Cadrele didactice vor primi compensații mai mari pentru pregătirea profesională

Ministerul Educației și Cercetării informează că, a înaintat un nou proiect de Hotărâre de Guvern de majorare a compensațiilor bănești anuale personalului de conducere și didactic din instituțiile publice de învățământ general în cadrul şedinţei Secretarilor generali din 3 februarie 2022.

Astfel, proiectul menţionat a fost elaborat în scopul acordării suportului pentru formarea profesională continuă și creșterea calității procesului de predare-învățare-evaluare, precum şi în scopul implementării eficiente a TIC în educație, dezvoltării competențelor digitale ale cadrelor didactice, scrie realitatea.md.

Mai mult, ecretarul general al Ministerului Educaţiei şi Cercetării dna Nadejda Velişco a menţionat în cadrul şedinţei Secretarilor generali că majorarea cuantumului compensației de la 2000 de lei la 4000 de lei este un angajament al Guvernului asumat în Programul de guvernare și, în acest scop, au fost alocate circa 172 mln lei, mijloacele financiare prevăzute în  Legea nr.205/2021 a bugetului de stat pentru anul 2022. De aceste compensații vor beneficia peste 43000 de cadre didactice și de conducere.

Proiectul menţionat prevede extinderea listei bunurilor ce pot fi procurate din compensația unică cu posibilitatea achiziționării bunurilor de birotică și papetărie, consumabile pentru calculatoare și conexiune la Internet. În conformitate cu prevederile proiectului, compensațiile bănești anuale vor fi oferite cadrelor didactice și de conducere în luna septembrie.

Imagini apocaliptice după incendiul devastator din Los Angeles: Mii de proprietăți ultraluxoase, făcute scrum și 11 oameni morți

Incendiul din Los Angeles, care durează de patru zile, a mistuit tot ce a întâlnit în cale. Pe lângă cel puțin zece victime omenești, focul a șters, pur și simplu, de pe fața pământului, sute de proprietăți de lux, în special cele din zona plajei Malibu sau Pacific Palisades, acolo unde locuiesc o mulțime de vedete. Așadar, autoritățile americane au confirmat 11 decese cauzate de incendiile din zona Los Angeles, informează BBC. Cinci dintre decese au avut loc în incendiul din Palisades, iar celelalte şase în incendiul din Eaton, scrie digi24.ro.

Incendiile de vegetație din Los Angeles au ars mii de hectare de teren și au distrus mii de case, dar emblematica Getty Villa, care găzduiește un muzeu, a rămas în picioare cu pagube minore.

Rămăşiţele umane au fost confirmate doar în trei dintre cazuri, potrivit oficialilor. Nu au fost furnizate informaţii suplimentare privind identitatea victimelor. Preşedintele american în exercițiu, Joe Biden a spus că Los Angeles-ul, cuprins de incendii devastatoare, seamănă cu o „scenă de război”, relatează AFP. „M-a făcut să mă gândesc la o scenă de război, cu bombardamente”, a declarat Joe Biden în cursul unei reuniuni la Casa Albă privind incendiile din Los Angeles.

Biden a adăugat că există „dovezi clare de jafuri” în metropolă, denunţând „demagogii” care caută să profite de pe urma dezinformării în jurul dezastrului, potrivit Agerpres. Autorităţile au decretat vineri restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în zonele afectate de incendiile violente care devastează Los Angeles-ul de trei zile, măsură luată pentru a preveni jafurile, au anunţat vineri autorităţile locale. „Nu mergeţi în aceste zone afectate. Dacă mergeţi acolo, riscaţi să fiţi arestaţi. O facem pentru a proteja clădirile, casele pe care oamenii le-au părăsit pentru că li s-a ordonat să facă acest lucru”, a afirmat şeriful din Los Angeles, Robert Luna, în cursul unei conferinţe de presă.

Combinatul de la Cricova a retras colecția de vinuri a lui Putin și-i interzice accesul în beciuri

„Cricova” a scos vinurile președintelui rus Vladimir Putin din colecțiile prezentate vizitatorilor și le-a trimis în depozit. În plus, lui Putin îi este interzis accesul în beciurile vinăriei Cricova, transmite IPN.

În total 607 sticle i-au fost oferite lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale din 2007. Potrivit administrației vinăriei, colecția nu a fost distrusă, dar stocată într-un depozit, fiind ferită de ochii vizitatorilor.„Colecția de vinuri a lui Vladimir Putin a fost stocată în depozitul Combinatului de Vinuri Cricova în luna februarie 2022. Colecția de vinuri este constituită la moment din 607 sticle, fiind oferită în dar în 2007 de către conducerea țării”, a declarat pentru presă Sorin Maslo, directorul general al companiei.Președintele Rusiei și-a sărbătorit jubileul de 50 de ani la „Cricova”, dar acum, potrivit șefului vinăriei, Putin are interdicție în beciuri.„Această decizie face parte dintr-un efort mai amplu al vinăriilor moldovenești de a reduce dependența de gazul rusesc și de a adopta surse de energie regenerabilă”, scrie presa internațională.

De altfel, Cricova și-a redus costurile energetice cu 25% prin construirea de parcuri solare și îmbunătățirea izolației.Între timp, vinăria Purcari, cunoscută pe piețele occidentale după ce a renunțat la sprijinul Rusiei, la fel, a făcut tranziția către energie verde.Vasile Tofan, președintele consiliului de administrație al Purcari, spunea că embargourile repetate ale Rusiei din 2010 au forțat spre această schimbare. După instalarea panourilor solare, Purcari acoperă o treime din consumul său energetic.

Panică într-o benzinărie din Capitală, după ce o mașină de taxi a explodat. Au intervenit două echipe de pompieri

În dimineața zilei de 11 ianuarie 2025 pompierii au fost solicitați să intervină la lichidarea flăcărilor ce au cuprins un automobil, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit informațiilor, s-a produs o explozie după ce automobilul s-a alimentat și s-a deplasat la o distanță de 20 metri de stația de alimentare cu gaz de pe strada Albișoara 19 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:45. La fața locului au fost îndreptate două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit ca flăcările au cuprins în totalitate automobilul de model Toyota Prius. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 09:50 și lichidarea completă la ora 10:57. În urma incendiului șoferul, un bărbat în vârstă de 55 de ani a primit arsuri pe suprafața corpului. Acesta a primit îngrijiri medicale de rigoare la fața locului, de spitalizare nu a fost nevoie. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

Constantin Țuțu, supărat foc pe Vladmir Voronin după ce l-a numit urât schimonosindu-i numele
Articolul anterior
Tânăra din imagini este căutată de Poliție. A găsit peste 10 mii de lei într-un centru comercial din Capitală
Articolul următor