Kievul ar putea renunţa la candidatura sa la NATO pentru a evita un război cu Rusia

Ucraina ar putea renunţa la candidatura sa la NATO pentru a evita un război cu Rusia, a afirmat ambasadorul ucrainean în Marea Britanie, citat luni de BBC.

O asemenea evoluţie ar fi o concesie majoră faţă de Moscova, în răspuns la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţele Ucrainei, notează Reuters.

Ambasadorul Vadim Pristaiko a declarat pentru BBC că Ucraina este dispusă la „flexibilitate” în legătură cu obiectivul său de a adera la alianţa militară occidentală, aderare despre care preşedintele rus Vladimir Putin a spus că ar putea duce la un război.

„Am putea – mai ales fiind ameninţaţi astfel, şantajaţi cu asta şi împinşi la acest lucru”, a fost citat Pristaiko, răspunzând la întrebarea dacă Kievul şi-ar putea schimba poziţia cu privire la aderarea la NATO.

Ucraina nu este membră a Alianţei nord-atlantice, dar la summitul NATO din 2008 i s-a oferit perspectiva aderării, ceea ce ar aduce alianţa condusă de SUA chiar la graniţa Rusiei, menţionează Reuters.

Doi elevi din Moldova au obținut locul I la un concurs global de AI

Nikita Moglan și Daniela Malancea, de la Liceul Teoretic “Iulia Hasdeu” din municipiul Chișinău au obținut locul 1 la concursul global de Inteligență Artificială organizat de compania americană Intel. Inclusiv, Oleg Rata și Anastasia Batrincea de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” din mun. Chișinău au câștigat competiția INTEL , la categoria 13-17 ani. Pentru prima dată, Republica Moldova câștigă la nivel global asemenea concurs, Competiției INTEL AI Global Impact Festival 2024.

Nikita Moglan și Daniela Malancea au concurat alături de 105 echipe, au dezvoltat un proiect de inteligență artificială care are ca scop îmbunătățirea accesului echitabil la sănătate. Proiectul lor oferă diagnostice rapide pentru comunitățile dezavantajate, permițând atât pacienților din zone izolate, cât și furnizorilor de servicii medicale să obțină rapid informații esențiale.

Oleg Rata și Anastasia Batrincea au dezvoltat proiectul ,,Road Condition Recognition”, un exemplu de cum inteligența artificială poate transforma problemele cu care ne confruntăm în soluții inovatoare. Identificarea și evaluarea calității drumurilor din Chișinău nu doar că îmbunătățește siguranța rutieră, ci și condițiile de trai pentru toți cetățenii.

Patru persoane, încătușate în urma perchezițiilor de la Primăria Orhei

Patru persoane au fost reținute și urmează a fi plasate în izolator, în urma descinderilor efectuate vineri, 11 octombrie, la Primăria municipiului Orhei într-un dosar de corupție. Potrivit CNA, pe parcursul zilei, 18 funcționari publici printre care primarul și viceprimarul orașului Orhei, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali au fost percheziționați.

Toate cele 18 persoane vizate urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit.

„Potrivit faptelor investigate, mai multe persoane cu funcție de demnitate publică, funcționari publici și consilieri raionali, în vederea executării obligațiunilor care le reveneau în calitate de funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Orhei, ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin de la diferite persoane printre care persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat care acționau în interesele unei formațiuni politice.

Totodată, aceștia ar fi acceptat și primit remunerații ilicite în vederea susținerii unor formațiuni și persoane politice, participarea în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice, acțiunile fiind executate în detrimentul principiilor de bună funcționare a autorității publice locale”, se arată în comunicatul emis de CNA.

Reprezentanții CNA precizează că despre rezultatele perchezițiilor, dar și sumele de bani depistate, vor reveni cu detalii suplimentare.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Un tânăr a rămas blocat sub un strat de pământ. Incident pe un șantier de construcții din țară

O persoană a fost salvată de angajații IGSU, după ce a rămas blocată sub un strat de pământ. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de vineri, 11 octombrie, pe o stradă din Chișinău, informează unica.md, cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

„Incidentul a avut loc pe teritoriul unui șantier de pe strada Stroescu 24 din municipiul Chișinău. Aici, un bărbat a rămas blocat sub un strat de pământ care s-a surpat în timpul lucrărilor de construcție.

La fața locului au ajuns trei echipe de salvatori, care au stabilit că, în timpul efectuării lucrărilor de izolare a fundației, pământul lutos s-a surpat, iar, în consecință, bărbatul s-a prăbușit într-o groapă sub peretele unei case cu două nivele”, comunică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ulterior, tânărul de 24 de ani a fost predat medicilor de pe ambulanță pentru îngrijiri. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi investigate de autoritățile competente.

Mai multe secții anti-COVID din spitalele din Capitală s-au închis
Articolul anterior
O turistă din Moldova, obligată să îi achite peste 120.000 de lei unei fetiţe din România pe care a accidentat-o pe pârtie
Articolul următor