O româncă din Austria i-a ucis cu mașina pe copilul și soția amantului ei

O româncă de 37 de ani din Austria, aparent autoarea unui accident de circulație în care au murit două persoane – o mamă de 43 de ani și fiul ei de 5 ani – este acum cercetată pentru crimă, după ce anchetatorii au descoperit că cele două femei se știau, iar românca i-ar fi lovit intenționat cu mașina.

drum seara

Tragedia s-a petrecut sâmbătă seară, la ora 16:33, pe un drum liniştit, fără trafic și cu limită de viteză de 30 km/ oră din Villach, oraș din Carintia. O mașină condusă cu viteză i-a lovit din plin pe femeia de 43 de ani și pe fiul ei, de 5 ani. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut să-i salveze, relatează krone.at.

Polițiștii au plecat imediat în urmărirea mașinii care provocase accidentul, pe care au descoperit-o la aproximativ 500 de metri de locul impactului, la marginea unei păduri. La volanul acesteia nu era nimeni, însă au fost lăsate urme de sânge pe zăpadă care i-au condus pe polițiști la românca de 37 de ani.

Aceasta era grav rănită, însă nu în urma accidentului: avea mai multe tăieturi de cuțit pe care, cel mai probabil, și le-a produs singură.

Românca, domiciliată în altă localitate, a fost dusă la spital în stare gravă și urmează să fie audiată când starea ei va fi mai bună.

Punând cap la cap toate datele, anchetatorii au ajuns la concluzia șocantă că cele două femei se cunoșteau, că românca fusese amanta soțului femeii ucise. Se pare că bărbatul le părăsise pe amândouă. Având în vedere aceste informații, precum și dinamica evenimentelor, anchetatorii au deschis dosar de crimă.

Procurorul Markus Kitz, cel care conduce ancheta, a declarat pentru sursa citată: „Nu putem confirma sau infirma în acest moment că femeile s-au întâlnit înainte de accident”. Dar legătura dintre ele a fost un motiv suficient pentru ca Biroul de Poliție Criminală din Carintia să preia ancheta. Locul accidentului este acum considerat locul crimei și se caută martori.

Procurorul speră că șoferița româncă va putea fi audiat în curând: „Atunci cu siguranță vom ști mai multe”.

sursa: www.digi24.ro

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Norocul unui tânăr din România, câștigător pe piața criptomonedelor. „Am investit cinci mii de dolari, iar câștigul a depășit un milion”
Articolul anterior
Tone de nuci furate dintr-un depozit din Ialoveni. Paguba ajunge la circa 200 mii lei
Articolul următor