Cele mai căutate și mai bine plătite joburi în România

Cel mai bine plătite locuri de muncă din România se găsesc în IT, telecomunicații, inginerie, industria petrolieră şi sănătate, potrivit datelor de pe o platformă de recrutare online. Dintre toate domeniile, IT-ul a atins cea mai mare creștere a veniturilor, care pot ajunge și până la 5.000 euro, scrie digi24.ro.

Domeniile IT, telecomunicaţii, inginerie, industria petrolieră şi sănătate, sunt urmate de cel financiar şi cel al resurselor umane, cu salarii ce pornesc de la 2.000 de euro şi pot ajunge până la 5.000 de euro, net, conform datelor de pe platforma de recrutare citată de Agerpres.

În ultimul timp, accesul candidaților români la alte piețe din regiune sau chiar de pe alte continente s-a liberalizat tot mai mult. „Majorările salariale consistente din zona IT sunt determinate atât de creşterea cifrei de afaceri a firmelor din domeniu, dar şi de competiţia puternică pentru angajaţi pe piaţa locală şi nu numai”, susţin specialiştii în resurse umane.

„Domeniul IT deţine şi în acest an fruntea clasamentului cu cele mai bune oferte de joburi de pe piaţă. Potrivit datelor INS, salariile pentru angajaţii din IT&C sunt mai mari în Cluj decât în Bucureşti, fenomen explicat prin numărul redus de specialişti în Cluj, raportat la cererea mare din partea companiilor. Chiar dacă activitatea poate fi făcută de la distanţă, costurile de trai ridicate influenţează cerinţele candidaţilor şi astfel se justifică diferenţa de salariu dintre un specialist clujean şi unul din capitală”, se menţionează în analiză.

În pozițiile de coordonare, cei mai căutați sunt managerii de produse, vânzări și din domeniul financiar 

În acelaşi timp, în domeniul IT, cele mai bune oferte sunt pentru candidaţii cu poziţii de Senior DevOps Engineer, cu un salariu net de până la 5.500 euro şi asigurare medicală, program de lucru flexibil, cursuri de dezvoltare personală, tichete de masă, dar şi alte beneficii.

Poziţii ca cele de Full Stack Developer sau Senior Java Developer oferă, pe lângă salariul de top, asigurare medicală, program de lucru flexibil, sprijin în reorientarea profesională internă şi tichete de masă.

La rândul lor, candidaţii pentru poziţia de .NET Technical Lead pot obţine un salariu cuprins între 3.000 şi 5.000 euro, cu beneficii precum bonus de performanţă, training și zile libere suplimentare.

„Printre poziţiile cu cele mai mari salarii la început de an se numără şi poziţiile de management şi coordonare, cei mai căutaţi fiind managerii de produse, vânzări sau cei din domeniul financiar. Salariile oferite pentru aceste poziţii variază între 2.000 de euro net în cazul unui manager în domeniul financiar şi până la 4.500 de euro net în cazul unui manager de produs. Printre beneficiile celor care aplică pentru aceste poziţii se numără asigurarea medicală, tichete de masă, asigurare de viaţă şi de accident sau deconturi pentru transport”, notează sursa citată.

Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion

Mai multe zodii vor atrage toate privirile de Revelion. Acestea se pregătesc de luni întregi pentru petrecerea dintre ani, iar cei din jur vor aprecia efortul lor. Ele și-au ales o ținută spectaculoasă și și-au făcut programare la salon pentru a arăta ca vedetele preferate, scrie evz.ro.

Berbec

Berbecii își doresc mereu să fie în centrul atenției, iar la petrecerea de Revelion dorința lor se va îndeplini. Sunt șanse mari să se întâlnească cu fostul lor partener în noaptea dintre ani și să îl facă să regrete că i-au pierdut. Acești nativi vor purta o ținută foarte îndrăzneață și vor face un adevărat spectacol pe ringul de dans. Ei vor fi apreciați de toți invitații și vor avea zâmbetul pe buze toată noaptea.

Scorpion

Și Scorpion vor atrage toate privirile în noaptea dintre ani. Aceștia vor merge la o petrecere exclusivistă și vor purta o ținută demnă de covorul roșu. Ei vor fi în centrul atenției, dar se vor confrunta și cu câteva persoane care îi invidiază și care le vor pune bețe în roate de Revelion. Aceștia trebuie să profite din plin de momentele frumoase și să fie încrezători. Sunt șanse mari să se distreze pe cinste, mai ales dacă ignoră „cârcotașii” și dacă nu mai pun răul în față.

Săgetător

Săgetătorii vor petrece ca un rock star de Revelion. Aceștia vor fi în centrul atenției datorită energiei lor și toți invitații vor vrea să fie cât mai aproape de ei. Sunt șanse mari să se sărute în vâsc cu persoana iubită și să aibă parte de cea mai frumos Revelion de până acum. Este indicat ca Săgetătorii să renunțe la timiditate și să își scoată în evidență calitățile. Aceștia vor atrage toate privirile și pe ringul de dans. S-ar putea să își facă și prieteni noi în noaptea dintre ani.

Doi tineri, cercetați penal pentru comiterea unui furt într-o stație PECO

Doi tineri de 20 și 23 de ani sunt cercetați penal pentru comiterea unui furt într-o stație PECO din Grătiești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul acțiunilor speciale de investigație, polițiștii Inspectoratului de poliție Rîșcani au stabilit că suspecții au intrat în magazin și au sustras produse alimentare și 8 sticle cu alcool, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

Suma prejudiciului cauzat a fost estimatǎ la 3 200 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspecții au fost identificați și reținuți.

Tinerii sunt cercetați penal , iar conform legislației ei riscă închisoare de până la 4 ani.

Celebra casă din „Singur acasă” și-a găsit, în sfârșit, cumpărător. Cu cât va fi vândută

Casa celebră din filmul „Singur acasă”, unde Kevin McCallister trăiește o serie de peripeții de Crăciun, și-a găsit un cumpărător după ce a fost scoasă la vânzare pentru 5,25 milioane de dolari. Conacul din Illinois, care a fost locul de filmare pentru exteriorul casei din ambele filme din franciza „Home Alone”, a fost achiziționat de un nou proprietar, iar tranzacția a fost încheiată chiar de Crăciun, scrie evz.ro.

Casa din „Singur acasă” a fost vândută pentru o sumă fabuloasă de Crăciun

Casa celebră din filmul „Singur acasă” a găsit în sfârșit un cumpărător, la aproape trei decenii după lansarea filmului. Situată în Illinois, proprietatea a fost pusă la vânzare în acest an pentru 5,25 milioane de dolari, iar recent s-a anunțat că vânzătorul a acceptat o ofertă, iar tranzacția este „în curs” de finalizare. Această casă a fost locația principală în exteriorul filmului din 1990 și al continuării sale din 1992, „Home Alone 2: Lost in New York”.

Proprietatea de 836 de metri pătrați și toate facilitățile sale

Casa, construită în 1921, dispune de un spațiu imens, cu cinci dormitoare și șase băi. De asemenea, include patru șeminee, două spălătorii, două jacuzzi, un bar, o sală de cinema privată, un spațiu de recreere, o sală de gimnastică și un teren de sport acoperit.

Cu toate aceste facilități de lux, noii proprietari vor spera să evite peripețiile și năzbâtiile care au făcut ca casa să devină celebră în filmele de Crăciun.

Macaulay Culkin s-a gândit să cumpere casa

Macaulay Culkin, actorul care l-a interpretat pe Kevin McCallister în „Singur acasă”, a recunoscut că s-a gândit să cumpere casa atunci când a fost scoasă la vânzare.

Deși nu a făcut pasul de a achiziționa conacul, el a spus pentru Entertainment Weekly că „am avut o jumătate de gând să o cumpăr  doar pentru amuzament”.  potrivit The Independent.

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Casa a fost vândută ultima dată în 2012 pentru 1,58 milioane de dolari și a fost închiriată pentru o noapte în 2021 ca parte a unei campanii promoționale pentru reboot-ul „Home Alone” al Disney, oferind oaspeților o experiență unică din film.

Rușii au băut anul trecut peste 2 miliarde de sticle de tărie
Articolul anterior
Băieții de la Akord au lansat o nouă piesă. ,,Melodia, versurile și vocile voastre sunt unice”
Articolul următor