Un tânăr și-a anunțat moartea pe Instagram, apoi s-a aruncat sub trenul care o aducea acasă pe mama lui

Giulio Massimo, un băiat în vârstă de 19 ani, și-a pus capăt zilelor aruncându-se în fața trenului, în gara Carmagnola, lângă Torino, Italia. În garnitură se afla chiar mama lui, care se întorcea acasă într-un vagon plin de navetiști.

Cu puțin timp înainte de a comite gestul extrem, băiatul de 19 ani a început să povestească într-un story pe Instagram despre moartea sa, ultimele lui ore de viață, scrie observatornews.ro.

Era în gara din Carmagnola, lângă Torino, când i-a luat la înjurături pe conductorii unui tren, care l-au dat jos din vagon pentru că nu avea bilet. Câteva minute mai târziu, Giulio s-a aruncat sub garnitura în care călătorea mama lui, care se întorcea acasă de la Torino, într-un vagon plin de navetiști.

„De acum înainte nu voi mai ie;i din casă pentru simplul moritv că nu știu să mă fac respectat”, scria băiatul în ultimul story postat pe rețeaua de socializare, înainte de gestul extrem.

Băiatul s-a aruncat sub trenul în care se află mama lui

Unii martori prezenți la locul tragediei spun că l-au văzut pe băiat apropiindu-se de șine cu un mers lent, dar hotărât, cu telefonul mobil în mână. Apoi, a așteptat trenul cu numărul 3313, care a plecat din Torino la ora 16.45.

Nenorocirea s-a produs la ora 18.00, iar printre călători se afla și mama tânărului. 

„Să sperăm că nu este fiul meu”, ar fi spus femeie.

Știa că fiul ei o așteaptă în gară, pentru că vorbise cu el la telefon cu puțin timp înainte. 

Din păcate, fricile femeii s-au adeverit. Și-a recunoscut băiatul, dezvăluind anchetatorilor problemele psihice de care acesta suferea. Carabinierii au deschis o anchetă în acest caz, au confiscat telefonul băiatului și face cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Experții germani recomandă a patra doză de vaccin Covid-19: Nivel bun de protecție împotriva formelor grave
Articolul anterior
Jennifer Lopez, declarații inedite despre relația cu Ben Affleck: „Un lucru rar, prețios, frumos”
Articolul următor