Atât Madonna, cât şi Janet Jackson sunt amândouă nişte superstaruri pop care au făcut senzaţie în anii lor de glorie şi au inspirat generaţii întregi de cântăreţi. De-a lungul carierei lor îndelungate, amândouă au înregistrat hituri care au rămas nemuritoare: Janet a avut 27 de piese în Topul 10 Billboard, în timp ce Madge se poate lăuda cu 38 astfel de hituri în Top 10, dintre care 12 au ajuns pe primul loc în clasament. Mai mult, Madonna deţine recordul Mondial Guiness pentru cele mai multe piese în Top 40 deţinute vreodată de o femeie.
În schimb, Jackson este singura cântăreaţă care are şapte piese în Top 5 de pe acelaşi album („Rhythm Nation 1814‟) şi a fost primul artist de sex feminin care a fost nominalizat ca „Producătorul anului‟ la Premiile Grammy din 1990. Mai mult, turneul care a promovat acel album a fost cel mai de succes turneu de debut din toate timpurile. Iar interpreta hiturilor „Vogue‟ şi „Like a Virgin‟ a strâns cele mai mari încasări din toate timpurile pentru un artist feminin, cu „Sticky & Sweet Tour‟, în 2008.
E limpede că există o concurenţă acerbă între deţinătoarea a cinci trofee Grammy (Janet) şi posesoarea a şapte astfel de premii (Madonna)! Iar rivalitatea lor a mers atât de departe, încât a depăşit graniţa profesională.
După cum putem citi în cartea lui Jermaine Jackson, „You Are Not Alone: Michael: Through a Brother’s Eyes Read‟, Madonna a fost iubita fratelui mai mare al lui Janet Jackson, Michael Jackson, la începutul anilor ’90. Însă, nu după mult timp, Regina Pop şi-a scos ghearele şi a atacat-o pe cea care-i putea deveni cumnată, dacă relaţia ei cu Regele Pop ar fi decurs atât de frumos, încât să se ajungă să fie oficializată la Starea Civilă.
Ce s-a întâmplat mai exact?
Într-una din seri, când Madonna şi MJ luau cina împreună, ea a început să o critice pe Janet. Nu se ştie de ce s-a ajuns la asemenea situaţie şi nici nu contează prea mult. Cert e că Michael s-a simţit jignit de de acuzele pe care i le aducea iubita lui surorii lui şi, drept urmare, s-a distranţat destul de repejor de Madonna.
Din păcate, Janet a aflat ce-i reproşa „rivala‟ ei şi nu i-a picat deloc bine. În timpul unui interviu oferit celor de la Vibe, în 1994, Janet a spus că n-o urăşte pe Madonna, dar, dacă ar urî-o, ar avea “toate motivele din lume s-o fac”.
Având în vedere că Madonna şi Janet Jackson erau cele mai mari staruri pop din anii ’80 şi ’90, era inevitabil să nu se facă comparaţii între ele şi să nu fie întrebate una despre alta. Într-un alt interviu al lui Jackson, de la începutul anilor ’90, sora regretatului Michael Jackson a fost întrebată dacă are vreo răfuială cu Madonna. Interpreta hitului „That’s the Way Love Goes” a recunoscut că amândouă fac muzică, însă singura diferenţă e că muzica ei “are clasă”. Hopa!, o lovitură aplicată sub centură adversarei sale!
Situaţia din prezent
Între timp, superstarurile pop au fost zărite la un eveniment împreună. Şi, culmea, zâmbeau! După episodul în care Janet şi-a etalat nevoit un sân la Super Bowl din 2004, Madonna a sărit în apărarea ei, sugerând că mass-media ar trebui să aibă alte preocupări decât să işte scandal din cauza unei nefericite şi nedorite expuneri. Însă, în 2012, şi-a revenit la vechile obiceiuri şi a criticat-o nemilos pe Janet: “Nu trebuie să-ţi arăţi sfârcurile ca să devii interesant. În plus, nici măcar nu poţi fi catalogat avangardist, înaintea vremurilor, dacă faci asta, nu?”
Între timp, Janet Jackson nu i-a mai dat replica. A preferat să nu mai comenteze micile răutăţi spuse de Madonna la adresa ei. Asta nu înseamnă că s-au împiertenit între timp, ci doar că-şi acordă puţin timp de repaus. Sau se regrupează şi se pregătesc de un nou atac. Cine ştie?!