Sume mari de bani, înscrisuri de ciornă și alte probe găsite la domiciliile ex-deputaților percheziționați. Toate urmează a fi examinate de procurori

Procuratura Anticorupție informează că, în perioada 02-03 februarie 2022 a efectuat mai multe percheziții la 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova, vizați în cadrul unor cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate de către procurorii anticorupție pe faptul coruperii unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru părăsirea fracțiunii parlamentare din care făceau parte.
Menționăm că, procurorii au efectuat percheziții la domiciliile persoanelor vizate, în automobilele acestora, precum și la sediile deținute de rude ale acestora.

În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost ridicate calculatoare, telefoane mobile, documente, înscrisuri de ciornă și alte probe, care urmează a fi examinate pentru a stabili relevanța pentru investigațiile efectuate pe aceste cazuri.
De asemenea, în locațiile unde au fost efectuate percheziții au depistate mai multe sume bănești, proveniența cărora va fi cercetată în cadrul urmăririi penale.

Astfel, în rezultatul percheziții efectuate la unul dintre ex-deputați, în cadrul unui safeu metalic deținut la o instituție bancară au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 65 000 euro și 30 000 dolari, respectiv într-un alt depozit bancar, la același deputat au fost depistați 20 000 dolari și 85 000 euro.

În cadrul altor percheziții la domiciliile ex-deputaților au fost depistate la fiecare dintre ei diferite sume de bani. Cea mai mică sumă a fost depistată la unul dintre ex-deputați în mărime de 500 euro, respectiv cea mai mare sumă de bani a fost depistată la domiciliul unui alt ex-deputat în mărime 34 700 dolari SUA și 44 300 euro.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, au fost reținuți pentru un termen de 72 de ore, cinci ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Totodată, informăm că, pe parcursul zilei de ieri 03 februarie 2022, procurorii anticorupție au înaintat învinuirea celor cinci ex-deputați reținuți, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită (art.330/2 din Codul penal).
Subsecvent, procurorii anticorupție au înaintat demersuri de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile, care urmează să fie examinat pe parcursul zilei de astăzi, 04 februarie 2022, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

În partea ce îi privește pe ceilalți ex-deputați, informăm că, până la acest moment au fost recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită 6 ex-deputați din Parlamentul Republicii Moldova, urmând a fi audiați încă 2 ex-deputați.

Remarcăm că, în procesul de audiere în calitate de bănuiți și respectiv învinuiți, aceștia au dat declarații, însă nici unul dintre ei nu recunoaște vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.

E spirit de Sărbătoare în Capitală! Chișinăul, decorat de Paște

Primăria Chișinău informează că, tradițional, în preajma sărbătorilor luminate, în centrul Capitalei va fi inaugurată zona cu luminițe și decorațiuni având tematica pascală.

De asemenea, străzile din sectoarele capitalei sunt decorate cu figurine de iepurași, ouă colorate și flori de primăvară, creând o atmosferă plină de căldură.

Pe durata Sărbătorilor de Paște, pe străzile centrale va fi conectat și iluminatul decorativ.

Un moldovean a ,,uitat” să declare în vamă peste 70 perechi de încălțăminte presupuse a fi de brand

A ”uitat” să declare în vamă peste 70 perechi de încălțăminte presupuse a fi de brand. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, urmare a verificărilor unui microbuz de model “Mercedes-Benz Sprinter”, ce se deplasa din Germania spre Republica Moldova.

În cadrul controlului vamal, șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 30 de ani a comunicat că toate bunurile transportare au fost indicate în declarația vamală.

În urma controlului fizic detaliat, în habitaclul destinat bagajelor, precum și sub banchetele pasagerilor au fost depistate 71 perechi de încălțăminte cu înscrisuri ale unor branduri renumite, tăinuite în scopul transportării ilicite și nedeclarate autorității vamale.

Lotul comercial de încălțăminte a fost ridicat și transmis spre expertiză, dar concomitent au fost interpelați și deținătorii de protecție vamală a proprietății intelectuale.

Preliminar, valoarea lotului de încălțăminte presupusă a fi de brand este de sute de mii de lei.

Șoferul riscă să fie sancționat contravențional pentru dosirea mărfurilor și nedeclararea acestora controlului vamal.

Ce spune astrologul Prințesei Diana despre soarta Prințesei Kate, care urmează un tratament pentru cancer. A citit în stele și ce îl așteaptă pe Prințul William

Debbie Frank a colaborat cu prinţesa Diana ani la rând, după ce a cunoscut-o în 1989. Cele două femei au devenit prietene apropiate până la finalul vieţii prinţesei de Wales, în 1997. Astrolog de profesie, Debbie a făcut mai multe previziuni legate de familia regală, iar acum vorbește despre soarta Prințesei Kate.

În 2022, Debbie Frank a descris perfect ce o așteapta pe Kate Middleton în acel an. „Kate este gata să strălucească în lumina reflectoarelor. Oamenii rezonează cu aura ei calmă și constantă, ea având toate elementele pentru a fi o viitoare regină”, spunea astrologul. Când Prințesa de Wales a împlinit 40 de ani, pe 9 ianuarie 2022, zodiile de pământ s-au aflat în centrul atenției, inclusiv Capricornul. „Soarele și Venus se unesc, iar asta înseamnă că Prințesa se va simți apreciată și iubită, aflându-se într-un loc foarte bun”, mai spunea cititoarea în zodii, potrivit hellomagazine.com și protv.ro.

Debbie, care a fost confidenta și astrologul Prințesei Diana, a remarcat totuși o schimbare interesantă la jumătatea anului 2022. „Începând de la mijlocul verii, Kate va dori să-și creeze un stil de viață personal care oferă un nou ritm familiei ei. Până la sfârșitul lui octombrie, ea își va stabili baze solide ”, a spus ea, ceea ce s-a și întâmplat. Spre exemplu, 2022 a fost anul în care Kate a îmbrățișat cu adevărat moda vintage pentru prima dată, iar în septembrie 2022, statutul lui Kate Middleton s-a schimbat, când ea a devenit oficial prințesa de Wales. 

Astrologul Prințesei Diana, prima reacție după ce Prințesa Catherine a anunțat că face chimioterapie

Pe 22 martie, după anunțul Prințesei de Wales legat de boala sa, astrologul Prințesei Diana, Debbie Frank, a publicat o previziune pe pagina sa de socializare. „Eclipsele sunt semnul pentru evenimente majore, poate chiar șocante, așa cum Prințesa de Wales a anunțat că urmează chimioterapia, exact când avem o eclipsă de Lună plină în zodia Balanței. Aceasta coincide cu o întorsătură dramatică. Prințul William cade și el sub impactul eclipsei. Vestea bună este că diagrama lui Kate este imprimată cu o rezistență și cu o forță extrem de puternice și aș crede că, până la eclipsa de soare din 2 octombrie, atât Kate, cât și William vor putea lăsa totul în urmă”. Cu alte cuvinte, astrologul are o previziune pozitivă pentru viitorul lui Kate și William. 

Cu aproximativ trei ani în urmă, astrologul prinţesei Diana a spus că fetiţa cuplului Harry şi Meghan va „pune o amprentă asupra lumii”. Lilibet va deveni o persoană iubită de ceilalţi, vorbăreaţă şi curioasă, cu o personalitate care va atrage ca un magnet oamenii.

Astrologul i-a citit horoscopul Prințesei Diana cu o lună înainte de a muri și a prezis un eveniment major (nr. i-a spus despre o eclipsă de lună) în weekendul în care s-a întâmplat accidentul din Paris. Diana a interpretat atunci acea previziune ​​ca pe ceva pozitiv pentru ea. Debbie a spus: „Diana a fost fericită, pentru că a decis că este începutul unei noi vieți”.(…)„Era foarte fericită cu Dodi, petrecea mai mult timp cu băieții și era tot mai ocupată cu acțiunile caritabile. Ne-am gândit că alinierea ar putea fi pozitivă”.

Peste 3 mii de moldoveni, fără număr de identitate și buletin. ,,E satanic”
Articolul anterior
Fostul candidat la funcția de primar de Bălți, Alexandr Nesterovschi va ocupa mandatul vacant de deputat de pe lista BCS
Articolul următor