 de kilometri vest, folosind acele pasaje subterane.

Sfârșitul lui avea să vină după un an și o zi, când Erasmus a fost trădat de un servitor.

După cum spune Jurca, când Erasmus s-a dus într-o anexă situată pe o terasă de la etajul trei, unde se afla toaleta, servitorul a aprins o torță ca semnal. Câteva momente mai târziu, o ghiulea de tun a lovit anexa, ucigându-l pe Erasmus în timp ce-și făcea nevoile. Anexa a fost ulterior reconstruită.

Felul în care a murit Erasmus nu a scăpat atenției fanilor „Game of Thrones”, care îi compară povestea cu finalul nedemn al Lordului Tywin Lannister, care a fost ucis cu o arbaletă în timp ce stătea pe wc.

Legenda și istoria sunt doar o parte din atracția castelului Predjama. Construcția este monumentală și organic legată de natură.

Ce pot vedea turiștii în castel

Când mergi spre el, castelul este complet ascuns din orice direcție, fiind vizibil doar în ultimul moment, asta în timp ce santinelele lui ar fi putut să vadă imediat pe oricine se apropia.

Interiorul lui arată că pentru oamenii din Evul Mediu siguranța era mai importantă decât confortul: castelul este o fortăreață, însă frigul și umezeala îl fac aproape de nelocuit.

În prezent, intrarea în castel se face pe un pod mobil, însă cea originală era mai sus, foarte greu accesibilă. Se ajungea la ea prin intermediul unor scări care puteau fi retrase rapid apoi.

Pe vremuri, vizitatorii intrau mai întâi în sala de judecată, unde se împărțea dreptate. Puțini dintre supușii conducătorului puteau trece mai departe, cu excepția cazului în care ar fi avut ghinion.

În spatele unei uși masive din lemn se află o cameră de tortură, apoi o temniță.

Sub castel este o peșteră lungă de peste 10 kilometri care poate fi vizitată în lunile de vară, cu echipament de speologie adecvat, lămpi și un ghid specializat. Iarna, peștera este închisă.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

Două localități din raionul Ștefan Vodă se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare

Două localități din raionul Ștefan Vodă: Volintiri și Copceac, ar putea fi primele localități care se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare.

Reforma de amalgamare: Două sate din Ștefan Vodă se vor uni voluntar

Primarul satului Volintiri, Igor Hîncu, spune că până a anunțat public decizia de amalgamare, administrațiile locale au urmat etapele necesare acestui proces. Hotărârea urmează să fie votată la ședința Consiliilor locale, care vor avea loc în luna iulie, transmite Radiomoldova.md.

Amalgamarea este necesară, crede Igor Hîncu, care argumentează că cele două localități vor avea de câștigat.

„Înțeleg că orice schimbare este dureroasă, orice noutate este sperietoare, dar dacă începem acum amalgamarea voluntară vom beneficia și de suplimente financiare la buget. Anual, până va avea loc acea amalgamare, până în 2030. Dar este mult de lucru. Oamenilor le este frică să nu fie ca atunci când erau unite județele comune, și pentru un certificat se gândesc că tot așa vor trebui să se ducă departe. Dar noi și la Volintiri, și la Copceac avem Centru unificat de prestare servicii publice”, a declarat Igor Hîncu.

Deși este un subiect care a stârnit numeroase discuții, amalgamarea este o soluție pentru localitățile și primăriile care nu au specialiști suficienți și resurse financiare pentru dezvoltarea satelor, este de părere primarul din Copceac, Vasile Țînțari.

„Noi vrem să oferim servicii mai bune, să avem bugete concrete, avem lipsă de specialiști. Nu se face nimic dacă se unesc două primării. Eu cred că n-o să-i afecteze pe cetățeni absolut deloc”, a menționat Vasile Țînțari.

Procesul de amalgamare presupune absorbția satelor, comunelor, orașelor sau municipiilor de către o localitate din apropiere mai puternică din punct de vedere al capacităților administrative, formând astfel o unitate administrativ-teritorială nouă. Sunt și câteva condiții, noua unitate trebuie să aibă cel puțin 3.000 de locuitori, iar primăria să poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 12 angajați, dar și alte câteva condiții.

În noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară și au anunțat că localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru pregătirea acestui proces.

Un olandez propune înmormântarea eco: „Cred că David Attenborough şi Greta Thunberg ar fi fani ai sicriului meu din ciuperci”
Articolul anterior
Cinci oameni au ajuns la spital în urma unui accident violent produs la Nisporeni
Articolul următor