Începând de astăzi, 25 ianuarie și până pe 28 ianuarie se va desfășura selecția națională pentru desemnarea reprezentantului Republicii Moldova la concursul „Eurovision 2022”.
Prima etapă presupune examinarea dosarelor, iar audierea live a concurenților va avea loc pe 29 ianuarie. Printre participanții din acest an se numără: Ana Cernicova, Diana Rotaru, Annet Smirnova, Ricky Ardezianu.
Tot pe lista participanților se numără și formația Zdob și Zdub & Frații Advahov cu ultima piesă lansată în colaborare „Trenulețul”.
Lista concurenților și piesele pot fi văzute aici.
Juriul va fi format din interpreţi, compozitori, textieri atât din Republica Moldova cât și de peste hotare, precum şi din persoane publice cu specializări în diverse domenii. Componența echipei de jurizare va fi făcută publică doar în ziua etapei respective.
În anul 2021, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision a fost Natalia Gordienko. Artista s-a clasat pe locul 13, cu 115 puncte, fiind însoțită de Filip Kirkorov
Concursul Eurovision 2022 va fi a 66-a ediție. Acesta se va desfășura în Torino, Italia pe data de 10-14 mai 2022, după ce trupa rock „Maneskin” din Italia a câștigat ediția 2021, cu piesa „Zitti E Buoni”.